De ce nu vine scânteie la bujie şi alte păţanii cu motociclişti la zero grade

De ce nu vine scânteie la bujie şi alte păţanii cu motociclişti la zero grade

Vă povesteam aici cum ne-am cunoscut online şi cum din câteva mailuri am decis că poveştile lui George merită împărtăşite cu voi, că prea scrie cu foc şi năduf. Ei bine, dacă vreţi să vedeţi cum să nu repari motorul cu furca şi ţăpoiul, de ce ar fi folositor să porţi echipamentul totuşi (ştiu că unii cred că arată mai bine cu tricou cu muşchi, dar iată că din păţaniile altora aflăm că nu-i chiar aşa – apropo, poza din păcate e a mea, nu a lui George, dar tare mi-ar fi plăcut să aibă şi imagini care să documenteze comèdia), şi mai ales, care-i dilema motociclistului pe frig, vedeţi mai jos, îi dau cuvântul lui George:

“După o sută de milioane de kilometri parcurşi prin Bucureşti, mi se făcuse o poftă teribilă de altceva decât  a-ntâia, a doua, stop, iar a-ntâia, iar a doua şi stop. Eram sătul de inspirat gazele de eşapament ale autobuzelor şi camioanelor din Capitală.

Trebuia să încerc un traseu adevărat, cu drum întins, prin pădure,  cu serpentine, dealuri şi văi. Îmi spusese cineva că drumul spre Bran prin Câmpulung oferă suficiente serpentine cât să te saturi. Testez starea emoţională a prietenei mele, constat cu bucurie că e potrivită unei ieşiri mai lungi şi purcedem la derularea faptelor. Era undeva pe la mijlocul lui aprilie, cald şi frumos, senin afară, senină-mi era şi fruntea. Ne-am echipat corespunzător, adică echipament standard pentru motocicletă, pantaloni scurţi, adidaşi, tricou cu mânecă scurtă şi, pentru orice eventualitate, o gecuţă din genul acelora “foaie de ceapă” pentru cine îşi aduce aminte.


Aş fi putut să-mi interoghez intuiţia, undeva prin Malu cu Flori, atunci când motorul a încetat să se mai învârtească, dacă mai e cazul să continui sau nu.
N-am  făcut-o, nu  ştiam cum  se   face un  interogatoriu, deci ne-am retras temporar dincolo de şanţul şoselei, la umbra unui copac, în faţa unei curţi. În timp ce Cecilia socializa cu proprietăreasa curţii, care ne-a îmbiat cu apă rece şi cu mere, eu am trecut la decopertarea carcaselor, scosul capacelor şi altor elemente de design inutile, puse acolo de mintea vreunui inginer. M-am întristat puţin atunci când am constatat că boala motorului meu era una grea, cu şanse de vindecare reduse.

O chestiune mică şi insignifiantă mă împiedica să ajung la locul dorit. Ce naiba, pentru o scânteie ? Adică scânteia aia mică  cinci zecimi de milimetru sta în calea fericirii mele ? Greu de acceptat…Mă întind pe iarbă şi cuget. Reiau mental lucrurile învăţate în şcoală, adică ciclul Carnot, motorul lui Otto şi locomotiva lui Stephenson. Cecilia, deja prietenă cu femeia din curte, mai venea din când în când şi întreba : “E gata ? Mai durează mult ?”Eu încă nu mă prindeam de ce nu vine scânteie la bujie dar ca să nu par prost, începeam un şir de explicaţii depre paralaxa culbutorilor şi unghiul lui Dwell.

Chestia asta a mers o vreme, pentru că m-a lăsat în pace şi şi-a  continuat vizita prin fâneţele femeii şi animalele adiacente. Cum-necum, îmi pică fisa şi mă prind că vilbrochenul se învârte, dar volanta nu. Asta nu m-ar fi deranjat absolut deloc dacă magnetoul n-ar fi fost dintr-o bucată cu volanta. Mă chinui un pic, bag presa de volantă, scot magnetoul şi îl privesc siderat. Pana de oţel care asigura solidarizarea vilbrochenului cu volanta era forfecată.
Mare inginerie n-ar fi fost să remediez problema dacă eram acasă. Dar nu eram şi trebuia să improvizez ceva. Aşa că la prima venire a Ceciliei şi întrebarea ei preferată :”E gata, mai stăm mult?” i-am estimat vreo 3-4 ore. Minimum. Spre surprinderea mea n-a comentat. Am împins împreună fierul lipsit de viaţă în curtea femeii, iar eu am ieşit din nou în şosea la autostop. Deşi nu era circulaţia din ziua de azi, am găsit destul de repede un camion Molotov care mergea spre Câmpulung. Eram cam la egală distanţă între Târgovişte şi Câmpulung, vreo 30-40 de kilometri, dar nu mi-a plăcut să mă întorc, am ales ruta de înaintare.

Ajuns în oraş, mă învârt un pic, mă orientez, dau de un magazin cu piese auto şi cumpăr nenorocita de pană care costa fix 1 leu ! De fapt, am cumpărat cinci bucăţi, ca să fie şi să nu-mi pară rău. Găsesc un creştin binevoitor care mă ia înapoi, era cu un Wartburg pe care-l simţeam sufleteşte aproape, deh, fraţi de cruce, motor în doi timpi.
Am ceva probleme până regăsesc curtea cu pricina, îmi descopăr odoarele şi mă apuc de treabă. Un ciocan am găsit pe undeva prin vecini însă mai mult de atât a fost imposibil. Am găsit însă furcă, topor, ţăpoi, chiar şi o nicovală ruginită avea careva, însă nimic care să semene cu o dăltiţă fină de circa 3 mm, ca să pot degaja canalul de pană de restul de material. Am ciocănit un fel de igliţă din nişte cuie ruginite, mi-am mai ciocănit degetele, eram ca un ceasornicar care umbla în măruntaiele fine ale unui orologiu, cu furca. Aş exagera dacă aş spune că ne-a prins seara dar nici mult prea departe n-aş fi de adevăr.

Când în final am reuşit să introduc pana cea nouă în canal şi am presat volanta la loc, eram cel mai fericit om. Gazda noastră temporară s-a oferit să ne cazeze, dar noi aveam alte planuri. Am mulţumit frumos şi am plecat cu rucsacul plin de mere, dăruite de buna femeie. Se înserase binişor când am ajuns în Rucăr. Printre vaci care păreau înţepenite pe şosea şi nu se mişcau cu toate claxoanele din lume. Te priveau însă cu ochi mari, părând a spune „Ce cauţi tu aici, străine?”
Ne-am cazat în casa unui  localnic, foarte binevoitor  şi şugubăţ cu care am stat la taclale până târziu în noapte, cinstindu-ne cu vestita brânză afumată, caşcaval şi caş, toate bine lubrefiate cu un vin excelent.

Dimineaţa, mă trezesc leneş şi îmi arunc un ochi pe geam iar în secunda următoare înţepenesc. Totul e alb, case, copaci, acoperişuri. Nu-mi vine să cred ! Motorul e plin de omăt !

A nins peste noapte, destul de consistent şi s-a aşezat zăpada cam de o palmă, 10 –12 centimetri. Îmi trezesc partenera, care se bucura într-o prima fază dar apoi ne uitam unul la altul şi realizam că nu vom putea pleca în pantaloni scurţi prin zăpadă. Ieşim un pic şi ne întoarcem zgribuliţi. E frig, probabil zero grade. Dăm ochi cu gazda care realizează penibilul situaţiei şi zice: „Apoi, trebuia să ştiţi că aşa-i pe la noi, da’ nu-i bai, puteţi să rămâneţi până se încălzeşte, că nu prea mai are putere.”

Nu, asta nu se poate, avem program…

După micul dejun, ne mai învârtim, mai stăm la poveşti. Eu fumez nervos şi înciudat că nu mi-am luat nimic mai gros. Deja se apropie prânzul şi zăpada nu se topeşte, vremea nu se încălzeşte… Ne hotărâm. Alergăm un pic ca să ne încălzim  şi pornim, ieşim în drumul principal pe nişte urme de masină. Îmi ţin echilibrul destul de greu şi deja mi-au îngheţat ţurloaiele, genunchii şi mâinile. Stârnim admiraţie prin comună, cred şi eu…Cecilia se înghesuie în mine, şi-a băgat mâinile pe sub gecuţa mea subţire dar la picioare e jale.

Un gând ticălos mă face să rânjesc strâmb.

Bărbaţii au păr pe picioare şi teoretic, ar trebui să le fie mai cald. Dar realitatea e că nu mi-e cald deloc. Mă rog la toţi zeii transporturilor să nu cumva să mai cedeze pana aia blestemată. Presupun însă că s-au amuzat copios, zeii ăştia – dacă există – şi ne-au bonificat cu zero incidente mecanice. În plus, zăpada a început să se subţieze, apoi pe măsură ce coboram a dispărut de tot. De frig însă n-am scăpat şi nici de dilema obsedantă, cum se merge când ţi-e frig ?  Repede să ajungi acasă sau încet ca să nu faci curent ? Nu ştiu răspunsul corect, am încercat ambele variante, ambele au fost necâştigătoare. Indiferent de viteză, te apucă tremuratul.

Cu chiu cu vai am reuşit să intrăm pe linia dreaptă, la şes temperatura era un pic mai bună, iar aproape de casă, era chiar acceptabil. Am avut noroc şi n-am răcit, însă am avut o bună învăţătură de minte. Chiar dacă e cald, fii pregătit pentru frig !”

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Seawolves Bike Fest
Despre campanii, mai mult ale altora
Despre relativitate şi "habar n-aveam"-uri

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pasagerul tău - responsabilitatea TA | SlowRide - [...] lui George, de aici , mi-a „ridicat la fileu” un subiect bun pentru începutul de sezon, şi anume mersul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *