#MyDanube: De la Kelheim la Passau cu o barcă și două motociclete

#MyDanube: De la Kelheim la Passau  cu o barcă și două motociclete

Călătoria My Danube continuă pe LumeaMare aici:

Parcăm și începem ritualul: scoate mânușile, jilave și neplăcute, pune ceva pe șa să nu se îmbibe (eu am un soi de pernuță cu gel, chipurile să facă șaua mai confortabilă), ia casca într-o mână, tankbag-ul într-alta și, ușor țeapănă, adânc înfiptă în costumul de ploaie, pus peste costumul de moto normal, desuurile și pungile de plastic anti-udătură în cizme și tot restul de harnașamente menite pentru protecție și pentru crearea unei iluzii de confort, scârțâind și troznind așa rigidă, mă prezint la casa de bilete. Undeva într-un colț de creier mă întrebam… mă, casă de bilele la mânăstire?? Apăi, boieri dumneavoastră, suntem în Germania, ăștia îmi iau pe  o intrare la budă cât dau în țară pe-o bere, de ce n-ar fi și bilete la biserică? Întreb. Aflu că nu e pentru biserică, e pentru barcă. Un pic mai normal. Mă consult cu Roxana, calculăm  și zicem hai, să vedem cât  durează, că facem și-o plimbare cu barca dacă avem timp. Mă-ntorc la casă și încep următorul dialog cu doamna, eu în engleză, ea în germană, eu din mâini, ea cu pixul pe hârtie, și dă-i semne și gimnastică, până pricepem:

-eu cât costă, cât durează și când pleacă barca

-ea, că vreau două bilete dus-întors,

-eu, că trebuie să mai merg vreo sută de metri sau așa ceva, până la debarcader,

-multumesc, multumesc și eu

Am luat biletele și-am plecat.

canion Donaudurchbruch

canion Donaudurchbruch

Suta aia de metri are oleacă de rol în povestirea noastră (am zis că ploua?), pentru că pe drum mă prind că nu e comod și cu bagaj, și cu casca în mână, și cu capu-n ploaie, așa că fac brusc din trei două, trag casca pe cap și plec mai departe încântată că nu mă plouă. Roxana nu și nu, că ei nu-i place, că n-o deranjează ploaia, că ea merge cu casca în mână. Aiurea, cred că voia să facă mișto numai de mine cârdurile de pensionari și școlari care se îmbarcau pe aceeași barcă. Așa, pe de-a-ntregul echipată m-am îmbarcat (cu costum de ploaie cu tot), așa m-am și coborât înapoi după plimbare. Pe drum până la debarcader am văzut vreo trei rațe zgribulite de frig, jur că se vedea că până și lor li se pare cam răcoare… A meritat pauza asta cu vârf și îndesat, îndesat ca ceapa de mine în costumele suprapuse…

Ina cu casca

Ina cu casca

Roxana fara casca

Roxana fara casca

Continuarea, cum ziceam, este aici.

 

Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

În curând!
Strugurii nu sunt acri
Ne-am întors din concedii

4 comments

  1. ba carnati fara bere, ba bere fara ciolan 🙂

    si cum ziceai, Ina, “grațioasă și suplă tot ca o ceapă”?! :)))

  2. Parca n-ai vazut… Apai supletea era de la costume, ce vrei sa zici? :))

  3. Cred ca nu-i prea placut sa umbli asa infofolit, poate ca sunt facute anume costumele sa te poti misca in voie, dar totusi… cum e daca te mananca intr-un locsor si vrei sa te scarpini?
    (eu pe bicicleta cel mai adesea imi duc mana la cap, simt ca am ceva in par si cand colo, dau de casca. Daca am noroc sa-mi strecor degetul printre aerisiri e ca o adevarata eliberare ;)) )

    p.s. abia astept urmatorul episod caci desi stiu oarecum de prin pozele postate care a fost firul evenimentelor, nimic nu se compara cu detaliile 🙂

  4. O, da, te rog nu pomeni de asta cu scarpinatul! Sa vezi cum e cand te apuca o mancarime de ureche! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *