Claxonul prieten și frâna – înger păzitor

Claxonul prieten și frâna – înger păzitor

Vin de la serviciu. Unul din drumurile alea pe care le faci des, asociate  unui oarecare confort psihologic şi, poate, unui început de blazare. Merg destul de încet. De când am început proiectul ăsta, am scăzut un pic viteza de rulare în oraş. Un fel de “practice what you preach”1. Şi nu-i rău. Îţi dă timp de gândire. Şi de reacţie.

Tocmai am recitit articolul Inei despre scanarea traficului şi condusul proactiv. Zgâiesc ochii la tot ce e pe lângă mine. Să nu mă surprindă nimic. Nici groapa, nici maşina care merge brusc mai încet, dar fără nicio avertizare, nici semaforul, nici şleaurile incredibile din Piaţa Romană. Am un ochi şi pentru şoferul care a făcut un slalom infernal printre maşini. Am intuit că intră prea tare in  curbă şi de pe banda trei alunecă pe a doua. Fix în faţa mea. Frânasem din vreme, nici măcar nu-l claxonez. N-ar înţelege.

Sunt calmă. Sunt atentă. Tancul de lângă mine, un SUV negru şi lucios vrea să îşi împerecheze vopseaua cu a mea. Roţile  stângi îi trec de marcajul care ne separă. Claxonez scurt. Mă aude. Revine pe tarlaua lui.

Nu mă panichez. Simt traficul. Sunt parte din el. Un Peugeot galben smuceşte dreapta. A tras semnalul din aceeaşi  mişcare cu volanul. Turez scurt motorul. Mă vede  şi se repliază pe bandă. Flutură mâna stângă pe geam, în semn de scuze. Le accept cu o înclinare a capului. Toţi suntem supuşi greşelii.

Trec de Universitate. E cald. Dar e bine. E o căldură sigură, aici, sub geacă.  E o zi incredibil de bună. Suntem un tot, colorat şi cu beculeţe. Ne simţim, ne respectăm.  Zâmbesc încontinuu ca o zână bună. Reduc viteza când vreun şofer din faţa pune semnal că vrea să intre pe banda mea. Toţi avem dreptul la trafic. Seninătatea şi amabilitatea plutesc peste toate.

Cobor spre pasajul Unirii. Pe dreapta am maşini parcate şi străduţe laterale. Merg cu atenţie. Sunt cârciumi multe prin zonă şi mă aştept la orice supriză. Câţiva metri înaintea mea, o maşină parcată are semnal stânga.


Clipici-cliopci, beculeşte portocala.
Dau – relaxată – un claxon scurt. Ce dracu!? Am un far cât o zi de post.
Trage de volan şi îi văd roţile muşcând din asfaltul benzii mele.
Mai claxonez o dată.
Maşina îmi sare brusc în faţă şi acolo rămâne, căci nu beneficia de cine ştie ce demaraj.

Şi iată cum îmi creşte, ca-n poveşti, un zid de tinichea drept în faţă! Strunesc armăsarul cu potcoave Brembo şi caiele destul de uzate, care scârţie ca unghiile pe tablă. La douăj de centimetri de bara de protecţie a magicianului din faţa mea, îmi înţepenesc roata faţă în asfalt. De nervi arunc motorul în 9000 de ture. Na, acum mă auzi?!? Mă vezi?!

Avariile încep să-mi joace-n ochi, pe post de steag alb.
Mi-e suficient. Nu mai am nimic de negociat cu individul.

Îmi dezmorţesc, încet-încet, stomacul pietrificat de spaimă. M-am scăpat din belea pentru că – deşi m-am aşteptat ca şoferul să mă trateze civilizat, eram pregătită să frânez.

Dar mi-am dat seama că, prea adesea, claxonăm, turăm motorul, şi ne aşteptăm ca ceilalţi să ne recunoască dreptul de trecere.
Uităm că  realitatea e mai complicată de atât. Ceilalţi/ celălalt poate – pur şi simplu – să nu ne audă, să înţeleagă greşit sau să ne ignore.
Nu trebuie să uităm niciodată să fim pregătiţi să frânăm. Să oprim. Noi. Indiferent cine are prioritate, cine are dreptate, cine e legal responsabil. Trebuie să fii pregătit să-ţi salvezi pielea. Singur tu. Altul e posibil să n-o facă.   

Claxonatul e o alegere. Claxonând, pierzi timp preţios pe care îl poţi folosi pentru frânare sau calcularea rutei de eschivare. Nu-ţi spun eu când să o faci şi când nu. Fiecare alege, estimează singur.
Pentru mine este a doua oară în timp scurt când – deşi atenţionez că sunt şi eu pe-acolo, şoferul se gândeşte că mă descurc eu cumva şi-şi vede de drum. De drumul ăla pe care eu aveam prioritate. Legal.

Aşa m-am convins că cel mai bun plan de rezervă e ăla în care nu mă bazez decât pe mine.

Mi-am adus aminte, odată cu faza mai sus descrisă, de discuţia cu Zsolt, de aici,  şi de cât preţ punea el pe frânarea de urgenţă.
Învaţă-ţi motocicleta. Cunoaşte-i limitele şi reacţiile. Îngrijeşte-o. Verificăi-i lichidele şi plăcuţele. Curăţaţi-i discul de frână.
Învăţă să frânezi eficient.
Îţi poate salva viaţa.

Nici doamna cu coasa și nici şoricelul care frânge oase nu te întreabă dacă aveai dreptate.
Doar vin şi-şi fac treaba.
Eu nu sunt pregătită să mor cu dreptatea în mână.

 V-am povestit toate astea pentru că am aflat pe pielea mea ce înseamnă confortul psihologic cand ai o urmă de experienţă şi ţi se pare că poţi să dormi pe tine în trafic dar – mai ales – când începi să crezi că dacă nu ai păţit nimic până acum, este fiindcă eşti considerat un participant la trafic, egal în drepturi şi respectat ca atare, tot timpul. Nu. Azi nu. Poate mâine. Azi trebuie să te păzeşti de toate. Iar reacţia asta tip “claxonez şi sigur se opreşte” e una dintre cele mai riscante. 

 ______________________

1Practică ceea ce predici

 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Orientarea turistică la femei II
Poveşti din LumeaMare pe 2 roţi - din Alaska până în Argentina
Dileme de parcare

15 comments

  1. Foarte bun articol! Felicitari. Pe masura ce citeam, aprobam tot mai mult. O sa-i dau si eu share:) cum te intelegi cu Monsterul?

  2. Din pacate ai foarta multa dreptate. Eu mi-am luat-o la intersectia Trafic Greu cu Rahova. Plecam primul de la semafor si un dobitoc a considerat ca are timp sa traverseze 50 de metri de intersectie pe rosu pana plecam noi. Mi-a iesit brusc in fata si a trebuit sa ma infig tare in frane (de obicei franez progresiv),insa mi-a alunecat roata spate pe linia de tramvai. Bineinteles ca animalul a scapat nepedepsit intrucat politistii boschetari au considerat ca trebuia sa intru in el (si eventual sa-mi rup gatul sau vreun picior zdrobit) ca sa fie vina lui. Eu mi-am julit mana si am zgariat motorul pe o parte dar putea sa fie mai rau daca nu aveam reflexele de care vorbesti tu in articol. Asta ar fi trebuit sa ne invete mai degraba in scoala in loc de slalomuri si opturi in poligon. Cu alte cuvinte fratilor (sau surorilor) aveti mare grija la plecarea de la semafor (mai ales cand plecam primii)ca aproape intotdeauna se gaseste cate un dobitoc din laterale care considera “ca are timp”, si astea sunt cele mai grave lovituri ca el este cu piciorul pe acceleratie. Asfalt uscat!

  3. Draga Dragos,
    noi militam cu dintii, cu sufletul, cu scrierea si cu tot ce avem intru pacea intre popoare, si dintre motociclisti si automobilisti, asa ca avem o mare rugaminte la tine: daca ai putea pe viitor sa inlocuiesti dobitoc cu “dop de pluta”, boschetar cu “floricultor”, animal cu “soricel”, samd…
    Altminteri multumim de comentariu, eu te inteleg perfect, pentru ca si mie mi s-a intamplat sa ma proptesc (usor, si fara sa patesc nimica, slava domnului),in portiera unuia mai demult. Eu plecand,la fel cum zici tu, prima de la verde… si un pic cam tare, poate. Oare tu n-oi fi facut la fel? Ma rog, mie treaba asta cu autorul “moral” sau cu vina soferului cand nu te-a atins mi se pare un subiect tare delicat, si cred ca o sa ma interesez mai indeaproape de el pe viitor.
    atentie mare pe viitor!

  4. Ina, troaca mea ( e un cruiser de 200 kg) la cei 18CP si 250 cmc, nu prinde prea multa viteza, si mai ales in 5-10 metri iar despre dopul de pluta nu voiam sa i se ia carnetul pentru ca am cazut eu (mea pulpa :D), ci pentru ca a intrat clar pe rosu in intersectie (aveam si martori si camere de filmat in intersectie). Asa omul a inteles ca e ok sa faci asta ca scapi nevinovat atata timp cat nu te vede politistul. La fel a fost si cazul cu taximetristul care a intrat intr-un motociclist acum cateva saptamani si s-a incheiat tragic pentru sarmanul baiat.

  5. Multumim de aprecieri.
    Cat despre monster, cum sa ne intelegem: ca un cuplu ce suntem. iubirea-i iubire, respectu-i respect, si unde astea doua nu exista, unul din noi are de suferit. 🙂
    altfel spus, imi place de mor!

  6. Dragos, întâi de toate îţi mulţumim pentru comentarii. Sigur, şoferul din cazul tău este vinovat pentru încălcarea unei importante reguli de circulatie, nu contestam asta. Ar fi meritat să sufere consecintele legale şi poate, măcar de frică, n-ar mai fi făcut vitejii din astea.

    Eu cred că sunt multe situaţii în care accidentul poate fi evitat cu ceva mai mult instinct de conservare din partea noastra. Sigur, dus la extrem – poate. Dar fratilor (sau surorilor, cum spui şi tu) e pielea noastra în joc. Mi se pare un motiv bun să fim paranoici!
    Am citit de mult un mesaj, pe un site de siguranţă rutieră american: “i don’t understand how so many people treat their bike like it was gold but treat their body like it was scrap metal/ nu pricep cum atâţia oameni îşi tratează motocicleta de parcă ar fi aur pur dar îşi tratează corpul ca şi cum ar fi o tinichea”. Era despre purtarea echipamentului. Eu l-aş extinde şi asupra proteşării personale.

    Asfalt uscat îţi doresc şi.. mergi încet. Ajungi sigur. Sau, cel puţin, îţi dai mai multe şanse.
    Te mai aşteptăm pe la noi!

  7. am ,, prostul ,, obicei sa merg doar pe faza mare mereu , cu 2 xenoane , cu lumina de neam prost , tot se gasesc jegosi in trafic care sa aibe o replica geniala :nu te am vazut !
    sa nu le sucesti gatul instant ?

  8. Da, dar civilizat.
    Te rog, Dragos, si pe tine asa cum ii rugam pe toti cei care ne citesc: haideti sa ne masuram cuvintele, sa le pieptanam putin, sa le pudram. Ar fi un prim pas in stingerea acestui inutil razboi soferi-motociclisti.
    Nu suntem doua tabere, doua armate. Suntem oameni cu preferinte diferite. Ma rog, pe strada mai sunt si nemernici, dar nu acelora ne adresam noi.
    Te pup si ma bucur ca ai ai venit pe la noi prin curte! 🙂

  9. Dragos, uneori, in miezul zilei, se intampla sa fiti in unghiul mort. Cu toate fazele lungi si xenoanele nu se vede decat prea tarziu. Dincolo de asta, eu conduc un Logan. Dar chiar si asa m-am trezit fara o aripa si-un stop pe spate ca “nu m-a vazut” un nenea cum stateam eu linistita pe banda de stanga si asteptam sa pot trece. Deci, nu inteleg de ce sa ne mai pierdem timpul mirandu-ne cand unui motociclist i se spune: “nu te-am vazut”. Cand nu le e sa caste ochii, nu vad nici TIR-ul oamenii. Sotul meu e motociclist. Cand trece un motor pe langa mine in trafic si-mi dau seama ca nu l-am vazut in nicio oglinda pana cand nu m-a depasit, ii multumesc barbosului de sus ca al meu consort are tobele gaurite si macar se aude daca nu se vede. Stiu ca politia romana nu ar fi la fel de incantata de acest aspect, dar mai bine amenda decat spital. Loud pipes save lives.
    Si ar mai fi un aspect. Majoritatea pilotilor sunt si soferi, dar putini soferi sunt si piloti. Majoritatea celor din urma nu constientizeaza diferentele dintre posibilitatile tehnice si fizice ale celor 2 tipuri de vehicule, distantele de franare in siguranta, eficienta franarii in functie de tipul de carosabil samd. Multi cred ca moto style e cam la fel cu auto style, doar cu putin mai multa adrenalina de la motorul nervos si echilibristica pe 2 roti. De aici si pana la “dop de pluta”, in unele cazuri distanta nu exista, acestia fiind conservarii dop de pluta din culpa sau necunostinta de cauza. Dupa aia raman cativa conservari care prin sfanta lor natura sunt dopuri de pluta si toata lumea e a lor, trec pe rosu si stau pe verde, dar astia sunt o problema nu doar pentru motociclisti ci si pentru restul participantilor la trafic.

    Revenind… foarte bun articolul. Si eu sunt de parere ca fiecare dintre noi este resposabil de propria-i viata si buna stare. Daca esti mort nu mai incalzeste pe nimeni cu nimic faptul ca ai avut dreptate sau nu.

  10. Weekendul asta am facut si eu cateva sute de km cu cele doua roti ale mele si printre primele deprinderi pe care le-am folosit au fost claxonatul de atentioanre si franarea preventiva. Nu ma intereseaza cand mi se spune ca merg incet, atata timp cat ajung din punctul A in punctul B fara incidente neplacute.

  11. Andrei Mihalik

    Am avut momente palpiltante cind am dat sa ma opresc la stop, galbenul era jumatate trecut, dar bivolii din spatele meu se grabeau sa il prinda… M-au evitat in stinga pe stinga si dreapta, in ultimul moment, bineineteles au trecut pe rosu… Deci, daca pleci prea devreme, te ia vita care forteaza galbenul… daca te opresti la galben, te ia vita din spate… daca fortezi galbenul… devii tu insuti “vita” proverbiala…. Ce de alternative!!!!!!

  12. Foarte frumos scris. Din pacate nu posed mocicleta, tocmai mi-am luat un Logan si foarte serios va spun ca de multe ori la unghiul mort nu vezi o masina in trafic d-apai o mobra… Pana la Logan ma consider un ciclist cu oarece cunostinte rutiere mult peste cunostintele a 50% din “soferi”. Cu orice ai circula pe drumurile publice trebuie neaparat sa fii paranoic, adica sa fii sigur ca toti ceilalti participanti la trafic iti vor raul si nu asteapta decat o clipa de neatentie din partea ta 😀 . Asta o spun din proprie experienta pe BICICLETA. Ca sa enumar greselile pe care le vedem in trafic in fiecare zi: de pe banda 1 vrea sa faca stanga in mijlocul intersectiei, de pe banda 3 se trezeste ca vrea sa faca prima la dreapta cu 5 m inaintea intersectiei, neacordari de prioritate bazandu-se pe faptul ca: in caz de accident cel din spate e intotdeauna de vina :D, maneta semnalizatorului pt schimbarea directiei la foarte multe masini probabil e inexistenta sau omul are degetele de 2 cm la mana stanga(altfel nu-mi explic de ce nu se semnalizeaza in trafic), evident, taximetristul care e mai presus de orice muritor ce circula in si din orice directie si mai sunt un catralion de “oameni de bine” care iti vor “doar binele” pe soselele noastre. Sper ca veti renunta la orice auto-tratament de genul “lasa ma ca poate m-a vazut / hai ca poate e om simtit” si veti lua atitudinea mea:
    Astia TOTI comploteaza impotriva mea si vor sa ma UCIDA!!! 😀
    (iar daca ei nu reusesc sa ma ucida, voi reusi eu prin ignorarea faptului ca sunt doar un corp neprotejat ce zbor pe bicicleta / motocicleta cu o viteza nebuna)
    Am vazut oameni pe mobre in slapi, bermude si maieu, singura protectie find casca. Plecau la mare. Inconstienta se plateste.
    Sper ca nu v-am plictisit.
    Numai bine si asfalt uscat!

  13. Eu tocmai dau de examen. Simteam fiori reci cand citeam articolul. Ii stiu desi sunt sofer auto. Am vreo 10 ani in care m-am intalnit cu masini venind pe sensul meu dar din directie inversa, unul cu 100+, un tir in depasire coloana de masina pe serpetine si altele. Ca o concluzie.. fiecare trebuie sa isi protejeze viata cum poate mai bine…
    Curnad ne vedem si pe 2 roti cred 🙂

  14. Am B-ul, astazi urmeaza A-ul, cel putin sala …

  15. Bafta! Sala e cea mai ciudata, eu am picat-o prima data cand am dat de A, desi aveam carnet de masina de 13 ani 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. De ce SlowRide şi nu SafeRide | SlowRide - [...] să simt că sunt la limita dintre noroc şi accident. Alexa a povestit şi ea foarte bine despre frâna…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *