Cum îl salvezi pe Cearli Înecăciosul

Cum îl salvezi pe Cearli Înecăciosul

Înainte să plecăm brambura pe drumuri, eu și Ina ne-am înscris, conștiincioase, la un curs de prim ajutor destinat motocicliștilor. Roxana a chiulit sub motivul îndeplinirii îndatoririlor de mamă, ceea ce evident că am iertat și înțeles. Am promis atunci gazdelor noastre, Asociația REACT,  că vom împărtăși și altora ce-am învățatără noi. Şi o fac cu bucurie şi cu convingerea că trebuie, dar trebuie să ştim lucrurile aceastea.

 

Etapizat și pe rând, lucrurile au stat astfel:
Gazda – Asociația REACT.
Proiectul – „O viaţă poate depinde de tine”
Invitat special – Robert Ceaușu, instructor formator SMURD în cadrul ISU București
Publicul spectator:  vreo douăzeci de motociclişti, curioşi nevoie mare, glumeţi dar gata să bage la cap tot ce era de învăţat.

 

Am ajuns la locul de întâlnire având în cap tot felul de imagini din filme, secvențe din ER, Gray’s Anatomy și alte scenarii de gen. Aveam să aflu că în realitate, lucrurile stau diferit. Că nu orice presare a cutiei toracice înseamnă “compresii toracice” sau CPR* și că dacă vrei să ajuți pe cineva nu este suficient doar să vrei. E nevoie să știi ce faci, e nevoie să nu faci pe viteazul, să nu te crezi actor prin filme de acțiune. Situația trebuie evaluată corect și intervenit doar în măsura posibilităților și cunoștințelor. Trebuie adunate datele, tras linie şi hotărât care-i răul ăl mai mare.

Primul scenariu pe care ne-am jucat a fost accidentul moto.

Regula numărul unu: suni la 112. Strângi informaţiile: numărul şi starea victimelor şi suni la 112. E important ca atunci când faci apelul să ştii ce ai de spus. Oamenii din centrală te vor întreba nişte lucruri. Toată lumea pierde timp important dacă tu te precipiţi. Deci: câte victime, bărbaţi, femei, vârstă aproximativă, starea lor – din ceea ce e vizibil cu ochiul liber: sângerează? sunt conştienţi? respiră?

Regula numărul doi: filmele nu te fac medic. Nu te baga acolo unde nu ai antrenament, cunoștințe, etc. O situaţie delicată, ca cea a unui accident, nu este ocazia ta să devii vedetă ci şansa unui om să trăiască. Nu face niciun gest nechibzuit. Dacă reuşeşti să îl ţii pe omul acela viu până vine ambulanţa, ai făcut o treabă excepţională. E mai mult decât suficient.

Regula numărul trei: nu intervii asupra omului ăluia decât dacă ştii ce ai de făcut. Două situaţii sunt extrem de grave: inconştient şi nu respiră (cel mai grav) sau inconştient (dar respiră).

Inconştient şi nu respiră” cred că este singura situaţie în care se poate scoate casca unui motociclist. Am întrebat atunci de riscurile de fracturi cervicale. Raspunsul a fost logic: dacă nu respiră, degeaba îi salvezi coloana. Va fi doar un mort întreg. Manevra trebuie efectuată cu extrem de mare grijă, de către minimum două persoane. Aşa că nu ezitaţi să cereţi ajutorul celor din jur (sau să răspundeţi la chemare. Poate nu ştiţi ce aveţi de făcut, dar cel care vă cheamă vă poate îndruma).
Se caută eliberarea căilor resiratorii, dacă este cazul, şi se face respiraţie „gură la gură” şi compresii toracice. Am aflat la curs că există o ritmicitate anume, două respiraţii (lungi) cu 30 de „apăsări”, că se lucrează fără pauză; că punctul de presiune nu este ales la întâmplare ci se măsoară (ăsta fiind unul dintre motivele pentru care se recomandă lucrarea pe pieptul gol), că masajul se continuă până la revenirea respiraţiei sau până la apariţia ambulanţei. Este esenţial de spus că – şi dacă omul acela nu îşi revine sub mâinile voastre – prin aplicarea Suportului Vital de Bază (SVB sau, pentru cei obişnuiţi cu filmele americane (ca mine) CPR) îi creşteţi considerabil şansele ca la venirea ambulanţei să răspundă mult mai bine manevrelor medicale şi să se recupereze complet.

Inconştient dar respiră” este tot o situaţie delicată. Trebuie urmărit ca omul să nu se înece cu propria vomă. Eventual – cu ajutorul a încă două persoane – poate fi răsucit pe o parte, într-o poziţie de siguranţă. Răsucirea se face dintr-o mişcare, sub coordonarea celui care ţine capul şi trebuie avut grijă ca – la final – membrele să nu fie lăsate în poziţii incomode care să blocheze circulaţia.

Apropo de circulaţie (şi de mituri de prin cărţi şi filme). Acum 5 ani, când mă pregăteam de examenul pentru carnet, găseam prin chestionare întrebări legate de folosirea garoului. Am aflat cu imensă surpriză că în modul de lucru obişnuit pentru prim-ajutor, garoul este ultima soluţie acceptabilă. Sunt preferate de departe, aplicarea unui tampon (din tifon, bumbac, etc – sigur, preferabil sterile) şi a presiunii pe rană sau – pentru cei care cunosc mai bine arhitectura corpului uman, aplicarea presiunii în punctele unde se ia pulsul.
Am primit şi un pont: nu se verifică pulsul niciodată cu degetul mare, fiindcă îl veţi simţi pe-al vostru.

Am schimbat povestea cu scenariul general al unei persoane potenţial bolnave, pe stradă. Şi am aflat câteva chestii simple, dar care paramedicilor le-au dat bătăi de cap. De exemplu: înainte de a suna la 112, asiguraţi-vă că persoana cu pricina are într-adevăr probleme. Robert ne-a povestit cazul unui apel pentru o persoană leşinată, care de fapt dormea bine-mersi, ba s-a mai şi burzuluit la paramedici, că au deranjat-o.
Pe de altă parte, un om a stat în maşină, cu probleme cardiace, minute în şir până când cineva s-a gândit ca ar fi ceva în neregulă cu el şi a sunat ambulanţa. Etapele pe care instructorul nostru a încercat să ni le bage în cap (iar noi tot săream peste ele, nerăbdători să ajungem la compresiile toracice) începeau cu apelarea victimei, de la distanţă; asigurarea salvatorului (să nu te calce maşina, să nu te muşte câinele victimei, etc.); strigat după ajutor;  verificat starea de conştienţă; apelat 112; verificarea căilor respiratorii; respiraţie artificială şi compresii toracice (dacă este cazul).

Concluzia? Fiţi deschişi, implicaţi-vă, dar nu vă precipitaţi.

 

Ţineţi voi minte, prin filme, momentele alea din restaurant, când un băiat la costum şi frumos de-ţi pică ochii, sare de la masă şi îi salvează viaţa unui amărât pofticios, roşu la faţă şi cu ochii bulbucaţi? „Heimlich Maneuver! ”
Exact.
Cel de-al doilea exerciţiu al nostru a fost „dezobstrucţia căilor respiratorii”.

L-am avut partener de joacă pe Choking Charlie (Cearli Înecăciosu’). Un manechin cu prostul obicei de a-şi infige un cocoloş de burete pe gât.
Nici aici lucrurile n-au stat ca în filme. Bătăile pe spate există, dar se fac ascendent, peste omoplaţi. Şocul (Heimlichu’ ăla) se face într-o anume poziţie şi – mai ales – într-un anume punct, măsurat la jumătatea distanţei dintre buric şi începutul sternului.

Cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat în după amiaza aceea a fost că nu tot ce văd prin filme e adevărat. Că sunt multe mituri care ne rămân în minte şi care sunt lipsite de suport real. Că e important să dăm o şansă celor de lângă noi, învăţând ce trebuie să facem până la venirea medicilor.

Am încercat să nu detaliez prea mult procedurile fiindcă ceea ce îmi doresc este să vă motivez să le învăţaţi corect, direct de la sursă.

Proiectul „O viaţă poate depinde de tine” are şi un site al lui. Găsiţi aici foarte multe filmuleţe demonstrative şi informaţii esenţiale (de exemplu „când să nu suni la 112”).

Le mulţumesc celor de la Asociația REACT pentru că ne-au primit şi pentru că ţin cursurile acestea. Eu mă înscriu deja pe listă pentru următorul.  Sunt multe de învăţat şi eu sunt conştientă că la întâlnirea de la finalul lui august nu au fost atinse decât câteva puncte din necesarul de cunoştinţe de prim ajutor.  Mulţumiri multe şi lui Robert şi a tuturor instructorilor SMURD implicaţi în acest proiect.

LATER EDIT: În urma unui alt curs, Există un erou în fiecare dintre voi, realizat alături de Societatea de Salvare Bucureşti, pe care sper să îl pot detalia curând într-un material, am primit un sfat tare bun: nu încerca să faci manevre de resucitare cu casca pe cap. Vorbesc de casca ta, aici, nu despre cea a victimei. Pare “la mintea cocoşului”, dar în vâltoarea evenimentelor poţi să uiti amănuntul acesta şi vei descoperi că te va încurca teribil.

Galeria foto realizată de React o găsiţi aici.

n.a. Numărul de 20 de participanți nu este rezultatul lipsei de interes față de curs ci a formării unor grupe, astfel încât toţi participanţii să poată exersa cele învăţate, să poată pune întrebări, etc.

*CPR= resuscitare cardio-respiratorie

 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Cum poţi să reduci cu 30% accidentele moto în rândul tinerilor
Prima ieşire
#MyDanube - Rugăciune

2 comments

  1. Corina Bodea

    Frumos, savuros, la obiect. Felicitari tuturor celor implicati in astfel de cursuri. Poate ar trebui generalizate, nu numai pentru motociclisti.

  2. Multumesc, Corina. Cursurile sunt generalizate. Acum, in august si septembrie, au “atacat” segmentul moto. Dar cursuri s-au mai facut si, sper, se vor mai face si cu diverse alte categorii de public. Mai multe informatii poti afla direct de la sursa. 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Curs de prim ajutor | SlowRide - [...] pentru cursul de prim ajutor la care ne-am făcut loc să participam şi despre care v-am povestit aici, atunci e…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *