Brambura în concediu (I)

Brambura în concediu (I)

Aşa cum vă povesteam aici fusăi în concediu. Aspect despre care sunt teribil de mândră, fiindcă am poftit la plecarea asta cam tot sezonul. Mai mult, din pricină de probleme personale dar şi revizii şi reparaţii, am cam stat pe tuşă anul ăsta. Cum ar veni vorba, eram „ne-dată”. Ceea ce a făcut ca în noaptea de 4 spre 5 august să nu pot dormi de emoţie. Iar duminică dimineaţa să zgâiesc ochii cu mult înainte ca ziua să se crape de răsărit. Bagajele fuseseră distribuite pe cai de cu seară. Plinul de cafea – la noi, plinul de benzină – la mobre, o lumânare aprinsă unui prieten bun şi pe-aci ne-a fost drumul plecării.
În rolurile cavalerilor rătăcitori: Alexa şi prinţul consort (Cosmin). În rolul cailor fermecaţi: Monster-ul meu şi Banditul lui.

intre Sibiu si SebesDespre primele două zile de concediu nu vă pot spune multe. Cum am spus, atâta eram de „ne-dată”, încât am mancat asfalt pe pâine şi-am cerut şi a doua porţie. Pur şi simplu, nu m-a lăsat sufletul să mă opresc pentru poze.
Din pricina lipsei de antrenament, anul ăsta, dar şi a faptului că naked-urile nu-s deloc confortabile la drum lung, am bucăţit traseul în segmente de maximum 300 de kilometri. România am isprăvit-o în două zile şi-un moţ, cu întâia noapte la Sibiu (mulţumim Dodo) şi ce-a de-a doua la Timişoara (mulţumim Betty).

De fapt, cred că povestea adevărată începe pe 7 august, când nici nu se făcuse bine dimineaţă şi ceasurile rele nici nu se treziseră. Am ieşit din curte de la Betty cu un sentiment intens că aceea de a fi călare, la drum, mi-este cea mai proprie stare, dacă mi-e permis să formulez aşa. E unul din adevărurile alea simple, care te izbesc în frunte, dintr-o dată. După două zile de alergat pe drumuri ştiute, pregătindu-mă să calc în picioare necunoscutul m-am simţit atât de firesc de parcă biata mumă m-ar fi născut în şa.

Cu un ochi la cer şi cu termurul acela în suflet, am luat-o la trap spre graniţa patriei.

Am avut un moment de nervi nervoşi (primul din, ah, atâtea altele…) când eu – care conduceam numerosul nostru grup format din… 2, am cotit brusc stânga într-un giratoriu din Cenad (localitatea de frontieră), căutând benzinărie să facem plinurile la preţuri de România. Benzinăria am găsit-o, fireşte. Nu altundeva decât la ieşirea din localitate, ceea ce a făcut ca escapada mea prin centru să fi fost la fel de inutilă ca şi nervii nervoşi. Dar, cum am spus, era doar începutul.

Una dintre puţinele ţepe din aventura asta am luat-o la graniţa cu Ungaria. Acolo am aflat că trebuie să plătim vignetă şi am aflat şi că scârbavnica de „matrica” are preţuri variabile. Noi am cumparat-o de la unguri, mai scumpă. Alături, duty-free-ul românesc o avea mai ieftin. Eh, asta fu.

Pe-aici pe undeva m-am decis eu să fac pe GPS-ul. Asta a însemnat că n-am vrut să montam aparatura tehnică de supraveghere (decât în oraşe şi – urma să decid mai târziu – în încurcata Austrie). De aceea, am deschis Atlasul Europei, cea mai cuprinzatoare hartă de-o aveam la noi (mulţumim Pompi) şi am făcut traseul, notându-mi în agendă toate localităţile prin care am fi trecut, până la destinaţia zilei. În cazul de faţă, traseul Szeged – Budapesta.

itinerariul Szeged - Budapesta

A, mai hotărâserăm un lucru: că vom evita cu orice preţ autostrăzile (sau vom evita drumurile cu preţ.) Şi fiindcă sunt plictisitoare, dar şi pentru că n-aveam de gând să le plătesc străinilor prea mult pentru asfaltul lor. În plus, ce aventură e aia, pe autostradă?!

Prima oprire – în Ungaria – a fost în Deszk, un sătuc mai acătării, înainte de Szeged. N-am fi oprit, poate, dacă nu ne-ar fi atras atenţia, pe partea stângă, o biserică gotică înnegrită de vreme, cu turle fascinante şi poveşti bine ascunse sub ornamentele fin lucrate. A fost o pauză binevenită, cu biscuiţi, suc, poze prin curtea aşezământului dar şi plinul de apă, făcut la risc, din cişmeaua bisericii.

v-am spus ca a fost pauza de biscuiti

Szegedul l-am traversat simplu, cu 60km/h, viteza traficului, nici un metru mai repede, şi cu ochii după indicatoare.
Trebuie să spun totuşi – în Szeged am văzut un clădiroi… cel mai urât terci ahitectural vechi-moden. Prin comparaţie, cele ce s-au realizat în Bucureşti sunt opere de artă, fine şi coerente. Cum ar veni… urât, mă, fraţilor, urât al dracului. Îl caut pe net şi când l-oi găsi, vi-l arăt şi vouă.

Bon, îi deterăm bătaie mai departe spre Budapesta.

Două lucruri m-au izbit în Ungaria. Întâi, grija lor cea mare să nu li se piardă turiştii, ceea ce face să aibă nişte drumuri foarte bine marcate şi cu foarte multe (şi eficient poziţionate) indicatoare. Ar avea şi ai noştri ce învaţa, dacă l-ar interesa pe vreunul.
Al doilea, fu problema tudom-ului. Mai exact, a nemtuduom-ului. Cum ar veni, nu tuodm aia, nu tudom ailaltă, dar ăştia chiar nu tudom nimic în engleză, pupa-i-ar mama pe ei de civilizaţi crescuţi cu filme dublate.
Întâiul tudom d-ăsta a fost într-un sediu Raiffeisen, unde am vrut să mă caut de monetar. Bag cardu, execut mişicări identificatoare şi bancomatul scuipă afară o chitanţă cum că tranzacţia nu s-a putut săvârşi. Rotunjesc ochii a maximă mirare (colţ cu panica, fiindcă acolo erau juma’ din fondurile de concediu) şi mă îndrept spre personalul calificat, apt să-mi răspunză mie la toate întrebările. Blonda mi-a vorbit zece minute, repede şi cadenţat, cu un amestec inutil de maghiară şi germană. Eu nu am putut depista decât „Raiffaisen unt Raiffaisen” ceea ce mi-am tradus în limba maternă ca fiind „ete, fato, e Raifaizănuri şi Raifaizănuri, unele merg, altele nu merg”. Şi am primit cu braţele deschise îndemnul ca – deşi aveam card la banca lor – să mă duc să mă caut la bancomatul Unicredit. Poate ăla să vrea.

Drumul spre Budapesta a fost odihnitor şi lin, ca un somn de amiază. Mai puţin când m-am precipitat eu în indicatoarele ungurilor şi am vrut destul de brutal să fac stânga pe un drum de tractor. N-am făcut. Am tras pe dreapta, mi-am luat perdaful de la prinţul consort şi am pornit-o spre capitala tudom-ilor.

Primul şoc pe care l-am avut, la destinaţie, a fost când drumul ne-a coborat pe cheiul Dunării, printre terăsuţe şi vaporaşe, în umbra palatului regal. A trăit intens senzaţia că umblu liberă prin vederile de pe tarabele cu suveniruri, prin pozele turiştilor. Că sunt într-un film, unul văzut prin copilaria mea, cândva. Fabulos sentiment. Am iubit fiecare semafor care mi-a dat răgaz să îmi percep prezenţa într-o (atât de) altă realitate.

Traversând râul, am tras pe dreapta, într-o parcare din oraşul vechi. O ţigară era binevenită, cât montam GPS-ul. Ne făcuserăm temele de-acasă, având printate harţile oraşelor, obiectivele turistice de la fiecare destinaţie şi coordonatele campingurilor unde urma să dormim, în fiecare oraş.
Da. Aşa, la prima ţigară din Budapesta am aflat ca printurile era acolo unde le-am lăsat. Pe birou, odihnindu-se… poate vor folosi cuiva, odată.
După primul val de panică, am început să căutăm prin harta GPS-ului – n-avea campinguri.
Harta Budapestei (din atlas) – n-avea campinguri.
SMS în ţară către Radu (mulţumim)!

Cât aşteptam răspuns din patrie, m-am urnit cu greu şi cu de-a sila în sediul unei ceva agenţii, la o tanti care ne studia de vreo douaj’ de minute, de când eram noi parcaţi.
„Hello! Do you speak english?”
„Nemtudom”.
La fix! „Campinng? Prin zonă?” Îi dau eu mai departe cu engleza mea, tăind aerul cu mâinile în orice direcţie părea mai expresiv.
Rar mi-a fost dat să văd privire mai încurcată decât a ei. Se vedea că ne-ar fi ajutat, dar nu ştia cum şi nici păcătosul de tudom nu-i făcea vreun serviciu. Îi se aprinde iluminarea, ca să zic astfel, şi – internet, prietenul nostru – năvăleşte peste Goagălul de pe birou. Îmi face semn să vin lângă ea şi astfel căutăm împreună, pe net, campinguri în Budapesta. Găsim unul, notăm adresa şi ieşim învingătoare din agenţie. Dăm din mâini cu toţii, ea explicându-ne pe unde să întoarcem şi încotro să apucăm şi noi spunându-i ce-am înţeles.
Cât ne-am muncit să băgam datele în GPS şi să o luam din loc întru rătăceala a doua, femeia vine veselă spre noi şi silabiseşte:
”Dar română vorbesc!”
Ptiu, trăi-mi-ar mie norocul meu, că nu îmi dete prin cap să întreb. Aşa că, în limba mumei mele, femeia ne-a mai dat o dată toate indicăţiile, ca să fim siguri de-o treabă.

N-a urmat decât o scurtă rătăceala în Budapesta şi-o criză de nervi asociată direct căldurii, întrucât noi am pus GPS-ul la treabă fără să aşteptăm să îşi găsească toţi salteliţii. Efectul? Ne arăta – drumul pe care ar fi trebuit să o luăm, poziţia noastră în raport cu ruta ideală… şi atât. Altfel spus, ştiam că suntem pe lângă, dar nu ştiam cum să ajungem înapoi pe drumul ăl bun. După ce-am transpirat şi ne-au fluturat ochii de nervi, şi-a făcut recalcularea.

Am ajuns la capătul oraşului şi nu ne-a plăcut campingul. Pare logic, nu? Între timp, primiserăm sms din ţară (de ce nu l-am aşteptat nu pot explica) cu coroordonatele unui alt camping aflat aproape de miezul oraşului. Bikers Camp se numeşte şi îl recomandăm din tot sufletul. Zece euro de cap de om, toate utilităţile (nu recomand totuşi să faceţi duş când merge maşina de spălat, că se sfârşeşte apa caldă), harta oraşului inclusă, plus ghidul oraşului în limba română. Aici am campat, am spalat, am făcut mobrele uscător şi-am plecat cu metroul spre frumos centrul capitalei.

Mai avem capitale şi rătăceli în program. Dar toate, în episodul următor.

Traseul complet
5 August:  Bucureşti – Piteşti – Rm. Vâlcea – Sibiu
6 August: Sibiu – Sebeş – Deva – Timişoara
7 August: Timişoara – Sânnicolaul Mare – Cenad – Szeged – Budapesta

Harta


View concediu budapesta in a larger map

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Motocicletele unui rege
O fată, două roţi şi o mulţime de pietre
Oficial, Iubim 2 Roți 2016

11 comments

  1. pfiuuu, de cand asteptam povestirea asta 🙂

  2. Stai bre, ca inca ma dor oasele cele batrane. Dar scriem, scriem… nu va lasam cu ochii in soare. >:D<

  3. Corina Bodea

    Si acuma rad, nu ma pot opri, astept restul episoadelor “a bout de souffle” cum zice “germanu’ “.
    Plus ca invat lucruri noi: naked(motociclete second hand)
    Run Alexa, run ! 🙂

  4. Ma bucur ca iti suntem pe plac.
    Nu am prins inca legatura dintre “naked” si “motociclete second hand”. Cred ca ii dau si eu cu tudomul, cum am invatat.

  5. Corina Bodea

    Of draga Alexa, greu mai e cu “babele” ca mine care se reped la primul site Naked(motociclete second hand) si nu se duc direct la sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Motocicleta ; acu’ zic si eu tudom:Standard/Naked
    Aceste motociclete sunt destinate preponderent mediului urban și au o formă clasică, generică. Acest tip de motocicletă este recomandat începătorilor, deoarece sunt manevrabile și în majoritatea cazurilor nu au motoare foarte puternice …
    Alta data cand o sa mai intalnesc cuvinte tehnice la motoare, o sa fiu mai atenta cand manevrez goagalu’; erted? (adica intelegi?)

  6. Da, da, ne-a zis si mie si Inei cineva de campingul asa, de ce nu ti-om fi zis? 🙁 Poate pentru ca nu am apucat sa ne vedem inainte…

    Faina poveste, pe anumite bucati imi suna cunoscut :-), abia astept urmarea.

  7. aaaam banuit io ca pe-acolo e explicatia. :)). nu-i panica. a greşi humanum est.
    am zis!

  8. De ce ati luat vigneta daca nu ati mers pe autostrada? In Ungaria, singurele vehicule care au nevoie pe toate categoriile de drumuri sunt cele >3.5 tone.

    Mi-a placut prima parte a excursiei. Voi continua si cu celelalte. 🙂

  9. Mulţumesc, sper să îţi placă şi mai departe, mai ales că acuş-acuş vine şi continuarea.
    Ca să îţi răspund, nu ne-am informat cine ştie ce. Am întrebat dacă pentru moto e nevoie de vignetă, ne-au răspuns că da şi.. am luat. N-am mai pus alte întrebări legat de categoria de drum. Dar mi se pare ciudat sa fie nevoie de vigneta doar pentru autostrada. In fine, nu te contrazic că nu ştiu.

  10. De ce sa fie ciudat? Ca Romania e tara anormalitatilor si se plateste vigneta pentru drumuri nationale cu asfalt inexistent?
    In afara de Germania(unde taxele de drum sunt in benzina)cam toate tarile europene prevad taxe(sub forma de vignete sau cu puncte de taxare) doar pentru autostrazi. Acolo lumea nu ar accepta sa plateasca taxa de drum ca sa stea blocati pe Valea Prahovei sau sa isi rupa masina.

    Astept si eu continuarea ca am vazut ca s-a “infundat” relatarea prin Praga.

    PS: treaba cu vigneta in HU scrie si pe marginea drumului: pe drumurile nationale sunt semne ca vigneta e obligatorie pentru vehiculele >3.5T(scrie si in engleza) si cand te urci pe autostrada scrie ca e nevoie pentru toate categoriile(cel putin asa e pe drumul Bors-Debrecen-Budapesta si pana la iesirea spre Viena sau Bratislava)

  11. Eu am zis ca nu te contrazic. :). Însă mulţumesc de informaţii. Ne vom documenta mai cu atenţie pentru vara viitoare.
    Da. Ne-am luat cu evenimentele legate de siguranţă şi am lăast poveştile pe planul doi.
    Acuşica povestesc şi ce-a urmat după Praga. >:D<

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pe unde au mai umblat fetele SlowRide | impresii din lumea mare - [...] a plecat, aşa cum îi place ei să spună, Brabmbura în concediu, spre [...]
  2. Brambura în concediu - pauza din Praga | SlowRide - [...] cum v-am povestit aici și aici și aici și aici am plecat de-acasă întru cucerirea Pragăi, destinaţia noastră de…
  3. O fată, două roţi şi o mulţime de pietre | SlowRide - [...] putea lua liber în aceeaşi perioadă cu mine şi nu ne-a mai ieşit o plimbare prelungă, ca anul trecut. Aşa că mi-am adunat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *