Se vinde Loona, motocicletă iubită şi plimbată pe cele mai bune drumuri

Se vinde Loona, motocicletă iubită şi plimbată pe cele mai bune drumuri

Suzuki GS500 F, 2006, 40.000 km (făcuţi pe şosele bune, nu în oraş), unic proprietar

Dragilor, nici mie nu îmi vine să cred că scriu aceste rânduri şi sper că Loona e sub husă şi nu mă vede încă, nu am avut curajul să îi spun. Îmi e greu să mă despart de ea dar anumite aspecte personale mă determină să o fac. Şi sper ca în anul care vine sau cel mai târziu peste 2 ani să-mi găsesc o nouă companie de drum. Dar până atunci, să ne ocupăm de Loona.

Înainte de a vă da detaliile tehnice, vreau doar să vă spun că motocicleta asta este o motocicletă îngrijită aşa cum trebuie, plimbată pe cele mai bune şosele din Europa şi doar în trecere prin oraş, niciodată forţată, respectată, cu toate nevoile la zi – fără nimic urgent de făcut sau rezolvat la ea. Am fost primul ei proprietar, am căzut împreună şi ne-am ridicat împreună, nu am nimic e ascuns şi celor interesaţi le spun totul şi le arăt totul, fără nici cea mai mică ezitare.

Prin urmare preţul – 1900 de Euro – mi se pare mic pentru starea bună în care se află motocicleta dar îl negociez (nu foarte mult!) dacă văd că există pasiune şi un viitor proprietar care o merită cu adevărat.

Aş rămâne datoare dacă m-aţi ajuta să fac treaba asta cât mai repede, dând la rândul vostru de veste la prieteni sau în mediul moto. Ştiu că sunt „slow”, dar chiar e păcat ca singura ei plimbare pe sezonul ăsta să fie cea de pe Dunăre şi atât.

Detalii tehnice standard:

–          An fabricaţie: 2006

–          Kilometri pe bune: 40.018

–          Cilindree: 487

–          Putere: 35 kw

–          2 cilindri în linie, patru timpi, racire cu aer, 6 viteze, lant, 180 kg la gol, înălţime şa 790 mm.

–          Consum: 4-5 l/100 km

Îmbunătăţiri

–          Mânere încălzite

–          Far faţă vizibil

–          Bonus: set de genţi din material textil

Alte detalii / observaţii:

–          ITP valabil până în 2 mai 2015

–          RCA valabil până în 31 oct 2013

–          Ulei schimbat acum 4400 de km, idem bateria (Yuasa)

–          Lanţ schimbat acum aprox 9500 de km

–          Discuri de frână bune, cauciucuri bune, cel de pe spate e puţin mai aplatizat pe mijloc, eu l-aş schimba dar nu este nici urgent şi nici obligatoriu (vezi foto)

–          Oglinda stanga trebuie schimbată, am originalul nou nouţ, trebuie doar montata (o dau şi pe cea în plus, pentru situaţii de urgenţă – vezi din nou foto)

Pentru mai multe detalii, întrebări sau vizionare mă puteţi contacta

– pe mail (roxana punct farca at lumeamare punct ro)

– sau la telefon: 0721 225 675

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Brambura în concediu (I)
Câţi kilometri faci într-o zi?
Trei ore în două zile

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. SlowRide se întoarce: încet, dar sigur! | SlowRide - […] perioadă din peisaj. Uite, pentru că ne-a luat viața și ne-a aruncat pe care încotro. Roxana  și-a vândut motorul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *