How do I bike*?

How do I bike*?

Am întâlnit des formulări de genul “motocicleta e un fel de a fi”, “motociclismul e un stil de viaţă”, etc. Expresii care, recunosc, au o mare doză de adevăr. Ne defineşte acest mijloc de transport sau de agrement pe care l-am ales. Ne defineşte faptul că ne plănuim vacanţele astfel încât să stăm cât mai mult în şa, să citim drumul din mers, să ne bucurăm de el într-o libertate pe care numai noi o ştim. Dar ne defineşte la fel de mult şi FELUL în care mergem. MĂSURA în care adăugăm imaginii de rebel rătăcitor și trăsăturile unui cavaler ca la carte, sau măcar ale unui om om civilizat – ceea ce (dincolo de armură și cai putere) și suntem în “viața reală”. Cu cele de mai sus în minte, am ajuns la un decalog, la un cod de conduită simplu și eficient, civilizat și tolerant.

Decalog:

  1. Respectă legile de circulaţie şi nu te lăsa dus în ispita de a călca banda cea albă şi continuă.
  2. Respectă-i pe ceilalţi participanţi la trafic, fără a face diferenţieri de gabarit: lasă şi baba cea înceată şi nevoiaşă să traverseze încet, lasă şi tirul să trecă, uită-te şi după biciclist. Salută-i pe ceilalţi şi răspunde la salut, şi mulţumeşte celor care îţi fac loc să treci.
  3. Nu îndoi oglinzi, nu fi agresiv şi brutal, nu tura şi forja motorul la 1 noaptea, nu scuipa (că scuipi în cască tontule), nu da cu pumnul cel înfăşat în mănuşa cu proteţii de carbon. Nu da cu piciorul în portieră.
  4. Nu îţi pune tobe zgomotoase peste limita admisă de lege. Nu ţi le pune. Punct.
  5. Nu parca de-aiurea pe motiv că eşti mic şi te poţi cocoţa pe orice trotuar şi lipi între două maşini. Asigură-te întâi că nu incomodezi pe nimeni, nu astupi vreo intrare şi apoi da, poţi să parchezi.
  6. Poartă echipament de protecţie, nu îţi lua pasagerul mai puţin echipat decât eşti tu, şi nu te gândi nici un moment să iei pasager dacă tu mergi în şlapi şi tricou.
  7. Nu pleca la drum ca la competiţie, nu te da pe stradă ca pe circuit, nu fă liniuţe.
  8. Fii vizibil. Asigură-te. Mai asigură-te odată. Semnalizează. Nu clip-clip-portocaliu-hop-iau-de-ghidon-jap-sunt pe banda cealaltă.  Semnalizează cât să fii văzut şi de cei cărora li te adresezi. Şi asigură-te.
  9. Nu fă stunt: wheelie, stoppie, burnout, dat pe-o roată şi alte scamatorii pfeifferistice pe stradă! Du-te în loc amenajat şi nu pune viaţa altora în pericol!
  10. Mergi încet. Ajungi sigur.

Acuma, corolar, ca la axiome:

1 – da, ai voie să depăşeşti dacă banda ta e blocată de ditai duba care ţi-a blocat sensul de mers. Sau orice alt bizon. Asta nu înseamnă că e legal, ci că nu merită să stai în spatele lui până se întoarce omul din concediu sau de la muncă din Spania sau de unde-o fi fost plecat. Mai poţi încerca şi varianta civică de sunat la organe să vină să ridice maşina. Da’ nu ştiu dacă e bine.

La 2 n-am nimic de adăugat. Dacă nu oferi respect nu vei fi respectat, e simplu ca bună ziua, sau pricepi, sau nu. Nu cred că există cale de mijloc. Cât despre 3, nici atâta. Cum să fie vreodată acceptabil să faci aşa ceva? Şi totuşi, sunt unii… ferească-sfântul!  Nu mă refer la cazuri aberante de legitimă apărare când te-ar ataca vreunul mai nebun ca toţi (caz în care eu una, pentru că mi-s fetiţă, aş mănca bătaie. Nasol.) Ci vorbesc de situaţii în care tocmai te-ai enervat că nu-te-a-lăsat-nu-ţi-a-dat, etc.  Ştiu că sunt discuţii lungi interminabile pe tema: cum o să îi educăm noi pe şoferii care ne pun în primejdie în trafic prin forţa pumnului. Serios? Şi dup-aia ne plângem toţi în cor că vrem o ţară ca afară sau că în România e frumos, păcat că e locuită. E locuită de noi, nu ştiu cum să-ţi zic… Dar hai că divaghez. Însă nu cred că o să apuc să spun de suficiente ori că nu violenţa şi pumnul fac dreptate.

Despre punctul  4 o să iniţiez o discuţie separată, că am mai tot zis. Ştiu că şi aici sunt părerile foarte împărţite, asta de mai sus e a mea şi o susţin. Însă o să mă documentez să vin şi cu opiniile contrare. Eu deocamdată am rămas la “If loud pipes save lives imagine what learning to ride that thing could do.”**

5 e pe încercatelea, am reuşit să blochez o străduţă, o maşină, şamd. Am învăţat din propria-mi greşeală, încearcă tu să înveţi din ale altora.

Cât despre restul, consider că n-au nici corolar, nici disclaimer.

_____________________________________________

*Nu agreez prea tare romgleza în texte, însă nu mi-a ieşit titlul în română (Cum motociclesc? Suna aiurea), şi în plus m-a inspirat asta .

**Dacă tobele zgomotoase salvează vieţi, imaginează-ţi ce-ar putea să facă să înveţi să conduci chestia aia.

Acest articol face parte din campania blogosferei româneşti turistice realizată cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care le ai la dispoziţie atunci când mergi în vacanţă. Pentru că noi aici preferăm mersul pe două roţi… motorizate, m-am gândit să scriu aşa utopic despre cum ar fi şi cum s-ar comporta un motociclist civilizat în trafic. Un mare număr de bloguri de călătorii au publicat astăzi articole pe această temă pe care vi le recomand să le citiţi dacă nu doriţi să staţi pe acasă, pentru că vine iarna iar noi o să ne cam punem mijocul de transport preferat în cui:

placerea-de-a-calatori.ro – Cu REN-ul

imperatortravel.ro – Amintiri feroviare

travelgirls.ro – Ghid de bună purtare în avion 

viajoa.ro – Două roţi si-o aventură

ioanabudeanu.com – Mijloace de transport:  o istorie completă a călătoriilor mele

printreranduri.com – Printre rânduri, numai gânduri

1001calatorii.com – Planificarea călătoriei cu avionul

cipriancaraba.ro – Călătoria scuză mijloacele

cristianfrancu.ro – Despre călătorii şi TELEPORTARE 

airlinestravel.ro – Cum să-ţi îmbunătăţeşti şansele de supravieţuire în cazul unui accident cu avionul

turismmarket.com – Ce fel de transport recomandăm turiştilor noştri

travelwithasmile.net – Tu cu ce mergi în vacanţă

bialog.ro – Cea mai bună călătorie începe cu o răsucire a cheii de contact

dianora.ro – Aventuri şi amintiri din trenuri

totuldesprehostel.info – Cum m-au fermecat trenurile

aliceee-traveler.blogspot.ro – Top 5 oraşe îndrăgite pentru mijloacele de transport

Iulian Sirbu – introducere in trenologie

Elena Ciric – despre calatorii – mijloace de transport

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Traseu de nemers la mare
Lipiram gumi - sau cum să-i strici ziua de naștere prietenei tale prin Bulgaria
#MyDanube - drumul către Ulm

13 comments

  1. 1 este legal.

  2. Moamă, Ino, despre ce utopii utopice vorbești tu acilea?! 🙂
    Mi-ai luat-o înainte, dar articolul tau cred ca e un preambul bun pentru ce-mi coace mie mintea în vremea asta.

    Cred că avem (și nu neapărat noi românii, noi oamenii indiferent de cultură) un talent aparte de a ne minimiza greșelile și de a le amplifica pe ale celorlalți. Când facem noi o trasnaie, “eh, lasă, că oameni suntem, că nu s-a întâmplat nimic, că e uman etc”. Dar cand face altul ceva “PFOA! Nemernicul! Dobitocul! Tampitul! Coservar nenorocit care vrea sa ma omoare etc.”

    A nu se înțelege de aici că e o poezie pe șosele, dar avem și noi rolul nostru în tot tabloul ăsta al condusului preventiv.

  3. Vali… vrei sa detaliezi un pic?
    Alexa, concluzia e ca mai e mult pana departe. Am putea zice ca americanu’ “be the change you want to see in the world”. Adica nu intai sa conduca ala si alalalt civilizat si dup-aia ma corectez si eu, ca uite asa nu o sa mearga. Apropo, merci pentru deschidere, ca eu eram cu “tablitele” in mana si n-aveam cuvant introductiv… 🙂

  4. Cred ca Vali vrea sa spuna ca e legal sa nu te lasi dus in ispita. 🙂

    Orice trecere peste linia continua este ilegala. Punct.

    Pe de ALTA parte, ca si restul reglementarilor din circulatie, linia aia continua e facuta pentru media participantilor la trafic. Adica pentru aia care fac 0-100 in 12 secunde nu in 4. 😉

  5. cred ca a vrut sa zica ptr cazul cand trebuie sa treci ca s-a parcat unul aiurea, dar asa stiam si eu, ca indiferent cum, e ilegal. E continua, nu permite incalcarea ei. Numai ca Vali o disparut si nu ne dumereste despre ce-a vrut sa zica de fapt.
    In rest, trist dar adevarat, ai dreptate cu media.

  6. foarte frumos decalogul asta, Ina, si mi-ar place sa il vad respectat de cat mai multi; dar sincer, adesea am senzatia ca unii se urca pe motor special pentru a incalca regulile 4 si 7 🙂

    acum inteleg totusi ca motociclistii sunt de doua feluri: cei care fac zgomot si circ de parca si-ar fi cumparat strada in Bucuresti (si care probabil au mici probleme de personalitate si cand sunt pietoni), si ceilalti: personajele pozitive pe doua roti 🙂

    a propos, nu sunt nici pro, nici contra motoarelor, si de fapt nu am deloc de-a face cu ele; dar am o mica teorie cum ca avem motociclisti tot mai multi din cauza ca avem cai tot mai putini: motociclistii de azi sigur ar fi fost calareti in alte vremuri.

  7. Mai incalca ei si alte reguli… si mai incalcam si noi, ca nu suntem din pacate niciunii sfinti. Dar incercam sa invatam. Asta cred ca e deosebirea cea mare.
    Imi place teribil comparatia cu calaretii de cai versus cei de motoare. Si sigur Roxana te-ar aproba, ea iubeste si calaria 🙂
    Dar sa stii ca daca vrei sa ai vreun pic de-a face cu motoarele se poate rezolva :))

  8. Daaaa, fix la tinta Lucian! 🙂

  9. s-a notat 🙂

    acum vreo doua luni, in insula Majuli din Assam am ajuns usor faultat, cu mici probleme la coloana; iar a doua zi dupa sosire Jyoti, ghidul local, m-a luat in spate pe motocicleta lui sa imi arate insula; pe mine ma durea coloana si mai tare acolo in sa, dar ma tineam batos si demn, si doar suspinam la fiecare groapa: easy, Jyoti, easy 🙂

  10. deci nu-i chiar asa ca n-ai nimic de-a face cu motocicletele… 🙂 Insa grija mare cu faulturile la coloana si mersul pe doua roti, nu prea se asorteaza. Dar cred ca stii :))

  11. trecerea liniei continue nu este o ilegalitate:| ci o contraventie!!!

  12. cum ti-a dat? Cred ca ai vrut sa spui ca nu e infractiune. Odata ce ai incalcat legea, indiferent cat de grav (infractiune) sau cat de usor (contraventie), tot ilegal se numeste ca e.

  13. Corect! sry for the confusion:D!!!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cea mai bună călătorie începe cu o răsucire a cheii de contact | Bialog - [...] Acest articol face parte din campania blogosferei românești turistice cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care…
  2. Planificarea călătoriei cu avionul | 1001 Călătorii - [...] Acest articol face parte din campania blogosferei turistice româneşti cu scopul de a prezenta mijloacele de transport pe care…
  3. despre CALATORII, Mijloace de Transport si... TELEPORTARE! | - [...] => Fetele de pe SLOW RIDE ne povestesc despre How Do I Bike [...]
  4. Amintiri feroviare - [...] mijloace de transport), Bialog (cu masina), Dianora (cu trenul), Totul despre hostel (cu trenul), Slowride (cu motoreta), Aliceee Traveler…
  5. Care sunt mijloacele voastre de transport preferate în călătorii? - [...] => How Do I Bike (via SLOW RIDE) [...]
  6. Tu cu ce mergi in vacanta? | Travel with a Smile - [...] Ciprian Caraba, Cristian Francu, Airlines Travel, Bialog, Dia’s Blog, Totul despre hostel, Slow ride, Alice Traveler,…
  7. Ce fel de transport recomandam turistilor nostri? | - [...] Caraba,  Cristian Francu, Airlines Travel, Bialog, Dia’s Blog,  Totul despre hostel, Slow ride, Alice [...]
  8. Ghid de bună purtare în avion - [...] Slow Ride: How do I bike [...]
  9. Despre călătorii şi mijloace de transport - Elena Cîrîc - [...] => How Do I Bike (via SLOW RIDE) [...]
  10. Cum sa ne imbunatatim sansele de supravietuire in cazul unui accident cu avionul - [...] Serban, Ciprian Caraba, Cristian Francu, Turism Market, Bia Bialog, Dianora Ungureanu-Maier, Dorin, Ina Popa, Alice, Elena. Iti recomand sa…
  11. trans-ferro.com | Introducere în trenologie - [...] Slowride - cu motorul [...]
  12. How do I bike? | impresii din lumea mare - [...] citiţi aici. /* Ina a absolvit pshihologia şi…
  13. Cu REN-ul | Placerea de a calatori - […] Travelwith a smile, TurismMarket, Bialog, Dianora, Totul despre hostel, Alicee Traveler, Slow Ride, Transferro, Elena Cîrîc, SkirtBike, Haihuistângaci.…
  14. Cu REN-ul | Plăcerea de a călători - […] Travelwith a smile, TurismMarket, Bialog, Dianora, Totul despre hostel, Alicee Traveler, Slow Ride, Transferro, Elena Cîrîc, SkirtBike, Haihuistângaci. ортопедический…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *