Traseul “după” sau cum să faci 5000 de km din 4500

Traseul “după” sau cum să faci 5000 de km din 4500

Pentru că o să ne apucăm să punem în curând şi poveştile şi interviurile din călătorie, zic să spun pe unde fuserăm. Eu cu Roxana, adică.

 Habar n-aveam ce să scriu aici în afară de o înşiruire de locuri si kilometri când, în căutare de inspiraţie m-am uitat pe articolul trecut.

Şi ce găsesc:

În  plus or să fie: ce o să ne rătăcim, învârtim în cerc, ratăm intersecţii, căutăm benzinării, hai să ne ducem şi încolo că-uite-ce-frumos-se-vede, şi proba de foc – unde e hotelul ăla că se lasă noaptea. Minus ce o să scurtăm pe motiv că nu mai avem timp sau bani sau benzină şi trebuie să ajungem… undeva, vor da varianta „după”.

 Boy, was I right! Adică mamă ce gură aurită am avut. 

Păi hai să vedem:

Ziua I + II

Primele două zile au fost relativ normale, Bucureşti – Oradea şi Oradea – Viena, în total vreo 1240 km destul de alergaţi şi multă autostradă printre ei, muzică în urechi, soarele în ochi la apus (mi-am dat seama ce minune de vizieră fumurie am eu, că nu-mi dădusem seama cum e să mergi fără), şi câte o bere de prim –ajutor la hotel când am ajuns în Viena.

bere de prim ajutor

Ziua III

Duminică, 20 Mai, n-am văzut Salzburg şi mai ales n-am ajuns la Munchen.

 Sătule de autostrăzi am decis să încercăm frumoasele drumuri lăturalnice din Austria, aşa că am ieşit din Viena prin Mödling, către Hainfeld, şi acolo, detaliu important, am întrebat doi motociclişti într-o benzinărie cum ajungem spre Mariazell. Norocul nostru, ne-au luat pe un drum absolut superb, pe care nici nu-l aveam pe harta mea. Aşa am ajuns la Kalte Kuchl, de care v-am zis deja, după care am cotit la dreapta spre Mariazell. Iar acolo, trosc, pană.

După reparaţie ne-am întors un pic, şi am continuat prin Lunz am see, Hieflau, Admont şi destinaţia finală pentru ziua respectivă, Liezen. V-am zis sătucele astea cu un scop: drumul printre ele e absolut superb. Varianta pe care ar fi trebuit să continuăm din Mariazell dacă nu făceam pană era prin Wildalpen şi apoi Hielflau ş.a.m.d, drum care teoretic ar fi avut asfalt mai prost. Nu cred că era chiar aşa de prost, însă ştiu sigur că ar fi fost cel puţin la fel de frumos ca pe cel pe care am mers. 273 de km de drum de vis.

 Ziua IV

Deci? Nici un Munchen încă, cel puţin nu conform planului Asta a venit de-abia următoarea zi, luni, zi care ar fi trebuit să fie una de odihnă. Ne-am odihnit preţ de vreo 384 km, din Liezen spre Bad Ausee, unde am cârmit stânga către Hallstatt (moment în care m-a boscorodit un pic Roxana: ce faci, de ce am intrat în localitate?). A fost bine că am intrat, am găsit drumul către Hallstatt. Am urcat din nou către autostradă prin zona de lacuri, pe la Mondsee. Apoi autostradă, alergat isteric pe 4 benzi, oprit pe malul lacului Chiemsee, alergat, autostradă, camioane, semne, benzi care împărţeau autostrada-n două, în trei, în n direcţii, alergat, Munchen. Bere.

Hallstatt

 Ziua V

Marţi 22 Mai ar fi trebuit să fie: Munchen -Kitzbuhel – Zell am See- Bruck -Heilingenblut-  Lienz – Dobiacco – Cortina d’Ampezzo.

 A fost de fapt: autostradă de la Munchen până la Wörgl, mai puţin isterică decât ziua trecută, apoi  Kitzbuhel – Mittersill – Zell am See – Mittersill. Nu că ne-ar fi plăcut în mod excepţional Mittersill-ul, numai că Grosslockner-ul era închis pe motiv de zăpadă (ningea sus), aşa că a trebuit să ne întoarcem şi să coborâm în Italia prin Matrei, Lienz, Dobiacco şi printr-o ploaie trecătoare până la Lago di Misurina unde era cazarea. Am zis ploaie trecătoare pentru că a trecut prin tot: cizme, mănuşi, combinezon, bagaje, tot.

lago di misurina

pe timp de ploaie

Am încheiat cei 403 km cu o duşcă de pălincă. Să ne ţie de cald după atâta ploaie.

 Ziua VI

Următoarea zi a fost ceva mai normală, cel puţin din punct de vedere al traseului propus: chiar pe ăla am reuşit să mergem: Cortina d’Ampezzo – Andraz – Passo Pordoi – Passo di Sella, ceea ce este o mică bucăţică de rai prin Dolomiţi. Asta merită o poveste separată. Iar ziua s-a încheiat pe un drum incredibil la nord de Bolzano, prin Barbiano, Longostagno, şi apoi Monte di Mezzo. Drum de o bandă, asfaltat, dar pe care se circulă din ambele sensuri. Astfel am ajuns la cazarea care era pusă în mijlocul unui nimic perfect (aşa l-am denumit cu Roxana), după numai 122 de km, dar care au însumat vreo 3 pasuri şi cel puţin 150 de ace de păr.

passo pordoi

Ziua VII

Minunea cu respectatul traseului a durat numai o zi însă, pentru că a urmat o bucată de rătăceli bucolice prin viile italienilor, ba sus pe deal, ba jos pe lângă drumul principal, doar-doar om reuşi să găsim ruta pe care ne-o propusesem: Bolzano  – Molveno – Stenico – Tione di Trento – Storo – Riva del Garda – Brescia- Bergamo.

appiano sulla strada del vino

A ieşit Bolzano- Appiano sulla strada del Vino (eh? Cum sună?) – rătăceală – Molveno- Ponte Arche –  şi apoi mult la vale pe lângă Riva del Garda. Foarte frumos lac, şi foarte proaste obiceiuri au italienii: numai tuneluri pe malul lacului pe unde mergeam noi…

Nu vă zic că acolo am pierdut-o pe Roxana, nici că la intrarea in Bergamo ne-am împărţit brusc una-n stânga şi una-n dreapta… Asta se poate citi aici. Cu rătăcit prin vii cu tot ne-au ieşit 297 de km.

A dat Domnul şi-n a opta zi ne-am odihnit şi noi că meritam. La prietenii din Bergamo. Uite-aicea zice.

BERGAMO

Ziua IX

Am plecat din Bergamo, cu oarece regret că nu putem sta mai mult pentru că oraşul şi împrejurimile au multe de oferit. Aveam o umbră în inimă gândindu-mă la Pasul Maloja care ştiam că mă aşteaptă pe drum, însă cu chiu cu vai l-am dovedit. O să povestească Roxana mai în amănunt cum e pe-acolo (’ţi-ar Stelvio să-ţi fie că numai la prostii te-a învăţat!).

Am făcut iar hopa prin trei ţări, culmea că la vama cu Elveţia nu ne-a întrebat nimeni nimic, şi noi care ne-am cărat şi paşapoartele special pentru asta! Deci: Bergamo – Lecco– Chiavenna – St Morritz – Landeck –Garmisch-Partenkirchen. Mă scuzaţi, 4 ţări: Italia, Elveţia, Austria, Germania, în total 366 km.

Pe lângă Lecco am trecut pe lângă lac, superbă privelişte, numai că din păcate nimerisem pe o superstradă, gen autostradă care trecea prin—ghici? Tuneluri. Noroc că am prins drumul care coboară lângă apă şi ne-am continuat plimbarea aşa cum trebuie, pe malul apei, nu pe sus prin semi-autostrada cu tuneluri.

LECCO

 Ziua X

 Din Garmisch ne-am dus întins pe autostradă în Innsbruck, măcar atât să vedem, că tot ratasem la venire Salzburg-ul. Am refăcut o bucată mică pe care deja o ştiam: Wörgl – St Johann, am traversat un minuscul colţ de Germanie (foarte tare mi-a plăcut trecutul ăsta dintr-o ţară în alta fără vămi). Am parcurs un pas mic de tot (pasul Strub), am ocolit Salzburg pe autostradă şi am coborât în mod greşit de pe autostradă spre stânga pe la Eugendorf, apoi am traversat spre Hof în mod corect, şi-am regăsit zona de lacuri, de data asta: St Gilgen. Scump, domnule. Dacă din toate stânga-dreapta- dreapta- stânga astea aveţi un pic senzaţia că ameţiţi, nu e nimic anormal, aşa ne simţeam şi noi.

ST GILGEN

Zilele următoare, adică 11, 12 şi 13, nimic de raportat din partea traseului: Viena, apoi Oradea, apoi Bucureşti. Din partea traseului, zic, că din partea găsirii traseului, ei, asta va fi o cu totul şi cu totul altă poveste. Ne-au ieşit un total de 4946 km din aproape 4500 calculaţi la prima strigare.

Şi-am încălecat pe-o şa şi-am venit acasă. Vreau ’napoi.

 Paravion.ro este partener SlowRide şi ne-a susţinut in această primă deplasare.

Later edit:

Din motive de Google Maps împărţim traseul în două hărţi.

Harta traseu 1


View Larger Map

Hartă traseu – 2


View Larger Map

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

How do I bike*?
Câtă izmană bag?
Invitație la o vorbă și-o cană cu vin

5 comments

  1. Bineeeee, asta e cavalcada in toata regula; Zmeul Zmeilor, Atila sau Genghis Han daca erau in urma voastra si tot ar fi obosit 🙂

    Citind aici am simtit nevoia sa imi reconsider ultimele calatorii ca pe niste plimbari domestice prin parcul orasului vecin…

  2. Ei, hai Lucian, esti modest! Si noi nu suntem neaparat mandre de fugareala asta, data viitoare sigur ne planificam altfel kilometrii si timpul!

  3. Chiar esti modest… si eu am cam inghitit in sec cand am citit plimbarile tale… Stii tu, grass is always greener on the other side. Si are dreptate Roxana, trebuia sa ne organizam mai bine, ca prea am alergat ca gainile fara cap :)))
    Ceea ce ne da un pic de lucru pentru anul viitor… Asa-i doamna?

  4. si da, si nu, ladies; exista o mica mare diferenta: eu nu a trebuit sa imi conduc singur atelajul :)… voi, da!

  5. Doamna, asa e, trebuie sa facem sedinta.

    Lucian, ai grija ca se ia 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. SlowRide faţă în faţă cu Viena | SlowRide - [...] cu Ina în prima tură de documentare SlowRide, pe traseul pe care îl puteţi afla şi voi aici, am…
  2. Orientarea turistică la femei sau Cum să înghesui 5000 de km într-un traseu de 4500 | SlowRide - [...] sau Cum să înghesui 5000 de km într-un traseu de 4500 [...]
  3. Pe doua roti prin Dolomiti | SlowRide - [...] când am ajuns acolo pe două roţi, împreună cu Ina, pe traseul de care v-a povestit ea deja aici.…
  4. Am vrut înapoi în Dolomiţi, mă întorc prin Dolomiţi | impresii din lumea mare - [...] I-am întâlnit prima dată în mai 2012, când am ajuns acolo pe două roţi, împreună cu Ina, pe traseul…
  5. Orientarea turistică la femei (II)sau Cum să înghesui 5000 de km într-un traseu de 4500 | SlowRide - [...] sau Cum să înghesui 5000 de km într-un traseu de 4500 [...]
  6. Traseu de nemers la mare | SlowRide - [...] făcut: un pic peste 2400km în 12 zile, de două ori mai relaxat decât în primăvară când am făcut…
  7. Doi motociclişti în Praga | impresii din lumea mare - [...] trei zâne din proiectul SlowRide au plecat brambura, fiecare pe unde a apucat. Despre ce-au făcut Ina și Roxana…
  8. Despre ploaie şi femei ude | SlowRide - [...] trecut, deja mai plimbată şi mai echipată, deşi tot cu mizeria de combinezon (serios, e super-ofertă! Îl vând, să-l…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *