Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă

Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă

Un fachir avea un ac, şi-i stătea în vârf, capac.

 Cum stătea în ac aşa, asta nu e treaba ta.

Am plecat la drum cu un plan bine stabilit. Cu trasee făcute, cazări, rezervări, calcul de câţi kilometri facem şi cât costă benzina şi unde să fim azi şi tot aşa.

Dar nu degeaba e românul plin de proverbe, că ştii vorba aia: viaţa e complexă şi prezintă multe aspecte. Printre care şi următorul…

Să nu încep cu cum n-am găsit hotelul în Viena şi ne-am plimbat vreo oră aiurea prin oraş pe mobre, obosite şi cu răbdările pe sfârşite. Asta o să vină într-o altă poveste.

plimbare de duminica

Să încep cu plecatul din Viena, cu (iar!) calculatul unui traseu care, dacă ne-am fi ţinut de el, ne-ar fi purtat pe unde… poate nu era aşa de frumos, şi cu întâlnitul într-o benzinărie a unor motociclişti care prin întâmplare aveau aceeaşi direcţie cu noi. Spre Mariazell adică, pentru că pe-acolo speram noi să ajungem în Munchen. I-am întrebat pe unde, ne-au arătat, ba mai mult, au fost de acord să ne însoţim o bucată de drum. Aşa am ajuns pe la Kalte Kuchl, un fel de restaurant – terasă care găzduia într-o zi de duminică un număr de motociclişti egal cu ce-am mai văzut eu la întruniri moto pe la noi.

Drumul a fost de vis, curbe largi, de viteză, sau mai strânse, de precizie, sau şerpuiri uşoare, numai cât să nu simţi că te duci drept ca săgeata din arc. Nu de alta, dar nu se potrivea, aia zboară repede pe când noi… mai cătinel.

drum frumos

Nu ştiu dacă ştii senzatia că te plimbi printr-o vedere. Sau, după caz, un tablou. Dacă mă duc acum să mă uit în orice ghid cu Austria, o să văd căsuţe de lemn cu flori, cu pajişti înflorite, cu văcuţe cafenii (bă, dar una mov n-am văzut!!), şi cu munţii albăstrui cu alb în zare. Şi jur că ăştia nu mint, asta era priveliştea prin care ne plimbam într-o frumoasă şi însorită zi de duminică.

Motociclişti pe drum, mulţi ca atunci când am fost la Nurburgring. O splendoare, ce să mai vorbim!

Am ajuns si în Mariazell, unde am ratat graţios vreo două parcări, că tot în pantă mă aşezam şi apoi nu mai puteam să mişc mobra pe direcţia dorită. Îmi tot spuneam că poate până la sfârşitul călătoriei ăsteia o să deprind şi eu secretele parcării la munte (ştiu că trebuie lăsată în viteză, ştiu că trebuie cu fundul la vale, dar asta din urmă nu-mi iese întotdeauna).

parcari la Mariazell

Tragem vreo două poze şi trei năduşeli tot mutând la mobre, şi apoi o ştergem către Wildalpen şi Admont despre care am aflat că ar fi un drum un tare „romantic”. Numai că nu trec bine de prima curbă… că simt că parcă ceva nu merge tocmai cum trebuie.

Ei lasă, sunt eu paranoică. Las’ că merge. Mai încerc să împing ghidonul şi în curba următoare… nah. Parcă tot merge greu. Trag pe dreapta, verific tankbag-ul, că poate stă ăla ca prostu’ şi nu mă lasă să virez. Nu, nu e ăla. Pentru coerenţa poveştii trebuie să menţionez că aveam muzică în urechi, ceea ce nu e tocmai bine chiar pe toate drumurile şi o să vezi imediat de ce.

Mai trag de vreo două curbe, tot dubios mergea treaba. Ca şi cum cineva ar fi ţinut contră la ghidon: mobra s-ar fi dus unde ziceam eu, dar ceva n-o lăsa. La un moment dat mă loveşte o inspiraţie sumbră şi mai trag o dată pe dreapta: mă uit la cauciuc.

El, trist şi moale ca o mănuşă părăsită. Roxana, din spate, făcându-mi semn că l-a şi auzit (normal, dacă nu aveam ipodu’, l-aş fi auzit şi eu de prima oară).

 Pană. Pană de cauciuc în mijlocul Austriei, duminica, într-o curbă, mobra oprită, inutilă, nemişcată, pană. Mă uit. Mă scarpin.

Preventiv şi la sugestia prietenilor luasem un spray-minune cu care ar fi trebuit să rezolv asemenea situaţii. Pe spray scrie : unu – să nu-l foloseşti pentru găuri mari şi doi –  să vezi întâi unde e gaura şi să scoţi corpul străin. Nu prea a mers, deoarece nu mai puteam să mut motocicleta, cumva cauciucul ăla flasc opunea rezistenţă şi nu se mişca, domnule, nici măcar un pic!

Bun. Am trimis-o pe Roxana după ajutor, iar eu am rămas pe loc în soare, tot scărpinându-mă în tărtăcuţă. Întrebându-mă: şi acu, cum? Cum o scot la cap?

La noi, faci cu mâna la motociclişti şi, la un moment dat, se opreşte unu să vadă ce ai. La ei, salută. Asta credeau că fac, stau pe margine drumului şi le urez o zi plăcută. Politicoşi, îmi răspundeau din mers.

M-am hotărât să mă fac înţeleasă şi am şi reuşit: a oprit lângă mine un cuplu, fiecare pe mobra lui, le-am zis ce şi cum, şi s-au apucat de dat telefoane. 120 e numărul de urgenţe de acest fel în Austria. Prost e că pe cartela mea de România nu funcţiona. Bine a fost că au vorbit ei. Iarăşi prost că, acolo unde sunaseră, lipsea şeful, iar persoana în cauză habar n-avea ce să facă în asemea caz. Iar şeful vine peste vreo două ore jumate. Mi-au lăsat numărul şi au explicat politicoşi că numai cu atât au putut să mă ajute. Au plecat.

Na! Acu va opriti?

Eu am rămas cu cauciucul dezumflat şi cu problema nerezolvată. Mă gândeam că la noi s-ar fi dat vreunul peste cap să te ducă la un băiat care ştie un băiat care are şi schimbă cauciucuri. Aşa cred.

Mă rog. Tot în soare, tot pe marginea drumului, văd la un moment dat cum trece pe lângă mine o maşină de poliţie. Imediat m-am gândit că m-am oprit prost şi că nu trebuia, că e linie continuă… Până să dispară maşina după colţ mă loveşte totuşi  inspiraţia, scurt ca o palmă după ceafă! Le fac cu mâna, opresc, văd roata dezumflată… se-ntristează amândoi. Simţeau durerea mea. Ştiau că la ei în ţară tocmai acum e duminică. Un pic de engleză vorbeau, de fapt numai unul. Celălalt clătina trist din cap. O jale pe ei ceva de speriat. La fel, au sunat şi ei (apropo, varianta de a suna eu la diverse numere era destul de proastă: aşa cum am aflat, limba engleză nu e neapărat foarte populară pe acolo, iar eu germană nu vorbesc.) Surprinzător, la fel e să suni la numerele de urgenţă: nu e neapărat de aşteptat ca operatorul să vorbească engleză.

Între timp a apărut şi Roxana care plecase până în prima localitate tot ca să găsească pe cineva să ne-ajute, dar s-a întors plină de ridicături de umeri: nu ştim, nu cunoaştem, nu avem idee…

  Continuarea în episodul viitor!

Mulţumim Paravion.ro care ne-a susţinut în acest proiect chiar de la început, oferindu-ne locuri confortabile în care să ne odihnim toate părţile corpului, pe parcursul celor 5000 de kilometri.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Strugurii nu sunt acri
Cum a fost la Povești pe 2 roți cu Micadu
Am plecat dar n-am scăpat

11 comments

  1. Pai parca iti spusesem, dom’le, ca nu spray, siret. si-ret.
    da’ estio haioasa. astfel de experiente te cladesc.. cand le au altii :)).
    io ma limitez la pana mea de pe autostrada romaniei. sper.
    astept continuare.

    (p.s. rad. cu sughituri. inca.)

  2. Deci si prin urmare nu ai niciun haz, sa scrii maine, ca vreau sa stiu totusi cum ati inavartit-o pana la urma! Scrii, da?

  3. Cand zic ca nu ai niciun haz, ai inteles tu…n-ai haz ca m-ai lasat cu ochii in soare, asteptand urmarea!

  4. Ha, ha, scriu, scriu…. Pai se poate, sa va las asa, cu cauciucul dezumflat? :))

  5. De acord cu Alexa : șiret. Face parte din kitul de pana, pe langa o ustensila de introdus siretul in gaura si un tub sau doua de CO2 comprimat.
    In alta ordine de idei… asteptam continuarea 😉

  6. am uitat sa zic: cea mai tare poza e aia cu “flat tyre. ‘eeeelp!” :))

  7. Mai, tot patitul e priceput! Dar eu tot sunt curioasa ce stie sa faca si sprayul ala. Nu uitati ca avem concurs…

  8. Alexa, cel mai mare regret e ca am uitat sa o fotografiez pe Ina cu afisul in mana la margine de drum 🙂

  9. Se zice ca daca n-ai una din asta, nu-ti merge total bine si nici amintirile parca nu-s asa complete.
    In plus plecarile spre Austria au ele ceva, zic eu, ca si eu am patit-o cu o pana dubla din fericire intre Ramnicu Valcea si Pitesti, dar tot in drum spre Austria. Uitasem de povestea asta. Am ce scrie :))
    Fetele, oricum sunt intr-o totala admiratie fata de voi!

  10. Anca, stai sa vezi cand ti-om povesti despre rataceli, o sa iti mai treaca din admiratie 🙂

  11. Nu cred zau ca sunt s altii cu musca pe caciula – am una chiar in episodul viitor cu Austria – o fi ceva legat de tara?! Abia astept continuarea povestii voastre!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Aventuri în călătorii cu maşina – spre Austria (I) : Experiente turistice - [...] de la Slowride, adică Roxana şi Ina de la Lumea Mare, tocmai au povestit despre pana din Austria şi mi-au…
  2. Scanezi traficul? După ce te uiţi? | SlowRide - [...] şi alte asemenea obiecte care ar vrea să se înfigă în roata mea nu mai am cum să le…
  3. Traseul "după" sau cum să faci 5000 de km din 4500 | SlowRide - [...]  Sătule de autostrăzi am decis să încercăm frumoasele drumuri lăturalnice din Austria, aşa că am ieşit din Viena prin…
  4. Şi austriecii se dau pe curbe | SlowRide - [...] Dar noi ne grăbeam, trebuia să ajungem la Munchen. Ha, ce vise! Pentru că după ce am trecut de…
  5. Pleci în concediu – ce ai de făcut? | SlowRide - [...] plecaţi la drum cu gândul că vouă nu vi se poate întâmpla. Ina a demonstrat aici că se poate…
  6. Orientarea turistică la femei sau Cum să înghesui 5000 de km într-un traseu de 4500 | SlowRide - [...] Vösendorf şi-alte suburbii asemenea. Într-un final ne-am aşternut la drum, mi-am făcut pana de cauciuc, de care v-am povestit,…
  7. Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă | impresii din lumea mare - [...] povestii o poti gasi aici: Slowride.ro #gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px;…
  8. Lipiram gumi - sau cum să-i strici ziua de naștere prietenei tale prin Bulgaria | SlowRide - [...] vrei să te boscorodească prietena … Acuma, unde oare am mai văzut noi scenariul ăsta, cu pană de cauciuc ,…
  9. Traseul “după” sau cum să faci 5000 de km din 4500 | impresii din lumea mare - [...] Sătule de autostrăzi am decis să încercăm frumoasele drumuri lăturalnice din Austria, aşa că am ieşit din Viena prin…
  10. SlowRide on the move | SlowRide - [...] vestea proastă:  Cauciucul tău nu mai face 5000 de km! Trebuie schimbat. Păi da, e cel cu povestea de…
  11. Cel mai mult iubesc România atunci când călătoresc | impresii din lumea mare - […] vestice, Germania, Austria, Elveția. Când am făcut pană pe marginea drumului, pe lângă Mariazell, n-a sărit nimeni să mă…
  12. Întâlnire cu Gabriel Jderu la Povești pe 2 Roți | SlowRide - […] kilometru petrecut pe 2 roți ne aduce un plus ba în experiență, ba ne pune în situații nemaivăzute și…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *