Interviu cu Lucia Scarpa, fondatoarea Bikers si Nasce (1)

Interviu cu Lucia Scarpa, fondatoarea Bikers si Nasce (1)

Ce au trei femei de spus despre motociclism? Ce-ar putea să ştie după 5-6 ani de mers pe motor? Nu mare lucru probabil, decât c-au fost norocoase că n-au crăpat încă. Dacă eşti de acord cu afirmaţia asta, zic să mă trimiţi la cratiţă şi tu du-te la un fotbal, o bere sau la spart o sămânţă cu baieţii, că sigur ne irosim timpul reciproc p-aici.

Nu de alta, dar ceea ce urmează e o poveste, o discuţie cu o femeie care nici măcar anii ăia nu i-a făcut ca pilot pe motor. Poate ca pasager.

Am cunoscut-o pe Lucia prin intermediul lui Marius când am vizitat Bergamo (mulţumim din nou, Marius!!).  Am simţit că există o apropiere, un mod asemănător de a ne raporta la nişte lucruri. Că spunem, poate în moduri diferite, lucruri asemănătoare. De una singură, şi mânată în luptă de o întâmplare nefericită, a creat o pagină pe Facebook, Bikers si Nasce care în momentul în care scriu eu e pe la 58273 de fani. Eh, o face ea ceva bine, mă rog?

Noi din motive personale ne-am apucat de făcut SlowRide, ca să mutăm munţii din loc şi să schimbăm lumea. (Tu ăla care încă mai râzi, n-ai plecat bre după bere odată??). Motivul meu personal pentru care am intrat în treaba asta e pentru că anul trecut mi-a murit un prieten într-un accident de motor, şi relativ în aceeşi perioadă s-a suit un pic peste mine o dubă. Şi mi-a fost frică. Şi nu vreau să mă oprească frica din a face ceva ce iubesc.  Aşa că vreau să învăţ şi să merg mai departe, şi să înveţe şi alţii, şi data viitoare, omu cu duba să mă vadă pentru că se uită după mine şi pentru că mă caută în oglinzi.

 Dar să revenim la Lucia. În urma unui accident a decis să lupte împotriva Guardrail-ului1:

Guardrail

LS: – Totul a început cu un accident pe care l-am avut în 2009, care s-a petrecut la o viteză destul de mică, pentru că nu aveam nici măcar 50km/h. Băiatul care conducea motocicleta şi-a pierdut cunoştinţa, a leşinat. Am alunecat spre Guardrail. El a murit la faţa locului, iar mie mi-au reataşat practic braţul, mi-am pierdut şi o parte din dantură.
Aveam tot echipamentul pe mine, cască integrală, combinezon. Pot să zic, între ghilimele, că am avut noroc: braţul mi-a rămas înăuntrul combinezonului şi astfel la spital au reuşit să mi-l reataşeze. Eu nu îmi aduc  aminte nimic.

De la incident, eu am făcut o pagină pe facebook, care se numeşte Bikers si nasce, şi de acolo a început totul. Când am văzut că erau totuşi destule persoane care scriau, cu care interacţionam şi care mă susţineau în ceea ce făceam, am decis să fac această campanie la nivel naţional în toată Italia.
Adică, era extrem de simplu: o panglică roşie legată de manşonul de acceleraţie, de motocicletă, de maşină, de bicicletă, inclusiv, ca semn de protest împotriva Guardrail. Fiecare regiune îşi făcea întâlnirile ei într-o anume zi, organizate în grupuri-grupuri de motociclişti, pentru că nu poţi veni din Sicilia în Lombardia. Anul acesta va fi pe 8 iulie2.

Am fost un pic nedumerită.  Ok, înţeleg cum s-a petrecut accidentul, dar ce se poate face, că doar nu o să scoatem sau înlocuim Guardrail-ul. Numai costurile pentru aşa ceva ar fi ceva nemaigândit. Şi, obişnuită cu ecoul fantastic pe care îl au marşurile de pe la noi, m-am gândit: ce efect poate să aibă un asemenea demers?
Aşa că am întrebat:

SR:  Ai văzut vreo schimbare după aceste campanii? Au avut urmări?

LS:  Da. După campania pe care am făcut-o, deja trei regiuni din Italia, Trieste, Trento şi Roma au emis o ordonanţă prin care se vor alinia la normele în vigoare. Guardrail e înalt de 40-50cm şi normele spun că ar trebui ca spaţiul de dedesubt să fie asigurat cu fâşii de material  (plastic) astfel încât atunci când aluneci sub el cu motorul, sau cu bicicleta, să nu acţioneze ca şi o ghilotină, ci să protejeze. Valabil la fel şi pentru biciclişti, şi ei pot aluneca dedesubt şi să îşi amputeze membrele.
Eu întotdeauna spun că Guardrail este periculos şi pentru cei care merg încet pe stradă. De exemplu noi, mergeam încet şi ne-am rănit amândoi. E destul să prinzi nisip sau pietre şi poţi aluneca. De aceea eu încer să-i fac să înţeleagă şi pe cei care ne urmăresc pagina: nu e suficient să spunem că rezolvăm problema cu Guardrail şi apoi mergem pe stradă ca nebunii. Strada nu e circuit. Pe circuit se aleargă, pe stradă se merge. Din păcate de multe ori cei care merg cu motocicleta uită lucrul acesta.

Aha. Înţeleg acum. M-a uimit determinarea femeii ăsteia care a luptat până în pânzele albe până a început să mişte lucrurile. În plus, deşi pare că treaba asta cu Guardrail-ul este SF încă pentru noi (vorba aia, noi n-avem prea mult asfalt printre găuri pe străzi), am vrut să aflu mai multe pentru că începeam să vorbim aceeaşi limbă, adică, de exemplu, unde am mai auzit eu treaba asta cu strada nu e circuit? Cu mersul încet? Păi…  cam asta spunem şi noi. Hai să vedem, mai sunt şi alte puncte comune?

SR: Ce alte campanii se mai fac legate de siguranţa rutieră pentru motociclişti?

LS: Campanii nu se fac foarte multe. Acum de exemplu era o idee să se facă o campanie pentru a îi obliga pe motociclişti să îşi pună combinezonul integral, însă nu a avut succes, nu s-a aprobat, era prea exagerat.
Dar sunt şi alte lucruri periculoase pe străzi: de exemplu marcajele albe, pe care poţi aluneca în special când plouă sau vara când este foarte cald, şi trecerile de pietoni acelea cu suprafaţă roşie sau verde care sunt foarte alunecoase. Ar trebui o vopsea care să aibă aderenţă.  La fel sunt şi liniile de tramvai vechi care nu mai sunt folosite dar au rămas acolo şi nu au fost acoperite.

SR: La noi sunt un pic îndepărtate lucrurile acestea. Liniile de tramvai sunt înalte, denivelate,  şi nu sunt sigure când treci peste ele, asfaltul e o gaură aici, o gaură acolo… etc.
În Italia există totuşi un nivel mult mai înalt decât în România de conştientizare şi respect a fenomenului moto şi putem vedea ce puncte putem lua drept exemplu la noi şi cine ştie, poate să amelioram câte un pic ici –colo. În Italia sunt mult mai mulţi motociclişti şi lucrurile funcţionează mai bine decât la noi.

Deci până la urmă avem şi probleme asemănătoare. Totuşi, ei sunt vreo 8 milioane din câte am înţeles eu. 8 milioane de motociclişti, incluzând scuterele şi mopedele. Trebuie totuşi să fie o oarecare diferenţă de optică în cum-se-uită-lumea-la-ei, şi cum se întâmplă treaba asta la noi. În cerinţele pe care le au faţă de şoferi, faţă de autorităţi….  Ce mai zice Lucia pe tema asta?

LS: După mine ar trebui să înceapă totul de la şcoala de şoferi.  Ar trebui învăţaţi cei ce îşi iau permisul şi regulile motocicliştilor. De exemplu, dacă vede motorul că vine, să se tragă uşor spre dreapta, spre marginea drumului. Nici aici nu se întâmplă totdeauna aşa. La fel ar trebui să circule mereu cu farurile aprinse, şi maşinile şi motocicletele.

SR: Dar nu este lege pentru acest lucru?

LS: Ba da, dar înainte nu era, şi oricum nu respectă toţi. Acum modelele noi (de motociclete) nu mai au întrerupător pentru a stinge farul.

SR: Bun, ce alte lucruri ai vrea să ne mai spui apropo de siguranţa în motociclism, pe stradă?

LS: Uite ce e. Motocicleta nu e periculoasă. Cel care o conduce poate fi periculos, ca şi ceilalţi participanţi la trafic. Pentru că dacă tu conduci motocicleta cu „creierul aprins” cum zic eu,  şansele de a face un accident scad cu 90%. Dacă vine maşina şi  îţi taie calea poţi să ai o mie de ochi, nu mai ai ce face. Dar şi dacă pe strada pe care mergi nu e permis să mergi cu 200km/h, însă tu aşa mergi şi îţi taie cineva calea nu mai ai nici măcar timp să frânezi. De aceea zic că nu e motocicleta periculoasă, ci acela care o conduce. Numai că toţi îl văd pe Valentino Rossi şi se cred apoi Valentino Rossi pe stradă. Problema e că acela care aleargă nu îşi riscă numai viaţa sa, ci şi pe a altora.

SR: Asta aşa e! Ştii care sunt cele mai frecvente cauze de accidente în Italia?

LS: Viteza e prima. Eu citesc toată ziua articole pe tema asta. Sau alt exemplu: ultimul accident de acum două zile a fost cu un motociclist care nu s-a oprit la stop şi s-a ciocnit frontal cu o maşină. Pe motocicletă trebuie să mergi conştient de ceea ce se poate întâmpla. Trebuie să fii în stare să o conduci, dacă nu te simţi bine, eşti obosit, o laşi acasă!

Bine, mă, iar m-am legat de viteză, iar am mai pierdut pe vreunu care s-a dus după gel să-şi dea pe ţepi şi să se dea pe o roată pe Magheru. Mno, nasol. Acuma, după ce urmează să mai zic o să-i pierd şi pe restul de cititori, mai rămân numai cu tine care mai stai până la sfârşitul discuţiei…

Pentru că Lucia noastră nu are motor. Aşa-i că nu are nici un sens s-o mai ascultăm?

SR: Tu ai motocicletă?

LS: Nu, din cauza accidentului încă nu. Am avut o recuperare foarte bună, nimeni nu se aştepta, iar tija din braţ am scos-o pentru că din cauza exerciţiilor s-a desprins pur şi simplu. Însă nu m-am recuperat 100%, nu reuşesc să întind braţul de tot. Dar numai prin voinţă  am reuşit mai mult decât se aşteptau medicii. De aceea am luat foarte personal lupta asta împotriva Guardrail-ului, deşi totdeauna spun, chiar  dacă rezolvăm această problemă, nu înseamnă că trebuie să alergăm apoi pe străzi. Strada nu e circuit.

SR: Acesta este şi mesajul nostru! De aceea ne-am şi numit site-ul Slowride. Vrem să le spunem motocicliştilor, în special celor care alergă, că e bine să meargă un pic mai încet.

LS: Da, dar ştii, e mai simplu să dai vina pe alţii, pe maşini, pe cei care nu te văd. Sunt mulţi care zic „mie nu o să mi se întâmple”, şi eu ziceam la fel. Se întâmplă numai altora. De-abia după aceea, dacă ceva ţi se întâmplă, pricepi şi îţi pare rău.

SR: Dar nu am înţeles, înainte de accident tu aveai motocicletă?

LS: Nu,mergeam pasager.

SR: Dar ai mers şi prin alte ţări sau numai în Italia?

LS: Da. Accidentul pe care l-am avut s-a petrecut în Elveţia. Nu în Italia. Cu asigurarea a fost un coşmar: spitalul era plin aşa că m-au dus într-o clinică privată, şi am cheltuit dublu faţă de cât ar fi fost la spital. Adică 60000 de euro. Iar până nu am făcut dovada că am asigurare nici nu m-au băgat în seamă. Pe de o parte e bine că mi-au salvat braţul, auzisem că voiau să mi-l amputeze însă m-am trezit cu el ataşat. Aşa că braţul nu are preţ, însă am pierdut tot, casa, serviciul, şi nu am luat banii de la asigurare încă.
După patru luni însă m-am suit din nou pe motor. Accidentul l-am avut în octombrie 2009 iar în decembrie 2010 mi-am luat permisul de conducere pentru motor.  Şi ningea.  Ce să mai zic că zece şedinţe de condus le-am făcut pe ploaie, şi una singură pe soare. Şi examenul pe zăpadă!

 Deci a pierdut tot, casă, serviciul, este încă incapacitată de accident, şi ea ce a făcut? Şi-a luat permisul de moto şi a început să lupte pentru siguranţa celor care merg pe străzi cu motoarele.  Nu mai bine rămânea la cratiţă?!
O să continuăm discuţia cu: ce fac italienii cu copii când învaţă să meargă pe biciclete, cam când există posibilitatea să ajungem şi noi la acelaşi nivel cu ei dacă ne apucăm de treabă de-acum şi pe cine ar trebui să educăm, o să vă aduc  aminte de poezia motociclistului, dacă şi în ce fel se salută în Italia şi o să mai vedem cu ce alte greutăţi s-a mai luptat Lucia pentru a strânge motocicliştii pe lângă ea şi ce probleme a întâmpinat.

Continuarea aici.

 

 

 

 

 

 

 

 

__________________________________________________________________________________ 

Paravion.ro este partener SlowRide şi ne-a susţinut in această primă deplasare, ajutându-ne să vă aducem mai aproape aceşti oameni şi lupta lor pentru un motociclism mai sigur.

1Guardrail se referă la sistemul de protecţie destinat să prevină căderea oamenilor sau a vehicolelor în zone periculoase. Bară de protecţie pe marginea drumului. Am folosit în text denumirea în engleză deoarece aşa s-a exprimat şi interlocutoarea noastră.

2 La data la care scriem, evenimentul organizat de Lucia a avut deja loc.

 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Brambura în concediu (VIII)
Despre mersul preventiv, în ritm francez
Ce-aţi pierdut dac-aţi chiulit

2 comments

  1. Catalina

    Felicitari, fetelor pentru interviu.
    Avand in vedere ca nu suntem construiti toti la fel, eu va spun ce am inteles eu: e important sa lupti pentru ceea ce crezi, iar daca lupta nu o duci singur si scopul este unul bun… ai reale sanse de realizare.

    Multe ganduri bune!

  2. Catalina, multumesc. Sa stii ca asta am inteles si eu din lupta acestei femei care face mai mult pentru motociclism in tara ei decat multi motociclisti “adevarati” pe care i-am vazut eu…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Interviu cu Lucia Scarpa, fondatoarea Bikers si Nasce (2) | SlowRide - [...]  Prima parte aici. [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *