Cunoaşte-ţi limitele!

Cunoaşte-ţi limitele!

Zice o vorbă. Mno bun, şi dacă le ştiu, ce fac cu ele?

Aceasta este o postare inspirată de evenimentele petrecute nu mai demult de săptămâna trecută când m-am trântit un pic prin pădure. Vorba vine, am troznit-o pe Ea, căci eu am rămas în picioare. Cum s-a întâmplat: mergeam pe pietriş şi fără multă minte, am frânat cu faţa. Normal că roata faţă s-a înnodat şi mobra s-a prăvălit pe jos.  La mustaţă am ratat şi motocicleta care mă urma (doar am mângâiat un pic pasagera): adică eu descălecând aşa cam din voleu, era să dau peste cel care venea din spate. Acu’ vreo două luni am făcut aceeaşi mişcare în Serbia, pe nisip (mai puţin zburatul motocicletei nr 2 pe lângă urechi).

Ce am învăţat eu de aici? Pare-se că încă nimic. Dar stai să te iau cu binişorul, să vezi unde vreau să ajung.
Eu nu merg pe offroad. Motoreta mea, Honda CBF 600, nu pare să fie foarte potrivită pentru aşa ceva. În plus, că doar nu pot să dau vina numai pe ea, se pare că îmi lipseşte complet “skill-ul”. Îmi place pe asfalt, pe ăla “îl pricep”, dar dacă mă scoţi de pe asfalt, s-a dus întelegerea. Toate sfaturile de până acum au fost în direcţia “nu frâna cu faţa”, ehm, bine, şi mai complicat: “dacă mergi un pic mai repede vei vedea că o să îţi păstrezi trasa pentru că roata faţă nu va mai fi aşa uşor de împins de pietre sau alte obstacole”1. Mă rog, nu am aplicat treaba asta şi ce-a ieşit… ţi-am zis mai sus.

uite aici am cazut

 Un prieten foarte bun îmi povestea despre prima lui ieşire cu “bestia” pe care şi-o luase… un gsxr sau alt animal asemenea, cu care s-a trezit zburând printr-o intersecţie la o viteză pe care nu o vom mărturisi aici, pentru că pur şi simplu nu reuşise să frâneze la timp. S-a oprit pe dreapta, şi-a tras sufletul, şi i-a zis calului… “de acum încolo eu te conduc pe tine, nu invers!”.

 Toţi avem poveşti din astea, n-are sens să înşir aici cine ştie câte exemple. Eu peste neştiinţa de a merge pe offroad nu am trecut, însă cunosc şi reversul medaliei, când în sfârşit ai momentul de break-through, de iluminare, când ce am citit, cu ce mi s-a explicat, cu ce am văzut la alţii, totul brusc se împleteşte frumos într-un moment în care se luminează, se întinde frumos în faţa mea soluţia mult aşteptată. A fost momentul meu de glorie pe nişte curbe, ace de păr, pe care le luam ba prea încet, ba prea larg, ba prea bâlbâit… până când la un moment dat am simţit cum trebuie să am încredere în mobră, cum să îmi înfrânez pornirea păguboasă de a mă uita în jos pe asfalt ca să cercetez suprafaţa de rulare în loc să mă uit unde trebuie, adică spre ieşirea din curbă. A fost un proces natural, organic, de învăţare.

Deci prima parte ar fi conştientizarea limitei. Apoi, vorbele “din bătrîni” sunt împărţite. Unii zic să mergi doar în limitele tale. Alţii, că trebuie mereu să încerci să ţi le depăşeşti. Dar şi depăşitul ăsta trebuie făcut cu cap. Da, trebuie mereu să încerci să îmbunătăţeşti ce merge prost, să corectezi deprinderi greşite şi să treci peste blocaje mentale (care te fac să pui frână pe pietriş că uite-aşa te-ai speriat tu de, uhm, bombe).
Pentru mine, care nu sunt o persoană autodidactă, calea cea mai bună e cu explicaţii sau modele. De la citit la practică îmi ia mult. Pentru alţii e invers. Citesc până li se împăienjenesc ochii, apoi se duc şi exersează până le iese.

Oricare ar fi modelul tău de învăţare, e clar că odată limita recunoscută, trebuie s-o dărâmi cumva. Nu e o idee bună să te culci pe urechea “las’ că merge şi aşa, dacă tot am reuşit până acum”. Mie îmi e clar că în drumurile pe care mi le propun să le fac de acum încolo obligatoriu voi nimeri pe porţiuni de offroad. Ca atare, cumva trebuie să învăţ ce am de făcut acolo aşa încât să merg în siguranţă şi fără inima cât un purice.
Da, sunt genul care “aruncă” banii pe cursuri. Aşa e setat capul meu să priceapă. Fericiţi cei care “exersează-în-parcare-la-ikea”. Acolo e mai ieftin.

 Tu ar trebui să vezi cum ţi-e mai uşor să asimilezi, şi în funcţie de asta, după ce te-ai lămurit ce nu merge sau unde ţi-e greu, să te apuci să te autodepăşeşti. Sună fain, nu? Că nu vorbesc de depăşitul ăluia cu mobra mai puternică sau a şoferului care-ţi stă în faţă pe stradă, ci de propria ta persoană, care e singura cu care ar trebui să fii în competiţie.

 Mi-am adus aminte acum de un sfat de la “ăi bătrâni”, şi anume de a studia încontinuu, de a reciti cărţile pe care le-ai citit o dată ca începător, de a împrospăta mereu informaţiile pe care le ai deja şi de a adăuga altele noi. E un îndemn de a te pune cu burta pe carte sau pe rezervor şi de a încerca să faci mereu “mai bine”. Nu depinde mare lucru de mai binele ăsta decât poate integritatea ta fizică. 

Acesta e un post de la un începător către alţi începători sau către cei care nu vor să se culce pe urechea şi ideea că “ştiu destule”. Lor vreau să le dau acelaşi sfat pe care mi-l adresez şi mie: haida să facem mai bine decât ceea putem acum. Fiecare în felul lui, dar cu grijă să nu ne trezim pe stradă sau prin pădure că iar am ajuns în situaţia în care nu ştim cum să procedăm. Că uite aşa blochezi o frână, o roată faţă sau pupi vreo portieră, doamne-feri.  

De-aia zicem noi: mergi încet. (Poate de aceea nici nu mi-a ieşit manevra de redresare prin pădure când, contrar instinctelor, ar fi trebuit să merg mai repede). De aceea ne-am apucat şi de site-ul ăsta. În primul rând vreau eu să învăţ, dacă trag şi pe alţii după mine cu atât mai bine. De aceea te invit să ne citeşti în continuare şi să îţi spui părerea, vom învăţa unii de la alţii şi cred că cel mai mult eu de la voi…

  

1  Nu ştiu dacă am tradus perfect, dar uite aşa am primit eu sfatul cu pricina: “Well, there is only one advice you should follow in future – never brake on gravel with the front brake…
The second one is more difficult – if you are riding just a little bit faster then it’s much easier to stay on track because your front-tyre doesn’t get so easily a “kick” from a stone or another barrier .”

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Simplu, ca pentru un copil
Brambura în concediu (VI)
#MyDanube - Rugăciune

One comment

  1. Eu era sa ma pun in cap la plecarea de pe pietris. Am oprit 1 min pe marginea drumului ca sa umblu in rucsac si cand am pornit iar la drum, de la accelerarea brusca, mi-a fugit fundul motocicletei in dreapta periculos de tare. Din fericire am reusit sa o redresez rapid tragand de ghidon in aceeasi directie, dar am facut un mic stop cardiac de moment pana am reusit asta. Deja ma vedeam zburand peste ghidon si aterizand direct in cap pe asfalt de la dansul meu stanga-dreapta. Ceea ce am invatat din experienta asta e ca in afara de franat brusc pe pietris, si schimbarea rapida de viteza te poate pune in cap.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum a fost la Povești pe 2 roți cu Micadu | SlowRide - [...] foarte adaptabilă. Când s-a întâlnit prima oară cu offroad-ul, a crezut că poate ocoli. (Eu îl înțeleg tare bine.)…
  2. Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide | SlowRide - […] Asta mă face o motociclistă relativ tânără ca experiență, însă nu începătoare. Mai fac greșeli de începător? Desigur. Sper…
  3. 8 lucruri învățate în 8 ani de motociclism | SlowRide - […] de fapt, nu merge mai mult decât îți permit limitele tale. De oboseală, de cunoștințe, de anduranță. Ce rost…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *