Pasagerul tău – responsabilitatea TA

Pasagerul tău – responsabilitatea TA

Povestea lui George, de aici , mi-a „ridicat la fileu” un subiect bun pentru începutul de sezon, şi anume mersul cu pasager. Bag seamă că noi nu am vorbit decât adiacent despre asta, probabil pentru că nu prea practicăm noi mersul ăsta în doi, pe aceeaşi motocicletă.

În fine, vreo două – trei lucruri vreau musai să spun despre împărţitul şeii.

Întâi de toate, pasagerul tău e responsabilitatea ta. Scurt. Simplu.
Şi să mă scutiţi cu fătucile mieroase-spre-pisicite care „îşi asumă ele toată responsabilitatea”, numai-numai să le plimbi un pic. Îşi asumă pe dracu. Habar nu au despre ce vorbesc, în afară de faptul că au văzut trei videoclipuri cu funduri frumos rotunjite la soare. Şi de faptul că, evident „lor n-are cum să li se întâmple chestia aia”. Nu, sigur că n-are cum. Până se întâmplă beleaua.

Revin. Pasagerul tău e responsabilitatea ta. Sigur că sunt lucruri pe care nu le poţi controla, sunt evenimente pe care nu le-ai determinat, dar dacă pasagerul tău îşi lasă carnea pe asfalt, fiindcă tu ai cedat miorlăielii „dar îmi asuuuuuuuuuuuuum” sau prietenescului „hai, frate, suntem bărbaţi, ce dreacu?!” şi l-ai luat la drum în şlapi şi maieu, e vina ta. Scurt.

Ultimul accident l-am avut în toamna lui 2010. Eram pasager. Conducea un amic, pe care îl cunoşteam de-o veşnicie şi care avea de 3-4 ori mai multă experienţă decât mine, pe două roţi. Din coloana de maşini din dreapta noastră, a ieşit brusc o maşină. N-am avut timp decât să înregistrez informaţia şi să nu cred că e adevărat. El s-a înfipt, cu motor cu tot, în aripa faţă. Eu am zburat peste el, peste botul maşinii şi m-am tăvălit pe asfalt, la câţiva metri.  Am avut câteva vânătăi. Şi glezna „stricată”. Mă echipasem aproape complet doar că n-avusesem în dimineaţa aia chef să-mi iau cizmele. Aşa că din tăvăleală m-am ales cu o cizmuliţă din faşă ghipsată şi o pereche de cârje să-mi ţină de urât.
Câteva secunde care mi-au demonstrat că se poate întâmpla orice, oricând şi dacă eşti pregătit, minimizezi pierderile. Nu ştiu ce-a fost în sufletul omului cu care mergeam, dar  sentimentul de vinovăţie pe care mi l-am imaginat a fost copleşitor. Cumva, am preferat să fiu eu cea accidentată decât să fiu responsabilă pentru suferinţa altcuiva. Eu nu cred că am mai luat vreodată pasager după momentul ăla.

E important ca pasagerul tău să poarte echipament,
să fie cât se poate de bine protejat. Este responsabilitatea ta să nu-l laşi să îşi asume riscuri pe care, de multe ori, nu le înţelege (şi aici mă refer la pasageri începători şi/sau oameni care nu au o legătură directă cu fenomenul moto). Echipamentul şi protecţiile nu sunt opţionale. Pe motor, este la fel de expus ca şi tine. Nu este deci niciun motiv pentru ca el să fie mai puţin protejat.

Nu pierde din vedere dinamica motocicletei.
E important să îşi iei măsuri suplimentare de siguranţă, atunci când iei pasager. Să nu uiţi că motocicleta se comportă altfel atunci când sunteţi doi în şa, când face faţă unei alte greutăţi şi altei distribuţii a greutăţii.

Nu uita că pasagerul tău trebuie să ştie ce are şi ce nu are voie să facă. Eu aş reduce totul la „ce are voie să facă”. Adică nimic.
Când am urcat prima oară în şa, mi s-a spus că trebuie să fiu ca un sac de cartofi. Să atârn acolo, cuminte şi să n-am idei. Mi s-a părut cea mai straşnică explicaţie.
Mai târziu, când am căpătat experienţă, am început să mă iau în serios. Aşa că pe o curbă, luată prost, din care ieşiserăm deja în decor, m-am gândit să pun piciorul jos, ca să îl ajut pe cel care conducea să ridice motorul. L-am ajutat. L-am ajutat să-l culce pe frunziş, adică.
Nu m-a bătut acolo, nici nu m-a lăsat în drum. Probabil că eram simpatică pe vremea aia.

Am văzut pe net cursuri pentru pasageri: „Ce să faci în caz că pilotul face un atac de cord”. Să-mi fie iertat, cred că se adresează în principal partenerelor de viaţă ale veteranilor. E genul de curs care are sens, dacă îţi împarţi viaţa cu un motociclist şi eşti, ca să zic aşa, „pasager de cursă lungă”. Dar unui pasager ocazional aş prefera să nu-i dau idei.

Stabileşte împreună cu pasagerul tău cum e mai bine să se ţină: de mânerele din spate, de rezervor, de pilot. În funcţie de tipul motocicletei şi de dimensiunile amândurora, una sau alta dintre variante va fi cea mai confortabila. Personal, mi se pare extrem de riscat ca pasagerul să se tină de mânere. Îi prefer mâinile pe lângă corpul meu, fie că se ţine de mine, fie că se agaţă de rezervor. În felul ăsta se reduce mult riscul să îi vină ideea de a se inclina anapoda pe curbe.
Că veni vorba, explică-i că e normal ca motorul să se încline pe curbe, să nu se sperie dar nici să nu încerce să amplifice înclinarea. Subliniază-i că o să te ocupi tu de singur(ă) de asta.
Nu uita să îi spui să nu se sprijine pe braţele tale, să nu te strângă până la sufocare, să nu dea din mâini, din picioare. Să nu îşi schimbe poziţia, decât atunci când îi dai voie. Când mergeam pasager, stabilisem un sistem de semne. O bătaie pe coapsă însemna ca vreau să mă mut, dar nu aveam voie să mă clintesc decât atunci când primeam OK-ul.
Nu ezita să tragi pe dreapta dacă ceva nu este în regulă. Vă poate scuti pe amândoi de disconfortul unei poziţii crispate, nepotrivite.

O categorie specială sunt motocicliştii-pasageri. Cine şi-a mai luat vreun prieten motorist „în spate”, posibil să se fi lovit de faptul că i se cutremura, brusc, tot motorul. Nu-i musai să fie toţi aşa. Dar ştiu cazuri clare de motociclişti cu oarece experienţă, care-s nişte pasageri buni de trimis acasă cu taxiul. Se frăsuie pe şa, de zici că ai un turn din gelatină lipit de mobră. Nu mai pun la socoteală că-ţi pot răcni în urechi „uite-l p-ăla! fereşte! frână! câine! groapă!” şi alte semnale acustice însoţite de braţe încleştate în jurul tău şi respiraţia tăiată. La propriu. P-astea le ştiu destul de bine… mi le-a povestit prietenul meu după ce a fost nevoit să mă ia pasager.

În ceea ce mă priveşte, sunt oricum destul de reticentă la ideea de a lua pasageri. Cedez greu miorlăielilor, mi-i blindez din cap până în picioare şi merg cu ochii în patruzeci şi patru. Pe Ina am luat-o de vreo două ori şi ea – biata – s-a jurat public că nu mai merge cu mine. Nu-i pagubă, că nici eu nu mor de dragul de a merge cu stres.

La voi cum e? Cât de uşor luaţi pasager şi cât de mult ţineţi la echipament? Sau cât de uşor acceptaţi “locul din spate” şi cât de dificili sunteţi voi înşivă, ca pasageri?

 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Pana din târg nu se potriveşte cu socoteala de-acasă
Despre Ciarli, în reluare - Invitație la un curs de prim ajutor
Carpathian 2 Wheels Guide - semne bune chestionarul are

17 comments

  1. Pasager am mers de trei ori pana acum. Nu voi mai face asta. Nu ma simt bine cand siguranta mea depinde de altcineva. De luat pasager… Nu am intampitat pana acum nicio problema. De fiecare data cand am luat pe cineva in spate i-am facut instructajul: Cum sa stea pe sa, cum sa se tine, cum sa reactioneze, cum sa NU reactioneze, cum sa tina picioarele si mainile in asa fel incat sa stea si comod si sigur. Imi place sa iau pasageri. Acea responsabilitate ma face sa fiu de o mie de ori mai atent si mai calculat. Eu sunt de parere ca toti ar trebui sa mergem cu pasager macar de doua-trei ori pe sezon. Sa ne amintim ca daca circulam incet, responsabil si cu toate mintile canalizate la drum si la ce se intampla in jurul nostru in trafic, este mult mai comod, mult mai linistitor… ne bucuram de placerea de a conduce.

  2. Interesant. Eu am auzit pe multi care predica inspre a nu lua niciodata pasager. Si la fel de bine, am prieteni care merg aproape numai cu pasager(a) in calatorii.
    Asa e insa ca te simti mai calculat. Cred ca in viata mea n-am mers mai cuminte decat atunci cand am avut pe cineva in spate. Si la fel, una dintre cele mai mari sperieturi (ma rog, de fapt sperieturi au fost multe… asta a fost mai mult cu nervi): cand un destept, desi ii facusem instructajul, s-a hotarat sa se lase mai mult decat mine intr-o curba. Halal!

  3. Chiar ieri mi-a povestit un prieten ca tocmai trecuse pe langa un echipaj de descarcerare care scotea de sub o masina un motociclist si pasagera sa.

    Nu sunt motociclist, desi mi-am dorit de cand ma stiu sa fiu, inca n-am posibilitatea sa-mi iau motorul pe care il vreau, dar cand o sa se intample asta o sa treaca ani pana cand o sa iau un pasager.

    Iar daca o sa fiu atunci intro relatie, cred ca pe ea o s-o iau ca pasager cel mai tarziu. Sau niciodata.

  4. Eu am avut pasagera aproape tot timpul. Norocul meu a fost ca e un pasager foarte bun – e mica si usoara si nici n-o simt. La randul meu am fost pasager de vreo doua ori si nu mai repet experienta. Daca nu conduc eu fac febra musculara la fesieri.

  5. Pasageri…….
    Am inceput sa merg pe doua roti de pe vremea cand erau cel mult 10-12 japoneze in Bucuresti. Eram un grup omogen de prieteni foarte buni si nu toti aveam/aveau posibilitatea sa aiba o motocicleta.
    Asadar, eram nevoiti la plecarea de seara…la plimbare, sa incarcam mobrele cu pasageri si sa iesim la un suc, la o tura toti impreuna ca niste prieteni buni.
    Nu pot spune ca aveam echipament, nu pot spune ca mergeam cel mai corect sau cel mai incet, insa soarta si Dumnezeu ne-a ajutat sa nu avem evenimente sau neplaceri……pana intr-o zi.
    Eram pe motocicleta mea, eu pilot si un bun prieten pasager.
    Plecam de la semafor si fara voia mea….din cauza asfaltului, am facut wheelie sau looping…nici nu mai stiu, cert este ca am mers cam 120m pe sub motocicleta, cu scarita infipta in gamba, iar prietenul meu…a mers cam 20 m taras pe antebrate.
    Urmarile vi le puteti inchipuii.
    Eu, 2 operatii, 2 saptamani de spitalizare si cel mai grav….o constiinta tare incarcata.
    Prietenul meu, 2 saptamani de maini bandajate, si inutile, stare de indispozitie si discomfort.
    Echipamentul meu era….format din adidasi, blugi, tricou casca si manusi.
    Prietenul meu, bermude, tricou, manusi si casca.
    Simplu…echiapament ZERO.
    Ceea ce am facut nu voi uita prea curand si pot spune ca atunci Dumnezeu a fost darnic cu noi.
    Nu trebuie sa pleci de acasa pe premiza….azi nu plec sa cad.
    Se poate intampla oricand, la orice viteza….deci si mai simplu va rog, va implor…PURTATI ECHIPAMENT, ATAT CA PILOT CAT SI PASAGER.
    Este util echipamentul, este bun in caz de necaz si te protejeaza de frig, de reumatism si de neplaceri la varste inaintate.
    revin……
    cu respecte
    Gabone

  6. Am mers ca pasager dar numai cu oameni pe care-i cunosc, responsabili, care ştiu ce fac.
    La rândul meu, am fost pus jos de către pasager (Caută, Ina!)
    Eu cred că doar ca pasager realizezi cât de periculos e mersul pe două roţi.

  7. Radu, iertare, dar aproape toata lumea care nu are permis de categ A imi tranteste (vorbesc despre conversatiile pe care le-am avut eu, nu vreau sa generalizez) cate un exemplu despre ce mort/ cadavru/accident a vazut el (ea). Hai sa-ti zic un secret: da, stim ca se moare din treaba asta. Foarte, dar foarte putini, cred eu, dintre cei care se suie pe motor ca piloti, nu sunt constienti de realitatea asta. De aia scrie Alexa mai sus ca trebuie sa fii foarte sigur ca pasagerul tau intelege aceleasi lucruri ca tine. Pe de alta parte, zici ca te tenteaza, deci sigur nu esti in afara subiectului. Eu sunt curioasa, cand s-o “miorlai” domnisoara ca s-o iei cu tine, cand o vedea in jur o gramada de cupluri care merg impreuna, cum crezi ca o sa scoti camasa? Nu sustin deloc ideea de a lua pasager cat esti inca incepator, insa dup-aia… in conditiile in care stiti amandoi ce aveti de facut si intelege fiecare riscurile, cred ca se poate foarte frumos si in doi. Pe de alta parte, evident, e alegerea ta.

    Gabi – multumesc mult ptr comentariu. Si ptr indemnul de a purta echipament, nu am ce sa adaug decat, pentru cei ce citesc: va rog si eu din suflet sa invatati din greselile noastre!!!

    Grig: stiu ce zici!!!! Dupa ce am mers vreme indelungata pasager pe R1 (Iarta-ma Doamne, ca nu stiam ce fac!) mi-am luat persmis si mobra cumintica, de fete, de incepatori, dar care avea un defect: nu se inclina pe curbe. La scurta vreme ma sui iar pasager pe R1-ule cel mladios, care se apleca fara fasoane. Vai de sufletul meu cat am strans din toate…aaa… fibrele musculare, sa zic. Da’ sa nu mai spui la nimeni 😀

    George, iertare si la tine, n-apucai sa citesc! Ma uit, revin!

  8. Ah, stai ca mai am o completare: am o amica pe care am dus-o pasager. La momentul respectiv am fost amandoua de acord, ne-am inteles, a stat cuminte, era usurica, a fost foarte ok drumul. Acum ma tacane la cap ca vrea s-o plimb. Intre timp insa e mamica de fetita de un an si ceva. I-am zis ca o mai plimb cand mi-o aduce bilet semnat de la copil si de la barbat. Am facut bine?!

  9. Si acum sunt usurica -hmmm- si cuminte 🙂 nu-i de-ajuns? Mamica de fetita.
    Deci… a facut Ina, bine?

  10. He he asta cu pasagerul e intr-un fel, am facut zeci de mii de km ca pasager, sunt extrem de docila pe locul din spate desi uneri mi s-a intamplat sa caut schimbatorul de viteze de pe locul din spate :))))
    Extrem de important echipamentul. In ziua in care am decis ca mi-e prea cald sa mai pun si genunchiere (eu pilot singur) am facut o buba la genunchi, care m-a costat foarte multi nervi, dureri, depresii. Un echipament de calitate face diferenta clar. Ideea de a lua pasager ma scoate din minti, am facut buf o data din cauza unei mandre, norocul meu ca eram pe plaja si buba a insemnat niste julitorui dureroase pe coate si pipet si doua perechi de palme mandrei…. Asa ca no way Jose!!! Sunt responsabila pentru mine si atat ….

  11. Iertati greselile, nu sunt intentionate, blonda in cauza doar ce s-a trezit 😀

  12. Am mers cu pasageri multi dar am ajuns la concluzia ca fara e mult mai bine , scapi de stres si de responsabilitati. E greu sa refuzi prietenii ce-si doresc o mica plimbare deoarece am fost si eu in postura de a nu avea posibilitatea de a ma da cu un motor (macar ca si pasager). In final am decis sa modific motorul si sa-l las cu o singura sa (mai ales ca asteptam un bebe si fata nu mai are voie cel putin 2-3 ani pe motor)

  13. eu o sa raman vesnica pasagera. imi aduc aminte de prima mea experienta. Vara, italia, bere, Aprilia de curse, eu casca si o geaca subtirica. Berea s-a evaporat in prima curba cand am avut impresia ca o sa ma lipesc de asfaltul incins. normal, nu-l lasam sa franeze de frica sa nu ne inclinam prea mult:)cand a mers cu viteza, am uitat sa ma aplec in acelasi timp cu pilotul si am ramas singura in bataia vantului. daca mergi des cu motorul le inveti usor pe toate. important e sa-ti placa 🙂

  14. Oricat de “bun” ar fi pasagerul intr-o situatie naspa te va incurca.
    Remediu nu exista, poti doar incerca sa previi astfel de situatii.

    Rectific, exista si remediu – nu iei pasager 🙂

  15. Hmmm… Interesant… “Cat de usor luati pasager?” Pai nicioadata de cand merg pe doua roti nu am invitat pe cineva la plimbare cu mine ca pasager, dar nici nu am refuzat daca am fost intrebat sau rugat de prieteni, amici, colegi etc sa ii plimb, pentru ca sincer pe mine nu ma incomodeaza asa rau pasagerul, adica sunt afectate doar performantele mobrei, e mai grea, distanta de franare creste, o culci mai greu pe viraje… dar te adaptezi conditiilor, cat despre echipament, casca, manusi si geaca intotdeauna pentru pasager. Ca pasager am mers foarte rar doar fortat de imprejurimi, nu-mi place in spate, mi-e frica pentru ca nu detin eu controlul, sunt stresant, ai grija la ala, vezi ca vrea sa schimbe banda, depaseste nu sta langa asta ca nu-mi place de el, mergi mai incet, vezi ca se apropie pieton, ai grija la intersectie, vezi ca e tramvaiul in statie si e rosu ai grija sa nu incerce vreunul sa traverseze repede etc :)))

  16. Cel mai bine e sa nu iei pasager, indiferent de motiv. Dar daca iei pasager, mergi mai incet, mai calculat si pe distante scurte. Nu-l da tare, nu-l speria, nu te da mare!
    Mai am scaritele de pasager (le folosesc eu la drum lung) dar pe locul pasagerului am un monopost (se da jos usor) pe care am de gand sa nu-l mai dau jos. Cine vrea sa mearga pe moto, sa-si ia A-ul si moto. Am plimbat in trecut prieteni/prietene dar mereu cu teama de a nu li se intampla ceva rau, pasagerul de obicei incruca, oricat de usor sau pregatit ar fi, oricate sfaturi/indicatii i-ai da. Mi-am propus sa nu mai iau pe nimeni pasager, imi place sa fiu singur pe mobra si sa ma pot bucura de toti cei 55 de caluti pe care-i am.
    Asflat uscat!

  17. ha,ha, am recitit asta acum. Alexo, noi am evoluat la varianta în care nu mai merg cu tine – merg pasager la bărbată-tu. Și primești sms de la mine:
    -Nu pot să vorbesc. Sunt pe motor. Cu bărbatul. Tău.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pasagerul - aşa nu! Sau cum să nu-l duci pe Ştefan acasă | SlowRide - [...] iei pasager, ce să-l înveţi, ce să facă şi ce nu… cu bune şi rele. Noi, adică Alexa, aici.…
  2. De ce-ai vrea să mergi pasager la mine? | SlowRide - […] mare, nu te iau. Am pățit odată că mi s-a cățărat o prăjină de aproape doi metri pe șaua…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *