Brambura în concediu (III)

Brambura în concediu (III)

Dimineaţa de 9 august ne găseşte, după cum v-am povestit,  în Zlate Piesky, la o aruncătură de băţ (ce-i drept, cam şuie) de Bratislava. Un singur lucru pot să-i reproşez campingului nostru: n-am găsit nimic de mâncare. Aşa că, pe la 8-9 dimineaţa, să fi fost, strângem catrafusele şi plecăm pe burta goală. Aveam vreo 3 treburi în Bratislava. Întâi să mâncăm. Apoi să vedem oraşul. Şi a treia – să-mi găsesc cimitirul Ondrejský, de-mi înnebunise mie minţile.

Aruncăm un ochi pe hartă, unul în zare, apoi din nou pe hartă, şi din nou spre malul oraşului. Stabilim direcţia şi “pe cai, băieţi!” că foamea ne bătea pe umeri.

Bratislava, centrul vechiLa o rătăcire scurtă prin centrul vechi al ilustrului oraş, găsim pe ceva straduţă plină de pietoni şi magazine ditai McDonald’s-ul. Nu’ş dacă vă zisei, dar pofteam la nişte plastic cald încă de la Sibiu. După trei zile, îmi zice deci bărbatul „iaca, fomeie, McMâncare”. Şi-am şezut. Am încasat doi hamburgări de cap de motociclist înfometat plus câte o cola, să stingem carbohidraţii.

Ne uităm bine pe hartă şi trasăm din ochi drumul spre strada 29 August, unde am fi găsit locul cu verdeaţă şi monumente funerare. Simplu. Înainte pâna la intersecţie, prima la dreapta, înca una la dreapta şi gata.

Gata. Nu.

Vasăzică urcăm pe mobre, o luăm din loc şi descoperim că nu ştim unde suntem. O ţinem înainte, virând haotic şi zdrobindu-ne suspensiile prin gropile nesfârşite ale ilustrului oraş. Ne umplem de nervi, înjurăm straşnic, mai dăm în câteva gropi. Ajungem undeva sus, sus sus, colţ cu cimitirul militar, dacă ştie cineva unde naiba e ăsta. Atât de sus şi de abrupt, că mi s-a puricit inima de frică să nu dau gândacul pe jos, cât m-am muncit s-o întorc. Şi-am întors. Am coborât, am înjurat, ne-am enervat, am dat în gropi. Am intrat în centrul vechi de vreo două ori şi de fiecare dată ieşeam din el pe altundeva. Ne-am oprit, am studiat harta, am întrebat taximetrişti, am înjurat temeinic, am dat în gropi. Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să punem GPS-ul. Nu, nu pot explica nici asta.

Cred că după vreo două ore de bătut fiecare altă străduţă din centrul istoric al slovacilor, am nimerit şi 29 August. Tâziu. Transpiraţi. Epuizaţi.

M-am dus să fac poze mai mult de dracii nervilor că am umblat atâta după locul ăla.

Bratislava, cimitirul Ondrejský

A fost prima dată când am văzut un cimitir folosit pe post de parc. Foarte mult spaţiu liber, oameni pe iarbă sau pe bănci, citind sau vorbind la telefon. Fiecare în lumea lui, într-o evidentă lipsă de relaţie cu numele care-şi găsiseră taman acolo să se odihnească întru veşnicie. Plimbarea mi-a făcut bine. M-a calmat. Mi-a adunat liniştea de prin colţuri. M-am întors la mobre un pic mai înseninată.

Ziua, totuşi, abia începea. Aveam drum lung în faţă şi destinaţia Brno. Apucasem să dau sms la echipa tehnică (mulţumesc Radu) să rog ceva coordonate de cazare în Cehia că noi iar nu ne făcuserăm temele.

De bine ce am plecat târziu din Bratislava (să fi fost vreo 2 cred) ne-am ţinut cu încăpăţânare de planul de a vizita castelul de la Devin. Altă fabuloasă ocazie de a mă umple de nervi.

Bunghim drumul şi îi dăm bătaie. Cu ceva stres în suflet, căci eram tare lipsiţi de benzină. Alergăm prin sătuţ şi prin pădure, atât de mult încât – la vreo 5 km de când văzusem ultimul indicator spre castel puteam să jur că iar m-am rătăcit. Da’ berbecu’, tot berbec. Merge dom’le înainte până i se termină înaintele. Nouă nu ni s-a terminat. Nu înainte să dăm de parcarea potrivită. Parcarea mare. Oameni mulţi. Castelul departe. Ne-am uitat unul la altul şi, cum ne înfăşura epuizarea, am decis să provocăm ghinionul şi ne-am lăsat toate catrafusele pe mobre. Doar nu era să fim furaţi chiar la dracu’n praznic!

Am plecat ca două panseluţe pe aleea abruptă. Despre istoria casteluli Devin n-are rost să povestesc aici. Aş vorbi prostii, probabil. Ideea e că-i vechi. Vechi de-a dreptul. Şi fiind el atât de vechi, să-au gândit slovacii să-l renoveze. Au pus budă modernă între pietrele de 7-8 sute de ani, au pavat aleuiţe. Numa’ bun să faci o nuntă acolo, că de spirit al istoriei nu cred că mai poate fi vorbe. Fie, poate-s eu prea pricinoasă. Oricum, mi-au stricat bucuria, fiindcă un colţ de ruine mi-a fost complet interzis, fiind încă în renovare.

Castelul Devin, Bratislava

Castelul Devin, BratislavaM-am uitat în fântână, n-am aruncat bănuţi că nu era voie. Aşa cum nu era voie nici să scuipi. Nu că aş fi avut intenţia, dar scria acolo, negru pe alb, că-i interzis. Ne-am uitat în lungul Dunării şi ne-am imaginat turcii (ştiu, bre, ca nu veneau turcii pe-acolo, dar sunt singurii duşmani cu care m-am învăţat să vie pe ape). În fine, mi-am făcut frumos poveste romanţată, mai ales că între ruine era amenajat şi un mic muzeu, bine ilustrat cu securi, săbii mai mari decât mine, armuri şi alte diverse. D-astea, mărunţisuri, la care visează orice fată.

La coborâre am inistat să pozăm cea mai urâtă statuie de-am văzut-o eu în viaţa mea. Adică nu ştiu zău cine-a fost modelul, dar artistul clar i-a purtat pică.

Castelul Devin, Bratislava

În parcare, ne aştepta o surpriză: toate erau la locul lor. Pe la 4 -5 după amiaza, ne-am luat picioarele-n spinare, cum se spune, şi am început să căutăm disperaţi o benzinărie. Acolo am primit şi prima „hartă” sub formă de bileţel, cu linii şi guguloaie, potrivite să-mi arate mie drumul ăl bun. X pentru „noi suntem aici” iar restul, un amestec de pix şi pantomimă. Am mai zis-o şi-o repet: când un om vrea să te ajute, limba e opţională.

Detaliile de-aici încolo se topesc în spatele unei dureri de cap începute de când urcam spre Devin. Căpoasă cum devenisem, nu m-am oprit la nicio farmacie să îmi caut vreun leac. Durerea de cap s-a dovedit a fi criză biliară iar fiecare kilometru avansat spre graniţa cu Cehia era un chin de nesuportat. Am prins şi cele mai proaste drumuri ale slovacilor, cu traverse prin tot asfaltul, care mă aruncau din şa iar la aterizare îmi ridicau stomacul până în dinţi. Plus zeci de minute aşteptate la semafoare, în arşiţa din mijlocul câmpului, fiindcă am prins zona în care se turna din nou asfaltul.

Pe la 10 km de graniţă, cred că eram verde deja şi alunecam încet-încet din şa. Cosmin m-a depăşit hotărât să mă oprească în prima bodegă umană ce s-ar fi găsit. Nu ştia, dar voiam acelaşi lucru. Nu mai aveam loc în cască de atâta cap ce-mi crescuse.

Voiam să trag până la graniţă. În ultimul oraş din Slovacia – Holic – am cedat. Am văzut pe dreapta un restaurant. Am oprit în dreptul lui, să mâncăm ceva uman. În mintea mea – atunci când nu era zguduită de ţevi încinse care o străpungeau din toate direcţiile –  era că mâncăm ceva, eu îmi revin miraculos şi o întindem spre Brno.

Eminamente fals. Am comandat mâncare.  Care a fost foarte bună, doar că eu n-am reuşit să mănânc nimic. Am comandat şi apă. Adică nişte “vodă”.
– Cu /&%/%&?
– Fără #¤%#¤%&¤!

Şi astfel apa mea a fost plată. Mi-a ieşit şi de-o bere cu acid, dar fără alcool. Bună dom’le de translator, vă zic eu.

Între timp Cosmin a plecat în recunoaştere şi a venit cu informaţia, extrem de utilă, dealtfel, că „Restaurancia” nu-i singur pe lume, ci are şi el o famile, adica un hotel, de care aparţine.

Astfel că ne-am luat cortul, sacii şi toate acareturile şi ne-am cazat după colţ, la Hotel San. Pe la nouă jumate, după o baie fierbinte, dormeam ca pruncul. Pe la două, mă trezeam năucă de foame şi – ca sa nu-mi trezesc consortul obosit – am înfulecat, la lumina telefonului mobil, prânzo-cina de la restaurant, pe care avusesem inspiraţia s-o iau la pachet.

Despre Brno, o întrunire moto neprevăzută dar şi o surpriză din cimitir, voi povesti în curând.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Despre ploaie şi femei ude
Ce păţeşti când te înhăitezi cu un off-road-er
Iubim 2 Roți 2015 - ce-ați pierdut dacă n-ați fost acolo

2 comments

  1. Frumos spus, mai vrem 😀

  2. Ce m-as duce si eu in concediu acum…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Brambura în concediu (II) | SlowRide - [...] Dar despre cum se învârte un om de 3 ori într-un perimetru sufocant de mic precum şi cum se…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *