Despre ploaie şi femei ude

Despre ploaie şi femei ude

M-apucă un spleen bacovian aşa când stau şi mă uit pe geam: ploaie, ploaie, ploaie, vreme de beţie… Hait. Stai că asta e din alt film. Mă gândesc cum stăm noi toţi, parcă şi simt: aşa o armată care freamătă în spatele uşilor închise. Uşi de garaj, evident. Gata să dăm buzna, roadem în pumni sau zgrepţănăm la uşi. Acuma? Nuu, stai, e frig. Acum?? Nu, nu, nu e aderenţă, şi mai şi plouă! (iar plouă!). Da’ acu’? Nu, hai mai prin martie. Tropăim mărunt, mai lustruim o cască, mai întindem un deget la mănuşă.

Uite-aşa. Nerăbdatori.

Mai e câte un viteaz care sparge rândurile, şi se întoarce apoi seara, erou, îngheţat, trăgându-şi nasul, dar fericit. Şi îngheţat. Halal.

N-am ce face. Aştept şi eu. Şi pentru că simt că n-ar merge cu subiecte prea serioase (hai domnule, ne laşi cu predicile, noi vrem să ne dăm!), nu merge cu trasee, (care trasee, că mai e o groază până la vară?) nu merge alfel, hai să-ţi zic… cu ploaia. Se asortează cu ce văd pe geam.

Pe serioaselea, ce ştiu eu despre mersul pe ploaie:

-Dacă ai cauciucurile vechi, o să simţi ce înseamnă cauciuc prost şi de ce trebuie să le ai în cea mai bună condiţie tot timpul.

Nu trebuie să bruschezi nimic. Mergi cu şi mai multă atenţie decât de obicei, dar mergi normal. Nu am avut probleme la mersul pe ploaie, dar totdeauna am avut grijă să nu fac nicio manevră bruscă, nici la accelerat, nici la frână, nici pe curbe. Când nu am făcut asta, am simţit imediat.

– Cea mai mare problemă e vizibilitatea. Atât a ta, ce vezi tu prin viziera plină de picături, cât şi faptul că pe ploaie eşti şi mai greu de observat. Recomand cu căldură echipamente de ploaie în culori zbierătoare.

vizibilitatea. Care vizibilitate?

vizibilitatea. Care vizibilitate?

-Cealaltă problemă destul de mare pe care am avut-o eu a fost confortul. Şi nu vorbesc la ture scurte, m-am întors acasă şi m-a prins în oraş, ci atunci când eşti pe drum şi ştii că ai de făcut câteva zeci, poate sute de km şi nu ştii cât timp o să mergi prin ploaie. Dacă eşti ud, ţi-e frig, ai mănuşile fleaşcă, ai apă-n cizme, etc, o să fii cu atât mai puţin atent (atentă) la drum cu cât ţi-e afectat confortul mai mult. Investeşte într-un echipament de ploaie bun.

-Atenţie la bălţi: nu ştii ce e în ele. La fel la oprit pe dreapta, să nu te opreşti pe lângă o baltă, să vrei să pui piciorul jos şi să descoperi că ascunde vreo groapă.

Lucrurile alunecoase pe timp uscat sunt mult mai alunecoase pe ploaie: marcajele de pe şosea, capace de canal, linii de tramvai, pete de ulei şi alte asemenea capcane.

-Musai la drum lung îţi calculezi echipament de schimb pentru cazul în care te uzi complet într-o zi. Minimum pe care îl poţi căra. Când va trebui a doua zi să pui lucrurile jilave pe tine pentru că nu ţi-ai luat de schimb, o să ţii minte pentru data viitoare.

– Şi tot la drum lung: obligatoriu te opreşti din când în când să te încalzeşti la un ceai, într-un loc uscat, dacă se poate. Asta tot apropo de confort, oboseală şi atenţie.

Sigur n-am epuizat toate variantele, şi ca de obicei vă invit să mă ajutaţi să completez lista. Până atunci, şi ca să mai descreţim frunţile, o să povestesc scurt trei ploi. Am prins eu mult mai multe, am driblat câteva, dar ăstea trei sunt de pomină. Păi stai să vezi de ce:

Ploaie 1 – varianta uşurică, amuzantă.

Prin primul meu an de moto mergeam aproape zilnic cu motorul la muncă. Evident, în avântul meu nestăvilit am prins şi zile cu ploaie. De obicei… o lăsam parcată. Ce sens are să te fleşcăi de colo până colo fără motiv? Numai că într-o zi m-apucă: acum e momentul să văd eu cum e cu mersul pe ploaie. De antrenament, cine ştie când mă prinde vreodată la un drum serios, şi eu nu ştiu cum se merge pe ploaie?

Bun, zis şi plecat. De la muncă, înspre casă (puteam s-o las liniştită la servici, dar am vrut eu să văd cum e!). Plus că n-aveam nici combinezon de ploaie, cine naiba şi-l cară la muncă sau prin oraş?? Încalec, plec, emoţii. Un pic de abureală în cască, nimic grav, că era vară şi cald. Stropii, mari, mari de tot. Şi încep să sesizez efectele micului meu demers:

–          Ploaia doare. Simţeam ditai stropii prin mâneca de la geacă de parcă dădea cineva cu pietricele.

–          În plus, situaţia e udă. Respectiv, iniţial m-am udat pe mâneci, pe la gât, pe rezervor… de pe rezervor pe şa… şi pe şa eram eu. Blugi subţiri.

–          Nu are absolut nici un sens să încerci să te opreşti pe vârfuri la stop. Oricum eşti fleaşcă de sus până jos, mai contează că scufunzi toată talpa de la încălţăminte sau numai vârful?? Să fim serioşi.

–          E amuzant. Dacă nu pentru mine, cel puţin pentru ăia din maşini, din maşinile lor uscate între care stăteam eu, zambilică, ciuciulete, şiroind. Calmă, dar fleşcă.

–          Am prins una dintre cele mai zdravene ploi din vara aceea. Prin Drumul Taberei  două benzi inundate. Aşa am aflat că poţi face siaj şi cu mobra.

–          Acasă, obligatoriu te dezbraci în baie. Pentru că faci băltuţe.

Ploaie 2 – varianta horror.

Mai alt an, cu un pic de „coajă” prinsă într-ale drumurilor şi ploilor, plec la o tură de weekend cu prietenii, duminica. Se face că ne prinde seara la intrarea pe autostradă dinspre Piteşti spre Bucureşti. Din motive de vizibilitate, de care am zis mai sus, de oboseală şi de întuneric, am stabilit că mă retrag pe la bunici, care erau la doi paşi de autostradă. Calculul, simplu: mă trezesc luni devreme, fac cafea şi maxim o ora până la muncă, hai o oră jumătate. Ei şi ce să vezi? A doua zi dimineaţă ploua. Mărunt, obositor. Fac cafeaua. Nimic, tot ploua. Parcă şi mai tare. O beau, mă mai învârt, mă prind: asta nu se opreşte.

Bun. Echipament, combinezon (ei, de data asta aveam!), ocolit bălţi pe drumul de ţară, ieşit în autostradă. Acolo, dă-i şi luptă nenicule. În puţine cazuri am mers mai cu spaimă. Maşinile le vedeam târziu, stopurile celor din faţă le vedeam târziu, mânuşile s-au udat şi mi-au îngheţat cu tot cu degete. Combinezonul era prost închis la gât şi la vreo 30 de km după ce am plecat am început să simt un firicel rece cum se prelinge pe piept. Parcă tăia. În scurt timp cumva a început să intre apa şi pe crac, pe la fermoar, asta nu mai ştiu de ce (apropo, vând combinezon de ploaie! Ieftin!!). Tot acolo pe şa a ajuns. Nu ştiu cum şi de ce. Eram perfect uscată în rest, mai puţin astea trei zone „centrale”. Am tras un frig înspâimântător, am numărat kilometru cu kilometru pe autostradă, şi când mă gândesc că rămăseseră doar 60! Sună puţin, dar în condiţiile respective s-au simţit de zece ori mai mulţi. Am făcut şi o frumoasă acvaplanare, în nişte şleauri de camion. Am luat o perdea de apă din cap până în picioare când m-a depăşit un tir. Am încercat să merg cât mai constant şi în ritmul traficului, ca să nu fiu nevoită să fac manevre de urgenţă. Am ajuns mult mai târziu decât mă gândisem, şi m-am dus direct acasă. Când am scos mânuşile, mâinile-mi erau vinete.

Ploaie 3 – de anduranţă.

Anul trecut, deja mai plimbată şi mai echipată, deşi tot cu mizeria de combinezon (serios, e super-ofertă! Îl vând, să-l fac de ruşine, mama lui!), cu mănuşi de plastic peste cele de moto,luate din benzinărie, cu mânerele încălzite date la maxim, şi cu ideea clară că nu există decât o singură direcţie – înainte, am mers vreo 150 km pe ploaie mocănească, rece, de munte. Varianta cu „să te opreşti sub un copac să treacă” n-ar fi mers din cauză că – unu, aveam hotelul deja antamat, şi doi, cred că ploaia a trecut mai peste vreo săptămână, aşa. E drept că în aceeaşi tură am avut noi momente când am intrat în tunel cu ploaia pe urme, şi cu norul negru ameninţător după noi, şi am ieşit pe partea cealaltă a muntelui sub un cer senin şi incredibil de albastru.

Eh, acum însă n-am avut atât noroc.

Eram în zona Zell am See – Mittersill şi voiam să ne suim pe Grossglockner. V-am mai povestit că nu s-a putut pe motiv că ploaia de jos se transformase în ninsoare sus, şi nu ne-au lăsat să urcăm. Mobra Roxanei făcea figuri şi se tot îneca, nu ştiu de ce. Ce să mai, toţi zeii împotriva noastră. După ce ne-am întors cu cozile între picioare de la bariera care ne interzicea accesul pe gheţar, ne-am pornit către Lago di Misurina, unde urma să ne petrecem noaptea. Aveam ceva gânduri înnegurate despre cum o să reziste combinezonul la ploaie, şi cum să nu răcesc după ce urma să mă ud. Că deja ştiam cum o să se petreacă lucurile: rezistă un pic, şi dup-aia ca o barcă proastă, începe să ia apă. Şi-a luat. Mai drăguţ a fost că cizmele s-au decis să-i ţină companie: pipăiam timid cu vârful degetelor spre botul cizmei: mi-e frig, e rece. Normal că e rece, că e frig afară. Apoi iar: e rece. Până la un moment când am realizat că recele nu mai era de mult uscat, era apă. Am tot observat urcarea cotelor apelor în cizme până când s-au încălzit, eram acum deja o băltuţă călâie.

Manşoanele încălzite au avut rolul de a răspândi căldura în tot corpul. Cum funcţionează asta? Prin puterea gândului. Îţi imaginezi aşa cum circulă căldura de la podul palmelor tocmai până pe spinare.

combinezon colorat, de preferat impermeabil.

combinezon colorat, de preferat impermeabil.

Cert e că a fost ud şi frig pe toată durata drumului. Am ajuns la hotel fără să apucăm să ne bucurăm de peisaj, că era tot o ceaţă, v-a mai povestit şi Roxana aici. Iar în parcare până să reuşim să aranjăm mobrele şi să dăm jos bagajele, a trecut toată adrenalina drumului şi ne-am învineţit brusc. Iar doamna de la recepţie era o bomboană: după ce că i-am lăsat două dâre umede în hol ca doi bravi melci ce ne aflam, a vrut musai actele ca să ne cazeze. Noi – ude,  cu echipamentul încă pe noi, cu buzele albastre şi cu actele înfipte te miri pe unde în bagaj.

–          Doamnă, până nu fac un duş şi nu mă schimb nu-ţi caut nici un buletin. Ei, poftim!

S-a rezolvat până la urmă şi cu actele, şi cu duş fierbinte, pălincă, şi cu uscătorul de păr care a muncit din greu în noaptea aia să usuce cizme, mânuşi şi alte cele. N-am răcit. De la pălincă.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

SlowRide Trailer - Video
Odă pentru ”prostul clasei”
Ne-am întors din concedii

12 comments

  1. Bun, si nimic-nimicuta despre femei udeeeeeeeeeee? 🙁

    ma simt inselat 🙂

  2. ba daaaa! n-ai fost atent domnule: “În plus, situaţia e udă. Respectiv, iniţial m-am udat pe mâneci, pe la gât, pe rezervor… de pe rezervor pe şa… şi pe şa eram eu. Blugi subţiri.”
    ta-naaa!

  3. Cu toată tehnologia asta, costume din fibră de praf stelar, mânere încălzite, etc… până la urmă
    nici nu-i chiar atât de rău sa mergi prin ploaie. Simţi că trăieşti. E gustul libertăţii.
    Mă întreb cum s-or fi descurcat dinozaurii motociclişti înainte, că ploi reci erau şi atunci ca şi acum ?

  4. va sa zica s-au mulat pe fizic? ahaaaaaa, acu ma prind… deci a fost bar de negri, varianta moto 🙂

  5. latomeru

    lamureste-ma si pe mine ca nu mai inteleg: ina-‘onda, alexa-monster, roxana -suza sau kawa? ca aici e cu o suza si in “orientarea la femei 2” parca e pe un Z. sau gresesc?
    🙂

  6. Roxana – Loona. O Suza.

  7. latomeru

    sint cumva off topic, dar: 14 ani in publicitate… bravo doamna!

  8. Multumesc. Bine ca doar atat, eu ma felicit ca nu am mai lungit-o 😀

  9. va zic un mic secret.de la 150km/h in sus nu prea te mai uzi 🙂
    dealungul timpului am prins si eu ploi nasoale dar de fiecare data am ajuns fleasca acasa doar cand am mers incet. intradevar daca e intuneric esti fortat sa mergi incet.

  10. Sergiu, eu cred ca daca tii la pielea ta esti fortat sa mergi oricand incet 😀

  11. latomeru

    poate e genul “take it wild”.
    ori aici lumea e cu slow & safe. no, ceea ce e bine, zic.
    si dvs nu pareti din categoria celor care sa se lase fortati 🙂

  12. bre, eu sunt de acord cu viteza de 150 km/h… pe autostrada. Altfel pas. Si si pe autostrada cu grija, daca esti cu Roxana, de exemplu, pentru ca risti s-o pierzi. Am patit-o prin Munchen. (De fapt pe langa, sa nu se trezeasca vreunul sa-mi reproseze ca am mers cu 150 in oras!!!!)

Trackbacks/Pingbacks

  1. #MyDanube - Începutul, unde este începutul acestei poveşti? | SlowRide - [...] râuri B, cert e că la un moment dat am greşit-o printr-o parcare, ploua (oooh, ce poveste am şi…
  2. #MyDanube - Începutul, unde este începutul acestei poveşti? | impresii din lumea mare - […] B, cert e că la un moment dat am greşit-o printr-o parcare, ploua (oooh, ce poveste am şi despre ploaia de…
  3. Cum mi-am impermeabilizat toaleta | SlowRide - […] A fost cea mai horror ploaie pățită de mine, în Austria și Germania, pe la vreo 7 grade, ploaie…
  4. Vară de noiembrie | SlowRide - […] atmosferice. De ploaie nu zic, c-am mai tot scris pe site. Însă există și ceață, la ore mici, și…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *