Despre frică

Despre frică

Ce bine că au început fetele anul cu poveşti de călătorie, că uite veneam eu cu treaba asta şi dădeam cu zenul de pământ…

Motivul acestui articol e destul de simpluţ: mi-e frică. În viaţa mea personală, dintr-un motiv pe care nu-l vom discuta aici, însă mi-am adus aminte de frica de pe motor. Şi de toată lumea care te întreabă (şi acum mă adresez preponderent publicului nostru de gen feminin): „Dar nu ţi-e frică să mergi pe motor??” Eventual spus şi cu o sclipire de groază în privire când te-ntreabă.

Ba da, mi-e tare frică uneori. Mi-a fost frică atunci când am plecat pe verde de la semafor şi am intrat cu roata (la viteză mică!) într-un automobilist care se afla pierdut prin intersecţie şi pe care nu-l observasem, care mai apoi mi-a explicat incoerent ceva despre o ambulanţă… Mi-a fost frică atunci când mi-a întors un SUV în faţă, o doamnă, pe linie dublă continuă, asigurându-se exclusiv în dreapta ei, către contrasens, când eu veneam din stânga, pe sensul ei de mers…  Şi când am scăpat controlul, exclusiv din cauza mea, pe şinele de tramvai de la Gara de Nord, de era să fac ditamai high-side-ul (mi-au zburat ambele picioare din scăriţe şi făceam din ele precum caracatiţa…). M-am redresat. Nici azi nu ştiu cum.

Mi-au mai fost şi alte frici. Când m-a înţepat o albină în picior, pentru că eram în blugi… Eram într-o curbă. Când am căzut de una singură în mijlocul câmpului, noaptea, fără să ştiu dacă am rupt ceva la mobră, la mine, sau ce dracu caută stelele în poziţia aia…

motocicleta accidentata

Dar cel mai tare şi mai tare m-a fost frică atunci când am avut accident. Când duba de pe banda doi a hotarât că face dreapta peste mine care circulam pe banda întâi, fără să se asigure. Am şi-acum în cap filmul care rulează cu încetinitorul: cum se închidea unghiul, imaginea metalului şi plasticului care se contorsionau şi se strângeau ca o simplă hârtie pe care o mototoleşti, şi-apoi stop. Ne-am oprit, eu înfiptă între dubă şi o maşină parcată pe colţul străzii, el nedumerit, probabil i se păruse ca atâtora altora că „am apărut de nicăieri”. Vorba unuia: „n-am văzut niciodată un motociclist care să apară din senin”. Am văzut însă mulţi şoferi care nu se uită după motociclişti. De fapt, lui i s-a părut că l-am „depăşit prin dreapta”. L-a pus poliţistul la secţie să zică definiţia depăşirii. N-a ştiut-o.

Dar să nu divagăm. Mă întorc la frică. Aia a fost cea mai paralizantă, aşa că nu am mers cu motorul aproape tot anul, şi la fiecare colţ vedeam un accident pe cale să se întâmple. Fiecare pieton era un potenţial pericol, fiecare maşină urma să facă o manevră care să-mi pună viaţa în pericol. Ceva de genul ăsta… însă amplificat de propria-mi emoţie de o sută de ori.

Acuma, eu aş vrea să distingem între două tipuri: frica „sănătoasă”, care te ţine alert şi cea „păguboasă”, care te blochează, îţi închide raţiunea, te asfixiază, îţi aduce inima în gât şi te asurzeşte cu bubuiturile ei. Cred cu tărie că sunt momente în care cineva, ceva, îţi transmite un mesaj şi îţi spune „azi mai bine nu te sui pe motor”. „Mergi mai încet, e ceva după curba aia”. Mie mi s-a întâmplat. Că o fi îngerul, că o fi al şaselea simţ, că o fi vreun instinct sau frica de a nu păţi ceva, habar n-am. Nu ştiu cine-i expeditorul, ştiu însă că e bine să-l asculţi.

Am vorbit în perioada aceea cu diverşi prieteni care merg de mulţi ani pe motor, nu ştiam cum să scap de frica cea mare, care nu mă lăsa să continui, si am găsit mai multe răspunsuri. Unii or zice, domnule, dar când păţeşti aşa ceva, e semn să te opreşti! Poate că da, poate că nu. Nu ştiu unde duce firul acesta, însă eu am simţit că nu acolo era momentul să mă opresc.

Altcineva mi-a zis că a avut un accident în care şi-a stricat ceva pe la mâini… nişte ligamente. A vândut tot, şi mai merge cu motorul doar închiriat, şi doar afară din ţară.

Altcineva, căruia i-a explodat cauciucul pe autostradă, mi-a povestit despre frica lui, care a durat tot aşa, poate vreun an, poate mai mult, dar care mi-a spus că îi este „un sfetnic bun”. El merge în continuare pe motocicletă şi cred că are peste 20 de ani de experienţă de mers cu mobra.

Fiecare are povestea lui. Fiecare a negociat cum a ştiut momentul acela în care a decis că va continua, sau că se va opri acolo. Fiecare are zilnic, poate, un moment de spaimă, iar când nu te-ai speriat de nimic (de exemplu în traficul de Bucureşti), îţi spui că a fost o zi minunată.

Dar când nu ţi-e frică? Absolut deloc?

Eu cred că acolo e cea mai mare păcăleală, cred că aşa poţi face cele mai mari greşeli. Un altul, amic bun, a avut un moment de… rătăcire? Nu ştiu cum să-i spun, însă şi el recunoaşte că atunci şi-a pierdut frica. A căzut dintr-o prostie, a avut o clipă în care a simţit că poate să facă orice… Nu ştiu sigur ce-a simţit atunci, dar ştiu că nu îi mai era frică. S-a ridicat în picioare pe scăriţe, fără să se mai ţină de ghidon, în trafic. O clipă de neatenţie, sau nenoroc, şi s-a împachetat cu tot cu motocicletă pe asfalt. De ce? Pentru că pentru un moment nu i-a mai fost frică. Acum nu mai merge cu motorul.

N-o să te întreb acum când ai simţit ultima oară asta, pentru că e clar că fiecare are momentele sale  de spaimă. Momente pe care din păcate unii încearcă să le rezolve cu pumnii sau prin cine ştie ce alte reacţii.

 Nu, însă aş vrea să ştiu cum vezi tu treaba asta. E bine să fii neînfricat? Invincibil? Să uiţi că eşti vulnerabil? E bine să păstrezi un echilibru între plăcere şi precauţie? E bine să laşi uneori deoparte pasiunea, atunci când mintea ţi-e întunecată de temeri nenumite? Poate întrebările sună retoric, dar ştiu sigur că nu toţi vor fi de aceeaşi părere cu mine. Tu ce crezi?

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Cum a fost la Poveşti din LumeaMare pe 2 roţi
Voluntar, caut timp
Grădina Zmeilor sau mini-Meteora

18 comments

  1. Am permis de categoria A din 1985. Am mers zeci de mii de kilometri pe tot felul de drumuri, in tara si in afara tarii cu tot felul de mobre.
    Faptul ca sunt intreg, aici si acum se datoreaza fricii.
    Asa cum spunea cineva recent (dar nu dam nume…) frica e buna.
    Frica pazeste pepenii.
    Si…nu, nu mi-am pierdut dorinta de calarit pe doua roti. Imi place si o s-o fac atat cat pot, vorba Roxanei “pana voi fi bunic/bunica” sau – de ce nu – strabunic !
    Multumesc, frica !
    Daca nu existai, poate acum eram o simpla cruce in cimitir.

  2. Gycles#666

    Foarte bine explicat , m-am regasit in cateva situatii , dupa accidente in fiecare an sau chiar de cateva ori pe an am invatat sa am incredere in vocea din capul meu care ma sfatuieste de fiecare data ce sa fac , daca sa accelerez sau sa franez pt ca nu intodeauna te salveaza viteza mai mica sau te ucide viteza mai mare totul tine de momentul in care decizi sa faci asta . Am avut si close call si momente in care am spus pana aici si momente in care scapa cine poate . Nu frica te salveaza ci experienta in conducerea preventiva .

  3. nu pot spune nimic despre ingerasi care iti soptesc sa nu pleci cu mobra, am avut si eu momente de genu ,aveam in cap tot felu de posibile accidente inainte sa plec de la munca ,dar intr o banala sambata nu am avut nici un fel de stres si nici un gand negru , am plecat de la munca linistit si cand pe sos colentina mergand pe banda 1 vad un ditamai botul de suv care a trecut ambele sensuri de mers , ce am facut . am franat de pe la 70 la 30 si am intrat direct in el . parca sa intamplat in decurs de 3 ore :))) ,desigur ca se da din dreapta jos nevastasa si incepe sa balacareasca , ca aveam cel putin 2000 la ora ridicasem si flapsurile :)) pana la urma consider ca este vorba doar de Noroc ,cat despre experienta sunt unele cazuri nu foarte multe in care te ajuta, si inca odata RIP pentru cei care nu ai sunt printre noi

  4. Marian Herciu

    Foarte frumos articolul! Mi-a placut mult diferentierea dintre diversele tipuri de frica. Bineinteles ca si pentru veterani dar mai ales pentru incepatori lipsa fricii e un mare semnal de alarma… Totusi as vrea sa fac o completare.. din pacate si eu am descoperit “frica „sănătoasă”, care te ţine alert” dupa un accident. Un prieten aproape ma felicita dupa accident, si nu stiam de ce. Acum inteleg perfect ce zicea. Dupa un accident devii mai precaut, mai alert! Frica sanatoasa o includ in frica rationala, acea frica care ne ajuta sa nu ne bazam niciodata pe noroc (ce este dupa colt). De partea cealalta sta frica “„păguboasă”, care te blochează, îţi închide raţiunea, te asfixiază”. Aceasta din urma este frica de necunoscut si aici ma refer la lucruri care ar trebui sa le stim si depind numai de noi cum ar fi inclinarea in curba sau pozitia pe motocicleta. Aceasta frica se indeparteaza (si aici pot sa argumentez din proprie experienta) documentandu-ne, intreband, citind, acumuland experienta! Consider negativa lipsa totala a fricii.

  5. Intrebarea mea preferată este “nu ţi-e frică singură pe motocicletă”. De parcă vreun aiurit pe şaua din spate m-ar ajuta cine ştie ce în caz de restrişte.

    Revenind la problemă, în primul meu an de condus între ideile de care mi-era groază era aceea a primului accident (şi spaima că şi-ar lăsa o atât de pregnantă amprentă în mintea mea încât aş pune cheile în cui). Apoi a urmat tăvăleala de la Cernavodă, faşa ghipsată până la şold şi un deget mototolit. Din cauza lui am stat trei săptămâni pe bară, o pauză binevenită. Când am urcat în şa, mi-am analizat cu lupa fiecare reacţie. La început am avut impresia că n-am nici pe dracu. Că după primii metri totul merge ca uns.
    Am descoperit însă că suprapuneam fiecare curbă pe experienţa căzăturii, până am învăţat ceva din asta. Până mi-a intrat în cap că ştiu ce am de făcut.

    Frica e bună. Frica te ţine în viaţă, dacă vrei să înveţi din ea.
    Să mergi anxios, cu izmana tremurândă şi cu sentimentul că îţi joci viaţa la zaruri e o tâmpenie majoră.
    Să ştii că nu ştii şi să mergi în conformitate cu tot ce nu ştii, e un pas înainte.
    Să ştii că nu ştii şi să cauţi să înveţi, să te ţii în priză, să exersezi continuu, este să îţi dai şansa să faci poze cu nepoţii. Pe motorul tău.

  6. Ce fain, va multumesc pentru raspunsuri, dragilor!
    George, si eu vreau sa merg pana ‘oi fi bunica!!! Pot sa parafrazez o zicala: “frica-i rusinoasa, dar e sanatoasa…” 🙂
    De acord si cu Gycles: unul dintre ultimele mele momente de spaima maxima a fost asta toamna, cand in 100 de m pana sa ajung acasa era sa ma insir pe bordul unui taxi, eu (din nou!!!) plecand pe verde de la semafor…L-am vazut cu o coada de ochi ca trecea ca apucatul, probabil fortase si mama lui de rosu de a ajuns in fata mea cand eu aveam verde. Impulsul salvator a fost sa dau maxim gaz, si am zburat prin fata lui, altfel, daca franam, ne ciocneam…

    @ paul: ce tare asta cu flapsurile!!! :)) Aparusei de nicaieri si tu, asa-i? 🙂 Pe mine una cazaturile din primul an m-au invatat sa nu merg fara echipament: aveam niste zgarieturi imense pe genunchere, si niciodata nu m-am indurat sa plec fara ele: imi imaginam mereu zgarieturile alea pe genunchi direct…
    @Marian: Merci. Intr-adevar ai punctat bine, la incepatori, dupa primele sezoane (ma iertati ca folosesc atributul de incepator pentru cineva care a mers mai multe sezoane), intervine o anume siguranta si sentimentul ca… “stii”. “Poti”. Nu conteaza cum se concretizeaza in capul fiecaruia, insa el izgoneste frica si te baga in niste situatii foarte neplacute uneori. La veterani cred ca e un pic diferit, cred ca experienta foarte mare de drum compenseaza ceea ce incepatorii evita prin “fricile” sanatoase… Sper c-am fost clara aici 🙂
    Si Alexa… duamna, eu cred ca nu se refereau la cineva pe saua din spate:)) eventual sa stai tu in spate, caz in care (mie) de multe ori mi-e mai spaima decat in visele cele mai negre :))))

  7. Omul care merge pe motor fara frica e omul care se pregateste sa plece dintre noi. Inc nu am cazut cu mobra (dupa primul an si jumatate), insa am cazut rau si de mai multe ori pe bicicleta, pe munti sau in oras. Mi-am pierdut cunostinta dupa o saritura cu aterizare in cap. Cand imi imaginez un accident de motor la 50 km/h imi aplic frica de siguranta. La 50 km/h se intampla lucruri oribile cu corpul in caz de accident. Eu nu sunt adeptul vorbei “de ce ti-e frica nu scapi”. Mi se pare ca poti scapa daca folosesti frica constructiva.

  8. Vai, ce tare-mi place asta cu “frica de siguranta”. Mi-ai adus aminte de povestea unui coleg care voia si el sa isi ia permis… si vine odata mama-sa acasa si-i povesteste: vazuse pe unul la spital julit din cap pana-n picioare. Mama colegului meu, speriata, il intreaba pe julit: ce-ai facut, ai cazut cu motorul? Nu, cu bicicleta…
    A fost saraca femeie ingrozita dup-aia, nu speriata.
    E bine ca n-ai cazut, si e si mai bine ca ai experienta pe bicicleta. Bafta in continuare! 🙂

  9. un subiect pe placul meu… pfffff nici nu stiu cum sa incep. am sa incep prin a-mi exprima parerea legat de frica si tot odata beneficiile ei in trafic. este foarte bine sa ai o temere cand te afli in trafic pe motocicleta, oriunde in lume te-ai afla, nu neaparat in Romania, deoarece este evident ca din punct de vedere al riscurilor comparativ cu alte mijloace de transport, motocicleta este foarte vulnerabila… numai amintesc de “motocicleta nepotrivita tie” , multi motociclisti isi cumpara motocicleta dupa posibilitati si nu isi permit sa testeze aceea motocileta ce ii se potriveste din punct de vedere al puteri ce o dezvolta aceea motocicleta sau cazurile de proaspeti motociclisti cu posibilitati finaiciare “nelimitate” ceea ce cam aduce lipsa de frica…. atrage teribilismul… cred ca intelegeti ce vreau sa spun. In concluzie este bine sa ai GRAMUL ala de frica cand conduci o motocicleta, te face mai atent … spun asta deoarece am trecut printru accident destul de nasol din cauza neatentiei mele si increderi ca nimic nu mi se poate intampla… mai bine spus , am crezut ca pot sa fac ce ma taie pe mine capul in trafic ceea ce m-a costat enorm deoarece nu aveam fricca asta de care vorbim in mine… frica=inconstienta… asfalt uscat tuturor si sper sa ne depasim in trafic ;)…

  10. Frica te tine alert.

    Inainte sa-mi cumpar motor m-am documentat despre pericolul de a te urca pe motor. Nu m-au speriat articolele ci m-au facut sa inteleg ca trebuie sa fiu alert, si ca nu trebuie sa merg peste puterile mele.
    Stiu foarte bine ca in momentul in care uit de frica , uit de pericole si riscul creste. Nu am cunoscut “frica paguboasa (poate nici nu am sa o cunosc) ci doar “frica sanatoasa”.

    A trecut un an fara incidente si sunt foarte bucuros pentru asta.

  11. PS: am cam fost distras in timp ce scriam acest mesaj si am scris cateva greseli ;))… scuze , estenta mesajului sper sa se inteleaga… PS la PS : lipsa frici = inconstienta .

    ASFALT USCAT !!!

  12. Nimigian Ruxandra

    In iunie 2012 am avut accident la 6 luni dupa ce am luat permisul. Circulam regulamentar, urma sa virez stanga si dupa 200 m sa ajung acasa. Pe partea dreapta am observat o masina parcata inafara carosabilului care semnalizeaza. Am claxonat preventiv si am redus viteza… m-am gandit pe moment…poate imi iese in cale. Mi-a iesit in cale cand am fost la vreo 5 metri de masina. La vreo 30-40 km/h am franat

  13. Pai si, Ruxandra, care a fost lectia pe care ai invatat-o de aici? Ca doara nu de accidente vorbim… Eu una am avut spaimi in trafic si fara coliziune 🙂
    @sergiu: da, se intelege. 🙂 Mi-ai adus aminte de ce citeam eu inainte de a ma sui pe motor: articolul acela celebru al lui Oresti, si sfaturi de la motociclisti mai batrani care ma invatau de bine si de mers echipat.

  14. Nimigian Ruxandra

    Scuze, am avut o problema cu laptopul si nu s-a postat numai o parte. Vroiam sa spun ca si pana la accident circulam cu frica din cauza celor din jur si am condus preventiv,dar se pare ca nu e suficient. Si acum am o retinere cand trec prin acel loc, dar nu as renunta pentru nimic in lume la motor. La fiecare masina care imi taie calea imi amintesc de momentul accidentului,merg in fiecare zi la munca cu motorul si in fiecare dimineata pornesc cu frica si cu ideea oare azi ce se mai intampla? Oare cine mai imi taie calea? Asta este, mergem mai departe 🙂 Asfalt uscat!

  15. aaa, gata, am prins ideea. Pai ce sa-ti zic, decat ce-mi ziceau si mie altii: nu te purta in trafic ca si cum nu te vede nimeni, poarta-te ca si cum ar vrea sa te omoare. Scuze, suna dur, dar asta e. Noi trebuie sa ne pazim in primul rand. Da, stiu senzatia, eu am avut un nod in stomac luni de-a randul cand am inceput sa merg cu motorul, tot asa, il luam zilnic la munca… hai ca dimineata eram adormita, n-aveam timp sa ma speriu asa tare (a nu se intelege ca mergeam adormita pe mobra!). Insa dupa-amiaza la plecare ma luau emotiile cu vreo ora inainte :)) A trecut. Si apropos, ca te vad mai “proaspata” in bransa, p-asta l-ai citit? 🙂 http://www.slowride.ro/2012/06/19/scanezi-traficul-dupa-ce-te-uiti/
    mai uita-te pe la noi prin ograda, avem sfaturi bune, zic eu 🙂
    asfalt uscat… mai repede!

  16. Ruxandra, povestea ta cu “claxonez, reduc viteza şi merg mai departe” mi-a adus aminte de ceva de aici http://www.slowride.ro/2012/06/21/claxonul-prieten-si-frana-inger-pazitor/
    Frica te invata sa sufli si in iaurt, cum vine vorba. 🙂

  17. latomeru

    si ma gandeam ca is singurul fricos 🙂
    eu mi-am facut “stagiatura” cu o cazatura chiar la scoala, ca stiti cum se face scoala, adica fara instructor, singur, nu are cine sa te invete. inainte de asta purtasem casca din dotare odata, sa vad cum e. dupa asta mi-am luat manusi, geaca, cizme, casca (nu in ordinea asta). genunchiere aveam de la un prieten. am un stres la fiecare iesire. mi-am luat-o in fata MCV-ului de politie (era pe trotuar) si tocmai din cauza ca a pus ala din fata mea frana sa rupa pedala, ca i-a vazut pe aia tarziu, cred ca a presupus ca erau cu radarul pornit. frana si eu… si pe jos. ma rog, stiu cum e: ala din spate n-a pastrat distanta. nu ca era nevoie, stiam, dar “am invatat” ca pe 2 roti se franeaza altfel decat pe 4. iar treaba cu “ingerul” sau “vocea” am simtit-o parca prima data acut ieri. m-am uitat la meteo si era ultima zi frumoasa inainte sa se raceasca vremea (dupa prognoza, zic). am plecat de la servici cu gandul ca ies clar, aproape ca nu mai aveam rabdare sa ajung acasa, sa ma sui pe capra. dar pana la urma m-a retinu ceva, nu stiu ce, dar in draci. ca n-am mai plecat. iar azi ploua 🙁

  18. in general vorbind, frica ne tine in viata ;

Trackbacks/Pingbacks

  1. Să prind sau nu verdele? | SlowRide - [...] Da. Scorul a fost 1-0 pentru asfalt: genunchi zdreliţi zdravăn (şi-l şi întrebasem de dimineaţă de ce n-are genunchere),…
  2. O fată, două roţi şi o mulţime de pietre | SlowRide - [...] de paranoia, îţi aprofundezi toate angoasele, le trăieşti intens şi înzecit, de parcă hormonii fricii s-ar împuia chiar acolo,…
  3. Du-te singur până-n Grecia! | SlowRide - […] să-mi fi fost frică? De ideea că plecam singură-singurică? Prima oară când plecam din țară la drum lunguț […]
  4. Despre frică si antitodul ei | SlowRide - […] ca două curajoase o învingem în numele pasiunii. V-a povestit Ina, deja, despre asta, cu talent, într-un articol mai…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *