Aproape de „Iubim 2 Roţi”

Aproape de „Iubim 2 Roţi”

Cald! Cald, dom’le de te topeşti cu echipament cu tot. Cald cum nu mi-am imaginat că va mai putea fi.
Mă târăsc regulamentar prin trafic şi tai Bucureştiul în două bucăţi de plită încinsă. De la un semafor la altul, mă tot întâlnesc cu motociclişti.
– La marş?
– La marş!

Formăm o mică gaşcă, fără să vrem, fără să ne cunoaştem. Ratăm drumul împreună, şi tot împreună nimerim intrarea potrivită în parcarea Romexpo.
E amiază şi parcarea începe să se umple. Sunt năduşită şi tânjesc cumplit după o cană cu apă, dar simt un fel de fericire care îmi dă târcoale. Nu-i pot pune vreo etichetă, fiindcă atunci când sunt aproape-aproape să-i spun pe nume, atenţia, zbârrrr, altundeva.
Mă întâlnesc întruna cu oameni. Amici de drum, de forum, de bere. Oameni cu poveşti de spus, cu taine de aflat, cu zâmbete de împărţit.
E aşa o fervoare în parcarea asta încinsă, o întâmplare care simt că mă cuprinde şi din care fac parte.
Şi motocicliştii care nu se mai opresc din venit.
Şi soarele care-mi fierbe ţeasta.
Uite-l pe Andrei!
Vreau şi eu o sticlă cu apă.
Stai să-l salut pe Fram.
Te pup, Aaaaalice!

Şi când să mă întind din nou la o vorbă, îl aud pe Mowglyh la portavoce. În zece minute plecăm.
Să vezi emoţii. Şi bucurie. Şi frică. Şi de toate, fiindcă eu sunt o fată tare agitată, mai ales în mintea mea.
La ora unu fix.. cred, plecăm în paradă. Ne aliniem spre bulevard, doi câte doi, în şir paralel, aşa cum a fost stabilit. O am pe prietena mea în dreapta, iar în spate stă iubitul meu.
Mi-e bine, aşa. Mi-e sigur, şi plin, şi cald.

Iubim 2 Roti

Pietonii sunt  înşiraţi în lungul drumului, ne fac poze iar copiii ne fac cu mâna. Dar cel mai drag şi mai drag mi-e de toţi necunoscuţii de dinaintea mea şi toţi cei din urma mea. Aliniaţi în două şiruri perfecte, spun toţi aceeaşi poveste: IUBIM DOUĂ ROŢI (şi nu vrem să murim pentru asta, aş adăuga, în bunul meu simţ dramatic).

Câţi suntem? Habar nu am. Ştiu sigur că suntem mulţi. Nu văd niciunul dintre capetele şirului şi sentimentul ăsta îmi dă aripi. Nu doar că suntem mulţi, dar suntem cuviincioşi şi educaţi. Ne spunem mesajul din mers, aproape în tăcere: „existăm”.

În Piaţa Constituţiei, ne aşteaptă alte surprize. Free Riders ne-au pregătit program artistic, nu glumă.
Dau bir cu fugiţii până acasă să las motocicleta.
Mi se pare, pentru o vreme, că emoţiile s-au sfârşit aici, odată cu parada. Că nu mai are ce să mă surprindă.
Până la urmă, ce mai urmează? O bere, o apă, odihnă, concerte…

Înainte de concertul Cargo păstrăm un moment de reculegere. Trimitem un gând cald către stele. Câţiva prieteni, plecaţi prea devreme, sper să ne privească de acolo. Pe ecranele imense de lângă scenă începe să curgă un colaj foto. Odată cu el primele acorduri din “Aproape de voi” şi primele lacrimi. Răducule, Mădălina, vă păstrăm în suflet.

Concertul merge mai departe, firesc. Ne îmbărbătăm la “Pe motoare” şi chiuim pe “Frunză verde”.

La final, însă…

Voi fi aproape de voi…”

O ţin de mână pe Ina şi răcnesc din toţi plămânii. Pe scena din Piaţa Constituţiei, trupa Cargo cântă pentru a treia oară „Aproape de voi”. De data asta, într-o formulă specială. Sus pe scenă sunt toţi membrii Free Riders, cei care au făcut posibilă o sâmbătă extraordinară. Cântă cu toţii iar noi urlăm întru susţinere.
Căldura, stresul, oboseala, bucuria, tristeţea, se amestecă toate. Peste ele, mândria.
Mândria că am susţinut şi am făcut parte dintr-un eveniment extraordinar.
Mândria că o mână de oameni, extenuaţi, traşi la faţă dar cu zâmbete imense pe faţă, au dus la bun sfârşit aşa un eveniment.
Şi, recunosc, mândria că pe oamenii ăştia din faţa mea îi pot numi prieteni.

Vă îmbraţişez cu drag, Free-Riders!

Şi mai am o vorbă, aşa, de încheiere. Este remarcabil gestul cluburilor şi a grupurilor moto care şi-au asumat şi au susţinut mesajul campaniei. Felicitări, aşadar, pentru participare tuturor.

Aici unul dintre clipurile campaniei „Iubim 2 Roţi”.

Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti Iubim 2 Roti

Credite foto: Ionuţ Ivana, Lorena Drăghici, Ina Popa.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Cât e de greu să mergi încet
Ne-am întors din concedii
La mulți ani, români!

2 comments

  1. Frumos scris. Pacat ca sentimentul de fraternitate a disparut imediat ce coloana a ajuns in trafic.

    Lemme explain: prea putini soferi au inteles mesajul pe care am vrut sa-l trimitem.. cei mai multi s-au infuriat si mai rau ca le incurcam drumurile, multi au incercat chiar sa se bage in coloana, in ciuda semnelor facute de politistii care ne insoteau.

    Oricat de frumos ar fi gestul moto- si biciclistilor pentru noi, nu poti invata ghiolbanul cu frumosul..

    Mai mult, nici “fratiorii nostri” nu au fost tocmai sfinti.. Aveam un flacau in preajma care a incercat sa faca broscute, au fost cativa care tot turau motoarele.. gesturile astea nu trimiteau acelasi mesaj cu cel care m-a facut sa vin la mars!

    Tot respectul pentru Free Riders pentru efortul depus, insa! Organizarea a fost la nivel inalt! Blavo bah!

  2. ADRIAN

    Ecelent organizat, totul , la amanunt. Bravo !!! Chiar daca am lipsit de la parada, am stat la restul, mai ales Cargo m-a impresionat pana la lacrimi cu show-ul de exceptie. Free Riders , multumim din suflet !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *