Ce crezi că ştii despre siguranţa rutieră în România?

Ce crezi că ştii despre siguranţa rutieră în România?

Poate titlul îţi sună un pic arogant. Adică ce, tu nu ştii cum stăm cu siguranţa în nenorocirea asta de trafic de la noi? Păi da, că stăm prost  ştim toţi, dar cât de prost?

Am fost de curând la o întrunire organizată de Michelin şi am mai aflat câte una alta. Am fost plăcut surprinsă de tonul prietenesc pe care l-au avut discuţiile, în care s-au implicat deopotrivă două “tabere”:  motocicliştii şi conservarii. Vreau să le mulţumesc  şi băieţilor de la Freeriders care ne-au sprijinit şi au venit cu nişte întrebări tare bune la un moment dat. Şi cu ideea că fiecare familie ar trebui să aibă un motociclist. Ştiu sigur că asta ar ajuta, pentru că ştiu câţi oameni mi-au spus mie “a, păi de când ştiu că tu mergi pe motor mă uit mult mai mult după motociclişti pe stradă”. Adică a conştientizat că existăm. Bun.

Michelin este o companie interesată de siguranţa rutieră. La eveniment au încercat să ne facă pe noi să realizăm unde ne aflăm, ce putem schimba, şi cât de mici şi uşoare sunt schimbările pe care le putem face: de la montatul anvelopelor de iarnă  (pentru că pot să îţi salveze fundul într-o situaţie delicată), până la a te opri 5 minute şi a-ţi verifica presiunea din cauciucuri. 92% din şoferii români merg cu presiunea incorectă. Adicătelea 9 maşini din 10. A, dar nu contează presiunea dacă se învârte roata, nu?

Dar stai să revin la oile şi berbecii de pe şoselele patriei. Am văzut o prezentare ţinută de Răzvan, gazda noastră, prezentare care m-a cam înfiorat.  Colac peste pupăză  am mai primit şi pe mail un raport despre situaţia în UE care cuprindea şi statistici din ţara noastră. L-am citit, toate cele aproximativ 100 de pagini. Vreau să îţi zic şi ţie.

De ce?

Am pus o întrebare simplă, care mă macină de când am început proiectul ăsta cu Slowride, proiect  nobil n-am ce zice, dar cam donquijotesc aşa, cum zicea un prieten. (Tot el zicea: “fii rezonabil, cere imposibilul” – nu ştiu dacă nu e vreo vorbă celebră şi tocmai am dat-o eu aci fără sursă). Deci, întrebarea e: cum fac eu ca mesajul ăsta al meu să ajungă şi la maniacul care conduce cu 300 la oră pe şosele şi la gherţoiul din tancul care parchează pe trecerea de pietoni? E simplu, nu fac nicicum, că nu ajunge. Însă e de datoria mea, şi-a ta că tot îţi pierzi timpul să mă citeşti, să facem în aşa fel încât mesajul să ajungă la familia noastră, la prieteni, la cei care ni-s dragi. Pe ei vreau să îi ţin în siguranţă. Pe ei vreau să mi-i aduc la ideea de a merge corect, de a respecta legea pur şi simplu, de a avea grijă să respecte regulile şi să nu se pună în pericol. O mână de oameni trebuie să conving. Şi dacă ei vor fi convinşi ca şi mine, vor vrea mai departe să îi convingă pe prietenii lor. Pe cei dragi. Pe cunoscuţii lor. Vezi unde vreau să ajung? Poate vom trezi un sentiment de normalitate în jur.

Dar să revin la prezentarea şi raportul nostru. Suntem o ţară supusă riscului pe şosele. Suntem singura ţară cu creştere de 2% la decese per milionul de locuitori. Imediat vin cu detalii.

 Accidente în 2011 faţă de 2010 sunt cu 0.07% mai multe: de la 9253 în 2010 la 9260 în 2011. Răniţi?  Creştere de 2,5 % –  de la 8590 la 8730.  Cauzele sunt împărţite între conducătorii auto (58%), pietoni (23%) şi motociclişti şi scuterişti – undeva la 9%.

Ca şi comportamente, iar o surpriză:  vina e împărţită între indisciplina pietonilor  (pe primul loc), viteza pe al doilea loc (ce vă tot repetăm noi?!) iar neacordarea de prioritate al treilea.  Adică nici la mersul pe jos nu stăm prea bine.

Am lăsat special la urmă decedaţii. Bine că măcar aici e trendul negativ:  2377 în 2010 faţă de 2015 în 2011. Niste cifre, nu? Nasol e nici măcar nu le citim cu mare atenţie.
Şi nici nu ai de ce să le citeşti cu atenţie, dacă nu ştii că între ăia 2377 era şi Mădălina, o fată motociclistă de vârsta mea pe care am dus-o pe ultimul drum, iar între cei 2015 a fost Răducu, un prieten bun şi plin de viaţă. Pentru mine nu sunt doar cifre. Hai să ne uităm mai cu atenţie la ce ne spun ele.

Suntem oaia neagră a Europei. Citeşte mai departe, tot ce va urma e extras din ETSC PIN Report 2010, material pe care l-am parcurs pentru a da o imagine mai clară a nivelului la care ne situăm în privinţa siguranţei rutiere în România.  Poate o să îmi reproşezi că referinţele la motociclişti sunt puţine. Da. Dar noi suntem pe străzi împreună cu toate celelalte autovehicule. Care adunate dau statisticile menţionate. Aşa că hai să vedem.

ETSC PIN Report 2010 (European Transport Safety Council)

Acest raport dă o vedere de ansamblu asupra eforturilor ţărilor europene pentru a îmbunătăţi condiţiile de trafic pe şosele, referindu-se la 30 de ţări, 27 state membre împreună cu Israel, Norvegia şi Elveţia. UE şi-a propus înjumătăţirea numărului de decese pe şosele în perioada 2001 – 2010. Asta ar fi  însemnat maximum 27000, numai că în 2009 au murit 34900 de oameni. De oameni! Totuşi, sunt cu 19500 mai puţini decât în 2001.

(Paranteză: Hai să fac şi eu ca americanii. Ia un concert de mărime medie pe stadionul naţional, gândeşte-te la numărul de oamenii de acolo. Da, toţi ăia sunt morţi în accidente.)

Mai departe aflăm că numai în Malta şi România numărul de morţi pe şosele e semnificativ mai mare în 2009 decât în 2001.

Dar stai că poate asta cu stadionul nu prea ne-a impresionat. Însă e numai vârful aisbergului, pe lângă decedaţi, 1 700 000  au fost răniţi, dintre care cca 300 de mii grav.

Şi ştii ce e cel mai înfiorător? Nu toate rănirile grave sunt înregistrate de către forţele poliţieneşti. Adică? Adică numerele astea de mai sus pot fi sensibil mai mari datorită modalităţilor de înregistrare şi raportare către organele abilitate să întocmească statisticile respective.

Care sunt principalii factori de risc pe şosele?

Viteza  excesivă, condusul sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuzul de a purta centura de siguranţă.

Pare-se că din 2001 încoace am mai fi încetinit, spun statisticile din ţările care monitorizează vitezele de rulare. Adică “numai” 30% din conducătorii auto mai depăşesc viteza pe autostrăzi, însă pe şosele rurale şi în oraşe procentul creşte până la 70-80%. Cât despre condus băuţi?  Tot aşa, în descreştere, mai prost e că estimările sugerează că decesele cauzate de consumului de alcool sunt aproximativ pe la 25% faţă de 11,5 cât spun statisticile oficiale. Revin şi la centura de siguranţă un pic mai încolo.

Şi cum ziceam, în România mai puţin se ţine cont de cei trei factori, ca atare numărul morţilor este în creştere:

E drept că uite, dacă ne uităm doar din 2008 până în 2009 stăm un pic mai bine.  Avem o scădere de 9% în mortalitatea pe şosele, datorată (zice raportul) creşterii controalelor efectuate de Poliţie, combinat cu campanile naţionale axate pe siguranţa rutieră şi cu reînnoirea progresivă a parcului auto.

Aşa să fie?

Merg mai departe: mortalitatea versus descreşterea medie estimată în ultima decadă. Adică? A, nu, nu e pentru noi, după cum vezi suntem departe de toţi, la 2% creştere a numărului de morţi în 2009.

Sau, număr de morţi la milionul de kilometri parcurşi. Păi hai să vedem, toate ţările în care aceste date sunt colectate se află pe o scală de până la 30. Noi am ieşit din grafic: 43! Este o diferenţă de 8 ori mai mare între prima ţară din graphic, Suedia, şi noi. E drept, mai departe ni se spune că aceste diferenţe pot proveni şi din: cât mergem pe jos, cât cu bicicleta sau cu motocicleta, proporţia de trafic desfăşurat pe autostrăzi versus drumuri rurale, densitatea traficului şi metoda de estimare a numarului de km parcurşi (şi nu numai).

Gata, m-am potolit cu graficele! Poate am reuşit să îţi fac o idee mai clară despre unde ne situăm în raport cu vecinii noştri. Vreau musai să continui într-un articol viitor cu ce am mai aflat cu ocazia asta, pentru că vreau să îţi spun cum şi cu cât ar putea să scadă numerele de mai sus… Numerele? Iartă-mă, am vrut să spun fraţii, prietenii, motocicliştii, taţii, colegele, sau ce dumnezeu ne mai mor nouă pe străzi în fiecare zi. Vreau să îţi spun ce înseamnă reducerea vitezei fie şi numai cu 1%. Vreau să vorbesc (da, pe un site de moto) despre purtarea centurii de siguranţă, pentru că un şofer mai responsabil va fi responsabil în mai multe aspecte ale conduitei sale în trafic şi astfel va participa la crearea unui trafic mai sigur şi pentru mine ca motociclist. O să mai zic şi care e asemănarea între condusul băut şi între condusul perfect treaz dar cu o viteză prea mare.

Până atunci spune-mi şi tu ce înseamnă numerele astea pentru tine.

 Şi dacă te pasionează subiectul te poţi înscrie şi tu în Comitetul Național pentru Siguranță Rutieră – o campanie a Blogal Initiative.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Ultrascurtă, despre frică și antidotul ei
Carpathian 2 Wheels Guide - semne bune chestionarul are
Ce-aţi pierdut dac-aţi chiulit

12 comments

  1. Foarte bun articolul, de mare ajutor.

    Dar am 2 (doua) lucruri de mentionat:
    1. Cauza principala a accidentelor rutiere nu este viteza excesiva, ci neatentia. E drept ca principala cauza a deceselor din cauza accidentelor rutiere este viteza excesiva. Vine ca o completare, nu ca un repros.
    si
    2. Nu prea ma inspira, pe mine, personal, statisticile. Adica nu ma ating. Au murit 34900 de persoane. Da, daca as numara 34900 de chibrite, daca le-as vedea adunate, stiva, intr-un loc, m-as ingrozi. As inlocui betele de chibrit cu cadavre si m-ar durea sufletul. Cifrele nu ofera emotii.

    Insa cand moare Gigel, care mi-e prieten, amic, cunostinta, cu care m-am salutat in trafic, ma doare. Acum cateva saptamani, accident cu R6 Alb, pe undeva pe la Morarilor. Nu se intelegea nimic din poze, dar imediat mi-am sunat o cunostinta care are acelasi model de motocicleta, aceeasi culoare in speranta sa nu fie el si m-am simtit eliberat si fericit cand am aflat ca nu e el, desi am vorbit de doua ori in viata noastra si am iesit o data la plimbare cu motocicletele.

  2. Pai cred ca asta a incercat si Ina sa ilustreze, ce inseamna cifrele astea si ca uneori, din pacate, printre “numere” se afla si prietenii nostri. A spus asta in articol, am spus-o si eu aici: http://www.slowride.ro/2012/11/09/singura-sansa-copiii-sa-si-educe-parintii/

  3. Nu zic eu ca este vorba de viteza, ci anumite rapoarte. Daca ai alte surse, chiar te rog sa ni le dai si noua, ne mai inspiram. In plus, hai sa fim seriosi, normal ca neatentia (dar care este un factor psihologic, subiectiv, nu unul obiectiv ca viteza), cum ziceam, normal ca neatentia conteaza. Dar cum e sa fii neatent la 30 la ora, cum e sa fii neatent la 80 la ora in oras? Hm?
    Pai nici mie nu imi spun mare lucru cifrele, insa imi spune durerea oamenilor lasati in urma. A rudelor, a familiei, a prietenilor celor morti. Imi spun lucruri foarte personale. Dar de-aia am si zis: imagineaza-ti un stadion de oameni morti. Stive.

  4. Exact la asta ma gandeam si eu, ca atentia ne mai joaca feste la toti, oricat de tari am fi. Am momente cand nu-mi dau seama cand am parcurs o anumita distanta, si toti am patit asta macar o data… Dar nu mi se intampla prea des sa merg cu 200 la ora si sa nu-mi dau seama. Viteza, mai ales viteza exagerat de mare, este o alegere cat se poate de voluntara si constienta, orice s-ar zice.

  5. Frumos articol, asa ca batalia cu morile de vant ale soselelor patriei se anunta interesanta 🙂

    Drept cauza principala a accidentelor din Romania as propune pur si simplu anomia, adica lipsa de respect pentru reguli in general. Este una din marile deficiente de comportament social ale romanilor, si chiar daca pare o generalizare este lesne verificabila: suntem o tara de Gigei, de amatori si improvizatori care cred ca se pricep la toate si care ne conducem mult mai des decat s-ar cuveni dupa regula “las` ca merge si-asa”.

    Pe sosele anomia se traduce foarte simplu in comportamente teribiliste, periculoase pentru siguranta celorlalti, unde refuzul de a pune centura, neasigurarea ori bautura la volan sunt doar inceputul.

    Cea ma buna dovada e numarul mare de accidente provocate de pietoni; ei nu au un volan de manuit cu atentie, ci doar de respectat niste reguli foarte simple. Asa ca nu doar soferii si motociclistii ci si pietonii in genere refuza sa inteleaga ca regulile sunt facute sa ii protejeze; mi s-a intamplat sa il aud pe un amic sofer demonstrandu-mi cu furie (dupa ce luase o amenda) ca nu stiu ce regula e gresita; s-a potolit cu greu doar cand i-am zis: ori o respecti, ori o schimbi (daca poti), ori iei amenda fara sa ma faci scandal: orice alta atitudine este ilogica.

    Si oricum, lumea ar fi mult mai saraca fara acesti Don Quijote, pentru ca ei ii obliga pe ceilalti sa faca pasul inainte. In alte cuvinte, cine nu are nebuni, sa isi cumpere 🙂

  6. eu sunt de parere ca principala cauza a accidentelor rutiere nu este viteza excesiva ci neacordarea prioritatii de trecere. sanctiunile aplicate in caz de contraventii au si ele un rol important. sanctiunile in general ar trebui sa aibe ca scop principal prevenirea, reabilitarea… in schimb doar rotunjesc bugetul politiei.

  7. intradevar, foarte bun articolul…
    cat despre trezirea la realitate a natiunii, despre constientizarea riscului la care se expune fiecare, este enorm de mult de facut, dar primii pasi trebuie iunceputi de ACASA si de la SCOALA!
    noi ar trebui doar sa le mai reamintim cand si cand, atat…

    parte din ce ai scris aici, am prezentat si eu pe http://bmwclubmagazine.com/stiri_fullstory.php?subaction=showfull&id=1352366203&archive=&start_from=&ucat=1&

  8. Ma iertati boieri dumneavoastra ca raspund asa tarziu, dar eram ocupata cu batutul morilor de vant.

    Intr-adevar, Lucian, lipsa de respect a regulilor ne caracterizeaza. Dar uite ca se mai rascoala cate unul care zice nu, eu vreau sa fiu prostul satului si sa respect regulile. Simt eu ca Alexa va face in curand un material pe tema asta. Si Roxana avea, mai demult, unul pe LumeaMare.
    Din pacate tot poporeanul considera ca regula e facuta sa-l incurce, dar ar fi genial pentru el daca toti ceilalti ar respecta regula/ legea, ca sa nu-l puna pe el in pericol. Samd.

    Eugen, eu sunt de multe pareri, insa articolul de mai sus cum am mai amintit, se bazeaza pe niste rapoarte si statistici foarte bine controlate. Imi pare rau ca nu am avut timpul si spatiul necesar sa prezint mai mult, dar nu aveam cum (revin, are vreo 100 de pagini si in spatele lui este un volum urias de munca si de centralizare a datelor). Voi reveni si cu continuarea, dar tot nu va fi de ajuns! Asa ca, pareri bine argumentate primim, daca nu, macar sa avem o sursa de documentare.

    Si Laurentiu, multam de aprecieri. Nu o sa trezim natiunea la realitate, sau nu asa cu una cu doua. Dar mi-ar placea sa ii trezesc pe colegii mei (care merg mult prin tara de exemplu), pe prieteni, samd. Cat despre primii pasi, complet de acord!! Ai vazut articolul nostru cu educarea parintilor de catre copii?

  9. E o contatare pe care am facut-o singur insa cu timpul mi-au confirmat si altii ca banuiesc asaceva, si anume ca cifrele raportae nu-s tocmai reale si stam mai prost decit scrie. Asa cum in rapoarte, pe vremuri, cultivam aproape de doua ori suprafata tarii cu griu si porumb, asa acuma, tot ca sa dea bine, ascundem cifrele reale. A a se vedea cum apare politia rutiera (doar) de 2-3 ori pe an la TV si ne arata ce ‘ard’ ei la soferi indisciplinati si in restul anului zici ca-s toti in ‘pauza regulamentara de 15 minute’ (ascunsi in spatele vreunui bloc si citind ziarul sau cu scaunele date pe spate si inspectindu-si cu atentie interiorul pleoapelor, adunati cite 2-3 echipaje stind la taclale, facindu-si loc prin ambuteiaj cu sirena si cu fluierul ca apoi sa dispara in loc sa descurce circulatia, stationati in statia de autobuz infulecind o saorma de la Maveric,…..si tot asa). A, si se pricep bine la statistici, asta le iese cel mai bine insa raspunsul lor la orice este ca ‘trebuie marite amenzile’ si ‘trebuie schimbat “Codul Rutier” ‘ ca sa nu mai fie asa de multe accidente. Mai in gluma dar foarte serios, eu as trece POLITIA ROMANA pe primul loc la motivul accidentelor (si al altor chestii inafara legii ce se petrec) pentru ca, luind-o pe partea politologica, asta e rolul POLITIEI, sa se ocupe de respectarea legii, ca sa nu trebuiasca sa stau eu cu parul in portiera sau cu pistolul sub scaun sau sa ma feresc de idiotii care ‘sofeaza’ cu tigara intro mana, telefonul in cealalta si…va las pe voi sa completati cu ce se tin de volan sau schimba vitezele.

  10. uff.. serban… is obosita, asa ca o sa ma ierti ca raspund mai schematic. Stiu ce zici. Am scris asa in text, daca ai vazut: ” Şi ştii ce e cel mai înfiorător? Nu toate rănirile grave sunt înregistrate de către forţele poliţieneşti. Adică? Adică numerele astea de mai sus pot fi sensibil mai mari datorită modalităţilor de înregistrare şi raportare către organele abilitate să întocmească statisticile respective.”.
    Am zis si de politie. Aici:
    http://www.slowride.ro/2012/10/04/mi-ar-placea-sa-ma-amendeze-politia/

    cat despre parul din portiera, sper din tot sufletul ca vorbea frustrarea din tine, frustrare pe care o impartasesc pe deplin tinand cont de conditiile de trafic de care tocmai vorbim, si ca nu e vorba de vreun par din realitate.

  11. Interesant articolul si documentat (si real). Felicitari. Constat ca cei care raspund Inei, se pricep. Asta-i bine. A urma sau nu legile e chestiune de educatie sau/si stare de spirit. Din comentarii imi rezulta ca altii sunt de vina, ceea ce ma uimeste. Fiind crestin botezat si nu practicant habotnic, am in minte o parabola, aceea cu “… ridicatul pietrei”. Intrebare: poate cineva ridica piatra? Cred ca respectul (de sine si cel acordat si nu cerut) poate rezolva multe din problemele noastre.

  12. @ina eu ma refeream la accidentele rutiere in general, nu doar la cele grave, cu victime, unde da, indisciplina pietonilor si viteza sunt principalele cauze. dupa cum am specificat la inceputul postului meu, a fost doar o parere personala! nu stiam ca trebuie sa caut statistici pe net si sa dau copy paste aici. cat despre afirmatia mea despre sanctiunile care nu au rol de prevenire a accidentelor… cum spuneai, indisciplina pietonilor este principala cauza a accidentelor grave. eu unul nu am vazut pieton sanctionat pentru traversare prin loc nepermis, chiar daca asta se intampla in fata politistului.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ce crezi că știi despre siguranța rutieră în România? -continuare | SlowRide - [...] mai fac nici o introducere. Introducerea e aici. Acolo unde îți spuneam că suntem una dintre țările cu cele mai…
  2. Ce mai face proiectul nostru de suflet, SlowRide? | impresii din lumea mare - [...] aceluiaşi risc ca şi cum ai conduce băut. Mai multe, dacă ţi-am trezit interesul, găseşti aici  şi aici. Cum…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *