De ce SlowRide şi nu SafeRide

De ce SlowRide şi nu SafeRide

De când am lansat acest blog, mai multe persoane au fost de părere că am greşit cu alegerea numelui, viteza şi adrenalina contând foarte mult pentru motociclişti. Ni s-a spus că vom întâmpina, din această cauză, o posibilă reticenţă în a ne face auzite. Chiar aşa să fie?

Mă înfăţişez acum la bară şi jur să spun adevărul şi numai adevărul: eu am o „vină” principală, dat fiind că tind foarte mult către orice fel de mişcare slow, de la mâncare până la călătorii. Dar nu e doar atât, nu e doar un nume sub care mi-am ascuns părerile şi plăcerile personale. Veţi afla imediat de ce.

Nu neg, eu merg încet şi asta poate fi confirmat de oricine are ocazia să călătorească alături de mine. Ina mi-a promis că va povesti la rândul ei cât de greu e să mergi încet, după experienţa de a-mi fi partener de drum. Dar dincolo de asta, noi toate credem cu tărie că foarte multe accidente au loc tocmai din cauza vitezei, aşa cum pericolele la care se expune un motociclist pot fi minimizate dacă viteza la care le întâmpină este mai mică. Am avut şi eu parte de maşini care mi-au tăiat calea când aveam prioritate, de pietoni care mi-au sărit în faţă ca şi cum nu aş fi existat, dar în cele mai multe cazuri am putut să frânez fără să simt că sunt la limita dintre noroc şi accident. Alexa a povestit şi ea foarte bine despre frâna ca înger păzitor iar Ina despre cât de important e să scanăm traficul, ambele subiecte depinzând într-o mare măsură de viteza cu care mergem şi timpul pe care ni-l acordăm. Acceleraţia este la mâna noastră iar restul sunt doar întâmplări nefericite sau scuze.

Din Elogiu Lentorii, o carte care îmi place foarte mult, am reţinut două pasaje, pe care vi le împărtăşesc şi vouă:

„Există o multitudine de motive – şi de scuze – pentru a goni pe şosea. Într-o lume teribil de ocupată, unde fiecare secundă contează, conducem mult prea repede din dorinţa de a merge înainte, de a menţine ritmul. Multe dintre noile tipuri de maşini sunt fabricate pentru a merge cu viteză, pentru a aluneca lin atunci când goneşti, şi muncesc din greu la viteze mici. Poate tocmai de aceea nimeni nu se scuză în faţa poliţistului ce completează formularul pentru amendă spunând, că de fapt, gonim pe şosea pentru că este amuzant, trecem de pe o bandă pe alta în mare viteză pentru că dorim să ne jucăm, simţim adrenalina cotropindu-ne”.

Că viteza este o cale de a câşiga timp este un mit ce poate fi doborât, în multe situaţii:

Vei ajunge mai repede la destinaţie dacă ai de făcut o călătorie lungă, iar autostrada este liberă. Dar atunci când este vorba de un drum scurt, beneficiul este minim. De exemplu, îţi ia doar 2,5 minute să conduci 3 km cu viteza de 80 km/h. Creşte viteza la imprudenta cifră de 130 km/h şi atunci câştigi 54 de secunde”. Prea puţine secunde pentru riscul de a fi în imposibilitate de a frâna în siguranţă, nu e aşa? Iar din experienţă personală vă pot spune că şi la drum lung, atunci când restul grupului gonea vitejeşte iar eu îmi vedeam de drum în ritmul meu, ajungeam când ceilalţi abia dacă îşi stingeau ţigara de pauză. Mai în glumă mai în serios, cum şi ţigara şi viteza pot ucide, dacă ai merge mai încet ţi-ai reduce de două ori riscurile.

Bineînţeles că viteza mică nu este singura care ne apără şi că, dincolo de asta, sunt multe alte aspecte de luat în considerare, cunoştinţe de dobândit şi aptitudini de antrenat. SlowRide va vorbi despre toate acestea, nu doar despre viteză. SlowRide va vorbi şi despre ce putem face în primul rând noi, înainte de a cere mai multă atenţie altora, pentru a ne bucura de pasiunea noastră în condiţii ceva mai sigure.

SlowRide va vorbi acelora care vor să audă, care nu caută scuze, care au mintea şi urechile deschise şi nu au senzaţia că strada este circuitul pe care ei îşi pot satisface nevoia de viteză, fără să ţină cont că acest lucru le poate fi fatal nu doar lor ci şi altor oameni nevinovaţi.

Mulţumim tuturor celor care ne-au acordat deja încredere şi contăm mai departe pe ajutorul vostru pentru ca mesajul nostru că ajungă la cât mai mulţi motociclişti, şoferi sau pietoni. Depinde şi de voi să transmiteţi şi să împărtăşiţi mesajele şi articolele SlowRide mai departe, pentru ca eforturile noastre să nu rămână doar sub forma unor rânduri frumos scrise.

Nu uitaţi că ne găsiţi şi pe facebook şi că puteţi să vă abonaţi pentru a primi notificarea noilor articole pe mail.

Enter your email address:
Delivered by FeedBurner

 PS: acum ştiu ce suvenir îmi caut când mai plec pe undeva. În imagine suntem noi: Roxana, Ina şi Alexa 🙂 Fiecare cu melcul ei!

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Brambura în concediu (VIII)
Ochiul de la termometru (sau Cum ne întoarcem în sezon)
#MyDanube - Passau, cu tot ce dă Dumnezeu

4 comments

  1. WOW. E super mega extra cool!!! Am uitat ceva din cum ar zice astia mici? Daca da, imi cer scuze… 🙂 nu m-am putut abtine. Apropo, ai intuit bine de la inceput. Dar ei gresesc. Adrenalina se imprastie in organism in momentul in care se ridica parul pe spate de emotie la pornirea motorului, vibratia de motor rece pana la temperatura optima, stabilirea unui traseu oarecare, acoperirea ceasului cu manusa caci timpul se masoara dupa soare, viziera jos, kick a I-a si mai vorbim la prima oprire. Daca gresesc, va rog sa nu ma corectati, merg cu greseala asta inainte.

  2. Da, e o “greseala” in care si noi credem foarte mult!

  3. bunea loredana

    Felicitari pentru articolul dumneavoastra cum a spus cineva mai sus in timp ce citeam articolul aprobam tot eu momentam fac scoala de soferi am ajuns la jumatatea orelor de condus am cateva divergente cu instructorul meu auto pentru ca eu preventiv mai trag cu ochiul in spate sa vad ce face babuinul din spatele meu ca multi cand vad scoala de soferi ne ia peste picior si ne depasesc chiar si-n curba si automat ca eu tre sa-l las sa treaca si sa ma retrag un pic pe dreapta sa nu maresc viteza si instructorul tipa accelereaza…i-am raspuns ca poti sa tipi pana ragusesti ca in viata mea in curba nu o sa accelerez si ma voi uita in continuare si in spate ca de asta am atatea oglinzi prefer sa fiu paranoica decat sa nu poata ala din spate sa revina pe banda si sa se buseasca in mn si sa stau cu masina in service…si tot felul de probleme asemanatoare deabea astept sa iau carnetul sa imi pot conduce masina fara ticnal la cap sotul meu are carnet de 10 ani si e foarte calm la volan are doar probleme cu semnalizarile ii este cam lene in locuri mai putin circulate dar na,nimeni nu-i perfect.Ce am citit in articol m-a cam pus pe ganduri baiatul care a spus ca ceilalti din trafic si-au pus in gand sa ma omoare m-a amuzat teribil dar are mare dreptate eu nu inteleg de ce participantii la trafic au cu totul alte preocupari decat atentia la pietoni,trafic,colegi de trafic ca probleme si datorii avem toti si nu vom scapa de ele doar atunci cand punem mainele pe piept.Oamneni buni hai sa nu ne mai omoram unii pe altii ca niste canibali viata are prioritate nu drumul transversal si drumu cu prioritate sau national sau care o mai fi hai sa fim mai atenti ca tabla se mai indreapta la un accident dar oasele slabe sanse.Va pup si sper ca nu v-am plictisit o sa recomand acest articol tuturor.

  4. vaidecapulmeu…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Câteva sfaturi în ritm SlowRide | impresii din lumea mare - [...] că SlowRide este proiectul nostru de suflet care creşte încet şi sigur, aşa cum îşi [...]
  2. Interviu cu Lucia Scarpa, fondatoarea Bikers si Nasce (2) | SlowRide - [...] cum am mai spus, sunt aici să învăţ. Sunt unii care nu fac aşa (vezi ce zicea Roxana apropo…
  3. Pelerina mea sau tehnica omului invizibil | SlowRide - [...] Revenind la pelerina din poveste, din tot ceea ce am citit pe la începuturi despre condusul preventiv, cred că…
  4. Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide | SlowRide - […] avut de învățat de la oameni minunați, încă mai învăț. Ideea SlowRide-ului, cum am mai zis, nu îmi aparține,…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *