Drum de weekend către mare

Drum de weekend către mare

În weekendul acesta ne-am pus casa în spinare şi am luat drumul mării. Ţinta finală – staţiunea Mamaia. Şi nu oriunde, ci la Seawolves Bike Fest. Nu sunt eu cine ştie ce fan al întrunirilor moto, dar a fost ocazie bună să-mi văd o gramadă de prieteni în acelaşi loc şi să nu mai alerg eu, de nebună, după ei. În plus, aveam o vorbă de vorbit cu organizatorii. Dar despre ce-am făcut şi ce-am plănuit noi acolo, vă istoriseşte Ina.

Spuneam, aşadar, că ne-am făcut bagajele şi ne-am aşternut la drum. Pe unde? Pe un traseu pe care, iată, vi-l propun şi vouă.

cu casa in spinare

Ina a ales altă rută, astfel încât, sâmbătă dimineaţa am luat-o din loc doar eu şi prinţul consort, cum ar veni. Întâi de toate, ne-am hotărât noi, să mergem pe Călăraşi. Opţiunile sunt două: drumul naţional Bucureşti-Olteniţa-Călăraşi sau – varianta pentru care ne-am hotărât rapid la 8 dimineaţa – A2. De pe autostrada, se iese undeva după km 60, pe un drum frumooooooos şi bine asfaltat, ca nu ai niciun pic de regret că ai părăsit confortul autostrăzii.

În Călăraşi nu intrăm decât pentru alimentare. Trecem pe lângă un fost combinat, acum în paragină, şi-mi promit din nou că o să vin să fac ceva poze pe-aici. Ocolim oraşul pe partea lui dreaptă şi ne ţinem de indicatoarele spre bac.

Traversarea Dunării costa 13 lei/agregat, dacă agregatul e motocicletă. Pentru maşini nu m-a dus mintea să întreb.

Avem baftă şi pluta noastră vine la mal în zece minute. Suntem direcţionaţi strategic şi plantaţi fix sub o betonieră. Stau cu frica-n sân, o vreme, fiindcă măgăoaia mestecă de zor ceva ciment-beton-amalgam-tare-bun-sa-ne-facă-statui-şi-pe-mine-şi-pe-Buburuză.

Betoniera amenintatoare

Ne dăm jos de pe bac fix la gardul vecinilor bulgari din Silistra. Îi ignorăm graţios şi lungim ochii dar nu şi aparatul foto spre un mare conac fix lipit de punctul de trecere al frontierei, pe care scrie cu litere de-o şchioapă „Domeniile Ostrov”. Îmi atrag atenţia nişte busturi, din curtea conacului. Le văd în fugă şi mai adaug o promisiune la lista deja lungă de „o să…”.

spre Ostrov

Coborâm pe Dunăre, spre Ostrov. În dreapta, trecem pe lângă pădurea „Cavoul Dacilor”. Citesc asta pe hartă. Mi-ar fi plăcut să ştiu şi când eram pe drum.
În afara câtorva poze, prima oprire de pe drum e Mănăstirea Dervent.

Nu stăm mult. Biserca e cotropită de nuntaşi.

Pauza e totuşi binevenită. Pe cât de fain e peisajul, pe-atât de uluitor de prost e drumul. Nu-mi stăpânesc revolta şi înjur în minte toată nesimţirea cu care e tratată zona asta, cu potenţialul ei turistic cu tot. Fantazez absurd şi sadic cu privire la toţi consilierii şi şefii de administraţii ale drumurilor.

Te zdruncină alternativ piatra cubică plină de gropi şi dâmburi sau asfaltul prost şi vălurit. Viteza nu depăşeşte decât arareori 70 de km/h. Plătim asta cu şocuri în coloană, încheieturi şi şale. Băneasa este apogeul coşmarului. Înjur birjareşte şi fară efect. Gropile sunt multe şi nu dispar.

În Băneasa, drumurile se despart. Spre Vama Veche – dreapta, pe Negru Vodă. Vă recomand din tot sufletul drumul ăsta. Curat, asfaltul – poate fiindcă-i necirculat – destul de bun, iar priveliştea… ei bine, îţi aminteşte de frumuseţea lucrurilor simple.

Noi aveam de ajuns, cum bine ştiţi, în Mamaia. Aşa că facem stânga, pe unde era drumul mai prost.

Când să trecem de Lipniţa, văd cocoţată pe un deal o biserică albă cu zid frumos, proaspăt, de piatră.

Urcăm pentru o pauză şi-o clipă de reculegere la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul.

mănăstirea S. Ioan Botezătorul

Ne  bucurăm, cât putem, de un peisaj fantastic. Pentru cei dornici de turism ecumenic, oferta în zonă este consistentă. Mănăstirea Sf. Andrei este cea mai cunoscută dintre toate, la câţiva km înainte de Urluia. Indicatoarele turistice nu lipsesc din zonă, aşa că nu aveţi de ce să vă faceţi griji.

Doar intrarea spre Adamclisi era să o ratăm, semnalată fiind de o placă amărâtă şi ruginită. Drumul pe care urcăm noi dă – practic – în ieşirea din spate a cetăţii. Am parcurs-o, cam în 30-40 de minute, cu altă ocazie. Ne limităm acum la câteva poze cu împrejurimile.

De-aci ţinem drumul aţă spre Mamaia, desi ne promitem că într-o altă zi, ne vom permite să căscăm gura la toate minunăţiile pe lângă care trecem.

Parcăm în campingul pregătit de Seawolves şi tragem linie după 266 de km.

am ajuns in parcare

Poveşti de Bike Fest îi las Inei să spună. Eu m-am bucurat de prieteni, de mare şi de Zdob şi Zdub, fenomenali, ascultaţi din cort.

Dacă venirea a fost cu poveste, plecarea nu putea să fie altfel. Aşa încât am ales să fugim de autostradă şi să luăm o rută ocolitoare. De exemplu: Hârşova – Slobozia. Luăm decizia din cap, fără să ne mai uităm pe hartă. Aveam să aflu mai târziu că drumul ales nu era ce credeam eu că e.

Avem măcar baftă de asfalt uneori drept. Ceea ce nu poate decât să ne bucure muşchii obosiţi şi tendoanele întinse.

Ignor cu destulă părere de rău indicatoarele turistice de situri arheologice, case memoriale şi mănăstiri. Cam trag spre casă şi spre votare. În plus, mă bântuie rău o panică privind benzina…  sau mai concret – lipsa ei.

După Hârşova, Dunărea este traversată pe la Giurgeni. Un pod cu taxă – 5 lei pentru moto – şi cu asfalt în refacere, dar care oferă o privelişte superbă.

situl arheologic “Oraşul de Floci”

Ieşim dintre pădurile Ialomiţei şi facem pauză la primul loc cu umbră, fix în dreptul imensului panou care povestea despre Oraşul cu Floci, localitate medievală dispărută care a dat ţării unul dintre cei mai cunoscuţi voievozi: Mihai Viteazu. În toată vremea cât am trecut pe-aici, n-am realizat că ruinele sunt atât de aproape de şosea, la nici 100 de metri distanţă. Ar fi fost păcat, zău, să nu traversez regulamentar pentru câteva fotografii şi ceva gust de istorie.

 În Slobozia, mă descurc să ratez drumul. Ieşim anapoda, spre Ciulniţa. Ofertant, recunosc, şi-mi sună în cap numai „Viaţa la ţară”. Dar simt cum se usucă rezervorul. Aşa că întoarcem şi, când să greşesc iar ruta, văd indicatorul salvator. Mă tot pisează un gând pe neuroni. Ce caută Urziceniul în drumul meu, fiindcă eu eram sigură ca sunt altundeva, respectiv pe drumul de Lehliu?!

Mă chinuie prea tare curiozitatea, aşa că trag pe dreapta. Evident. Amestecasem două drumuri. Da’ pilaf le făcusem. Eram în Andrăşeşti, la numai două sate distanţă de punctul unde puteam, totuşi, să facem stânga spre Lehliu Gară. Scurtătura se face prin Ciochina, şi dă între două dealuri atât de abrupt tăiate că îţi imaginezi că eşti printr-un defileu. Urmează Raşi iar linia imaginară care delimitează Ialomiţa de Călăraşi este o denivelare extrem de concretă, între asfaltul fiecăruia dintre judeţe.

O ultimă pădure şi dăm în Lehliu Gară. De-acolo, din princina paranoiei mele cu benzina, urcăm pe A2, deşi mi-aş fi dorit mai mult drumul paralel.

Asta e, data viitoare.

Oricum, până am ajuns acasă, nici măcar nu mi se aprinsese becul de benzină, dar când are omul un pitic cu bormaşina, n-ai ce să-i faci.

Am parcat după 532 de km; frumoşi, cei mai mulţi dintre ei.

Sper că v-am dat o idee mai faină pentru mersul la mare, numai bună să evitaţi plictiseala ceea de autostradă.

p.s.: credite foto, Cosmin Stoian.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Brambura în concediu (I)
Legile fizicii într-un butoi
Despre lucrurile bune

12 comments

  1. 🙂 Felicitari. Frumoasa foc postarea. M-a uns pe suflet. Si pozele reusite (asta ca sa nu zica printul tau consort ca-s baiat rau si nu zic si de el ceva). Cand o sa am io motor peste ceva timp, dracu stie cand o fi asta, si oricum va fi un chopper, o sa ma-nham la niste drumuri de-astea. Pana atunci, va citesc voua povestile! La mai mare! Va pupa Florescu

  2. Mulţumim, domnu’ Florescu.
    Sperăm să-ţi placă pe la noi pe site. O să tot spunem poveşti frumoase.
    Fain ai ştiut să ne încurajezi! 🙂

  3. Nu imi vine in minte decat o vorba de duh, din mosi stramosi… “Frumoasa tara avem, pacat ca e locuita!” Hai la multi ani!

  4. Cu deosebita placere, stimabila duamnă. Pai daca nu-mi placea aicishea, pe site-ul vostru, nici picat cu ceara nu intram. Nu e incurajare, fată, ce-am zis am zis ptcămiplace!

  5. Bravo copii. Super!
    Cine a scris asa frumos? Cosmin sau Alexa? 😀

  6. Alexa s-a executat cu scrisul. Cosmin m-a sustinut moral cu pozele (s-a oprit mai mult decat mine ca sa facem poze pe drum, ca eu imi pierdusem rabdarea de la atatea zdruncinaturi).
    Pupam si sa ne citim curand! 🙂

  7. In Ostrov (localitatea de langa Silistra) lucreaza frate-miu al’ mic (inginer la o chestie de-aia cu struguri si vin mult. si bun).

    Data viitoare cand mai treceti pe-acolo da-mi un semn 😉

  8. are legatura cu casoaia aia mare pe care scrie Domeniile Ostrov? ;;)

  9. Data viitoare nu cred ca mai ajungem pana la destinatie :)) punem cortu in vie si game over :)))

  10. Gresit. Poate START NEW GAME 😀

  11. Foarte frumos ati ocolit drumul Cernavoda-Medgidia-Constanta. Nu ati pierdut nimic. Frumoasa descrierea drumului si cu fotografii. Sunt slab, desi de obicei critic dur acum nu-mi gasesc cuvinte.

  12. :)). Multumim!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Seawolves Bike Fest | SlowRide - [...] Alexa v-a promis că voi povesti eu mai multe despre Seawolves Bike Fest,  care a fost tot weekendul acesta. O să…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *