La drum, traseul “înainte”

La drum, traseul “înainte”

În acest moment suntem pe drum, în prima noastră excursie de documentare. Dar să ne înţelegem dintru început: traseul ăsta eu îl văd aşa cum arată pozele „înainte” şi „după”, cu gagicile care slăbesc suta de kile cu pastila minune.

Adică, ce-am calculat noi de-acasă v-arăt imediat mai jos.

În  plus or să fie: ce o să ne rătăcim, învârtim în cerc, ratăm intersecţii, căutăm benzinării, hai să ne ducem şi încolo că-uite-ce-frumos-se-vede, şi proba de foc – unde e hotelul ăla că se lasă noaptea. Minus ce o să scurtăm pe motiv că nu mai avem timp sau bani sau benzină şi trebuie să ajungem… undeva, vor da varianta „după”.

Azi, 18 mai plecăm, Bucureşti – Oradea, drumul îl ştim, iar despre destinaţie am mai scris cu alte ocazii pe LumeaMare. În total vreo 600 de km, cu hârtoape, pe alocuri. Sper ca şi ploile să fie tot pe alocuri, doar nu ne-or uda o ţară întreagă.

Sâmbătă 19 mai ajungem la Viena. Despre drumul ăsta nu ştiu nimica, o să ne ghideze Roxana că ea e specialista în călătorii la Viena. Vreo 500 de km, probabil mai fără găuri.

Duminică 20 mai aş vrea să dăm un ochi pe la Salzburg, că nu l-am văzut, şi apoi să ajungem în Munchen, după aproximativ 450 km.

Luni, 21 mai, în Munchen ne odihnim şi sperăm să avem ceva vizite şi întâlniri organizate de BMW Motorrad România.

Tot de acolo preluăm şi o jucărie nouă, un BMW F 800 ST, cu care o să ne plimbăm mai departe, sau pe care, mai bine zis, o să ne certăm.

Marţi 22 mai începe distracţia: Munchen – Kitzbuhel – Zell am See- Bruck -Heilingenblut-  Lienz – Dobiacco – Cortina d’Ampezzo. Adică vreo 3 ţări, nu ştiu câte lacuri, dar sigur Lago di Misurina în Italia, Grosslockner şi Munţii Dolomiţi. 360 de km în total… minus eventualele bâlbe, da?

Miercuri 23 mai e mai scurt, numai vreo 160 km, însă numărul de curbe cred că o să ne facă să îi simţim cu vârf şi îndesat: Cortina d’Ampezzo – Andraz – Passo Pordoi – Passo di Sella – Ortisei- Castelrotto – Bolzano.

Lângă Bolzano ne vom caza în Renon, ceea ce este excelent deoarece vrem să vizităm Piramidele de pământ de acolo.

Joi, 24 mai – o luăm încetuţ către Bergamo, pe ocolite, să nu care cumva să intrăm din greşeală pe autostradă: Bolzano  – Molveno – Stenico – Tione di Trento – Storo – Riva del Garda – Brescia- Bergamo. Mă rog, Brescia- Bergamo tot pe autostradă o să fie. Cu totul şi cu totul vor fi vreo 400 de km.

Vineri, 25 mai – Şi pentru că am obosit un pic, pauză de-o zi în Bergamo.

Sâmbătă, 26 mai – după ce ne tragem sufletul pornim cu curaj pe drumul de întoarcere: Bergamo – Lecco – Como – Chiavenna – St Moritz – Landeck – Garmisch. Din nou vreo 3 ţări, iar azi dimineaţă am citit într-un ghid cu trasee o frază care m-a marcat: de la Casaccia (înainte de St Moritz) se urcă pe o stradă „ca un zid”, pe parcursul a 5 km de la 1456 la 1815m altitudine, prin Pasul Maloja. Hm…

Apoi Munchen, din nou Viena, Oradea şi Bucureşti.

Pe 30 Mai ar trebui să fim cu bine acasă după 13 zile, 4500 de km (sau ala ceva) şi 6 ţări în care vom poposi sau doar le vom traversa: România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Elveţia.

Mulţumim pentru susţinere şi încredere Paravion.ro şi BMW Motorrad România!

Revenim cu impresii de pe drum şi să ne auzim cu bine!

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Drum de weekend către mare
Poveşti din LumeaMare pe 2 roţi - din Alaska până în Argentina
#MyDanube - intro

8 comments

  1. Drum bun sa aveti! uscat sau ud bun sa fie….asteptam poze!!!

  2. Traseul prin Italia e M.I.N.U.N.A.T.!Abia astept povestile!

  3. mihai jd ionut

    succes fetelor! nu va certati pe bmw-ul acela, oricum va ajunge la toate! :] ne vedem in vama, fac cinste cu o bere fara alcool desi acolo nici nu stiu daca se gaseste!

  4. Fataaaaaaaa, daca nu-mi trimiti vedere de la Como nu ma mai joc!!! Aveti grija de voi, imi pare rau ca nu ati trecut pe la Lugoj in weekend, sigur voiau prietenii mei cu motor sa va vada, dar poate la intoarcere!

  5. foarte fain traseul, piramidele de pamant sunt obsesia mea, sunt mai multe pe acolo la Renon si toate faine.Drum bun!

  6. multumim, multumim: suntem la prima oprire pe traseu, in oradea, imediat plecam inspre Viena. Sper sa avem acces la internet usor, sa va tinem la curent cu ce se mai intampla.

  7. felicitari,va admir pt ceea ce faceti! sa aveti drum bun!

  8. superb! va invidiez!

    drum bun si fara incidente!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Motor! Să înceapă Slowride.ro, proiect pe 2 roţi sprijinit de Paravion.ro - [...] Dintre cele 3 fete pe motociclete, Roxana şi Ina au plecat deja de vineri în prima excursie de documentare,…
  2. Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă | SlowRide - [...] plecat la drum cu un plan bine stabilit. Cu trasee făcute, cazări, rezervări, calcul de câţi kilometri facem şi…
  3. Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă | impresii din lumea mare - [...] plecat la drum cu un plan bine stabilit. Cu trasee făcute, cazări, rezervări, calcul de câţi kilometri facem şi…
  4. Traseul "după" sau cum să faci 5000 de km din 4500 | SlowRide - [...]  Habar n-aveam ce să scriu aici în afară de o înşiruire de locuri si kilometri când, în căutare de…
  5. Traseul “după” sau cum să faci 5000 de km din 4500 | impresii din lumea mare - [...] Habar n-aveam ce să scriu aici în afară de o înşiruire de locuri şi kilometri când, în căutare de…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *