Să prind sau nu verdele?

Să prind sau nu verdele?

O ştii p-asta. Ai încercat-o: un semn de întrebare care pluteşte în aer, furnicătura în picior, într-o fracţiune de secundă decizia şi apoi acceleraţia apăsată în ultimul moment, câteodată la derută pentru cel din urmă, care rămâne păcălit în spate, sau, enervat de ezitarea ta, forţează şi el şi eventual trece pe roşu plin, după tine.  Haţ! Ai scăpat. He-he, să stea fraierii la un semafor în plus, şi-aşa sunt destule în Bucureşti şi cu aglomeraţia asta… ce naiba, poţi să  prinzi acelaşi semafor şi de două trei ori!

Na. Aveai toate motivele să treci.

Şi glumele de după: „era… portocaliu, domnule”, când ai forţat galbenul. „Nu s-a copt încă”. „Eee, era verde, nu l-am văzut”. Şi râsul mânzeşte. De şmecher.

L-am păcălit.

Poate după tine trece cel din spate, poate că nu, poate te răzgândeşti în ultima secundă, poate îi trânteşti o frână pe ultimii doi metri de îţi ies organele interne pe urechi să vază ce fu asta. Poate şi depăşeşti linia unde trebuia să te opreşti, şi trecerea de pietoni, şi tot. Şi dacă nu s-a întâmplat nimica, e totul ok, nu?

Momentul respectiv de ezitare e destul de comun. Hai că trag să-l prind. Am scris de apăsat acceleraţia pentru că am văzut de-afară sau am fost în maşină cu foarte mulţi soferi  care fac exact manevra asta. Cât despre motociclişti…? O, nu, nu, noi suntem mai breji, noi nu.

Îţi zic doar de M. Într-o zi, după o plimbare lejeră şi primăvăratică prin sudul Bucureştilor, ne-am împrăştiat către case cele patru mobre ce ieşisem pe traseul clasic de început de sezon: Giurgiu, Olteniţa, eventual un Călăraşi (în care n-am mai ajuns dar asta e altă poveste).  Înainte cu vreo 200 (500?) de metri de unde locuia, ca să verificăm încă o dată temeinic regula conform căreia cele mai multe  accidente au loc în apropierea casei, M. ajunge în intersecţia semaforizată. Vede că e verde, şi în fracţiunea de secundă pe care ţi-o povesteam mai sus, trage de gaz să treacă repede şi să-l prindă. Îl prinde, normal, cu gazul deschis la maxim. Linia de „înainte” pe care trebuia să treacă este uşor curbă acolo, moment în care realizează că:

a) intersecţia este în lucru (ceea ce nu putuse observa din cauza maşinilor aflate în faţa sa).

b) pe jos este plin de criblură şi foarte alunecos.

c) viteza cu care a intrat nu-i permite să treacă onorabil „dincolo”.

Următorul moment pe care îl ştie M. este acela extrem de neplăcut în care vezi cercul de capete aplecate asupra ta, şi pe fundal cerul. Greşeală de pilotaj? Foarte posibil. Ar fi trecut altcineva pe-acolo în alte condiţii fără să pice? Iarăşi, foarte posibil. Ar fi putut fi evitată complet problema dacă lua altă decizie înainte de semaforul ăla?

Da. Scorul a fost 1-0 pentru asfalt: genunchi zdreliţi zdravăn (şi-l şi întrebasem de dimineaţă de ce n-are genunchere), capacul la motor spart plus ceva carene ţăndări, ţăndări şi orgoliul, niscaiva ameţeală, şi, încet-încet, i s-a insinuat şi decizia că nu va mai merge pe mobra. (Am mai scris eu despre asta aici).

De ce v-am povestit asta? Pentru că la codul rutier scrie foarte clar ce ai voie şi ce n-ai voie să faci la culoarea roşie şi la cea galbenă a semaforului. Dar nu. Noi negociem. Hai mă-domnule-poliţist-că-era-galben. Şi oricum n-am mai avut timp să frânez, chiar dacă de fapt eu înainte de semafor  tocmai ce acceleram.

Hai mai încet prin intersecţii. Ca-n bancul cu meseriaşul care trecea mereu pe roşu, şi la verde se opreşte. Întrebat de ce, zice: „păi dacă vine alt meseriaş?”. Hai să facem şi noi o dată lucrurile normal, să respectăm o regulă simplă, să ne respectăm pe noi, să nu ne fie frică atunci când intrăm în intersecţie pe verde. Mie de două ori cel puţin mi s-a întâmplat să plec pe verde şi să găsesc într-o formă sau alta „meseriaşul” plecat pe roşu în întâmpinarea mea.

Şi ăsta nu e un „hai să” care mută munţii. Nu, doamne-ferea. Vorbeam doar de mine şi de tine. Ce zici?

sema

Credit foto thumbnail aici

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Pleci în concediu – ce ai de făcut?
Circulatul cu motocicleta este şah la nivel înalt
Iubim 2 Roți și în 2015

7 comments

  1. Am trecut şi eu galben, ca toată lumea.
    Am fost prins de câteva ori şi ştiţi ce mi-a zis un poliţist căruia îi explicasem că m-a prins galbenul?

    “Pentru mine, galben înseamnă roşu şi mai înseamnă ca aveaţi viteză prea mare”.

    Corect, nu ?

  2. „meseriaşul”??? s-ar putea intelege ca e un personaj pozitiv, Ina; si nu e cazul…

  3. George, foarte corect. Eu de multe ori am tendinta (ciudata) sa incetinesc – e drept, destul de putin) in preajma intersectiei, sa apuc sa vad in ce ma bag, si daca nu cumva se schimba semaforul exact cand ajung eu acolo. E drept ca nu fac mereu asta.
    Lucian, nu-nu-nu… era cat se poate de “ironic” tonul cu care e spus “meserias” in banc 🙂

  4. Si eu am luat vreo 2 amenzi pe chestia asta si m-am lecuit. Cred insa ca argumentul cel mai bun nu e acela al legalitatii si fricii de amenda ci cel al logicii si ratiunii. E un risc necalculat si prostesc pana la urma. Pe cine pacalim? Pe noi insine?

  5. Asa era bancul.
    La fiecare intrebare ingrozita a clientului, soferul raspundea “sunt meserias!”.

  6. Pai corect, deoarece legea spune ca galbenul semnifica “opreste!”. 🙂

  7. Îmi mai aduc aminte de o păţanie eram cu maşina, mergeam la o nuntă şi nu prea ştiam eu adresa unde trebuia să ajung, eram ultima maşină din convoi şi aveam cu mine un acordeonist, un trompetist, mă rog, lăutarii…
    Ţineam aproape să nu mă pierd, dar la o intersecţie prin galben…şi mă bag.
    Pe partea cealaltă, un agent de circulaţie mă trage pe dreapta. Eu explic că nu puteam opri în siguranţă deoarece riscam să blochez intersecţia. Omul insistă „Trebuia să opriţi şi eu v-aş fi făcut eu semn să continuaţi, dar dv. nici măcar nu aţi schiţat gestul de a opri.”
    „Da, dar mă pierdeam de nuntă şi nu mai ştiam unde să ajung”, zic eu.
    „Şi dacă nu mai ajungeaţi la nuntă ci la spital, era mai bine ?”
    Stând stâmb şi judecând drept, cred că a avut dreptate. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *