Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide

Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide

Nu ne-am vorbit între noi despre ce să scriem înainte să punem textele acestea. Am zis doar, hai să spunem oamenilor ceva mai clar despre noi decât în declarația succintă de aici.
După ce am scris, am schimbat textele și ne-am dat seama că nu degeaba ne-am adunat amândouă în povestea asta.

 

 

 

Sunt Ina

Am publicat ieri un articol, nici cel mai bun, nici cel mai aventuros, dar sigur unul sincer despre cum m-am dus în Grecia singură, cum s-a simțit și ce am învârtit p-acolo. Nu despre articol vreau să zic acum. O fi mediocru, nu contest. O fi trăirist, iară nu contest. N-are șapcă, n-are gumă? Facem să fie mai bine data viitoare.

Dar vreau să zic două-trei lucruri despre mine. Să ne fie clare niște treburi. Să nu facem confuzii. Mă mai trezesc cu întrebări de genul – „a, ești fată?” Sau: „Dar ce te califică pe tine să scrii despre asta?” – la articolele mai tehnice gen „how to”.

N-am pretins niciodată că le știm noi pe toate, dimpotrivă, totdeauna am zis ca e loc de învățat pentru toată lumea, de aceea și luăm interviuri unor oameni mult mai plimbați sau experimentați ca noi.

Însă. Am 8 ani de mers pe motor. Îi împlinesc pe 4 august. Asta mă face o motociclistă relativ tânără ca experiență, însă nu începătoare. Mai fac greșeli de începător? Desigur. Sper doar să învăț din ele.
Am cunoștințe tehnice? Nu, și nici nu scriu despre ele. Dacă îmi spui că asta mă face posesor de motocicletă, nu motociclist îți dau cu cheia peste degete. În primul rând că asta e o împărțeală falsă și prostească, în al doilea rând pentru că:

-am fost până acum în 19 țări cu motocicleta, incluzând România. Cele mai „hardcore” ca trafic mi s-au părut Serbia, Ucraina și Rusia, că măcar cu ”haosul creator” de la noi din țară m-am obișnuit. Cu toate acestea, am ieșit de-abia anul ăsta complet singură din țară, în Grecia.

-am făcut tururi în Europa, între circa 4000km și aproape 6000km, ultimul în 12 zile. Proastă idee, a fost riding tour nu seeing tour. Am făcut într-o zi aproape 700 de km în Ucraina, am stat în granița UA-RUS de la 8 jumătate seara până la 4 jumătate dimineața, am intrat în Rusia pe o beznă neagră ca smoala, obosită și bolnavă (jumătate din turul ăla am avut enterocolită) și am mai continuat câteva sute de kilometri apoi. Aia a fost experiența de atunci, am învățat din ea, sper să n-o mai repet. Au mai fost și altele.

-am avut de învățat de la oameni minunați, încă mai învăț. Ideea SlowRide-ului, cum am mai zis, nu îmi aparține, însă am aderat la ea. E varianta pe care noi ne-am ales-o și asumat-o pentru a ajunge acasă în siguranță. Știu foarte clar că avem ce spune astfel încât și alții, ca și noi, să ajungă acasă la cei dragi.

-scriu ca o femeie. Oh, Doamne. Ce să vezi, sunt femeie! Deși am făcut toate cele de mai sus, am tot dreptul să mă sperii când plec singură la drum și mai ales, am dreptul să-mi înving frica aia, să plec și să mă întorc acasă ca să scriu despre asta. Pe timpul meu și pe nopțile mele nedormite. Nu mi-a cerut nimeni, o fac de plăcere.

-scriu așa cum îmi place. Dacă și ție își place, felicitări, ești fericitul câștigător al unui articol care îți produce o bucurie, sau îți aduce o informație, pe timpul, energia și de ce nu și pe banii sau pe priceperea mea. Dacă nu îți place, mulțumesc că ai citit totuși, internetul e mare și conține suficiente variante pentru toată lumea. Ca să citez pe cineva, „nu ți-a luat mumă-ta internet cu mine într-însul!”.

– îmi este foarte clar că indiferent câte zeci de mii de kilometri am strâns, ce povești și ce ture am făcut, comparativ cu prietenii noștri de la micadu.ro, sau cei pe care îi știu personal și au fost în Indii, Tadjikistan, Americi, Mongolii, etc, ce facem noi aici e băiță în ibricel. Așa și, asta ar trebui să mă oprească? La fel cum mă inspir și eu de la ei, mă minunez și mă bucur de poveștile lor, se pot inspira și alții, mai începători sau mai temători, de la noi.

Sunt Ina, merg pe motor, scriu despre asta și intenționez să continui s-o fac, învățând despre ambele în paralel.

 

Sunt Alexa

Declarație de sine, avant lire

Ne-am izbit recent de niste comentarii, unele împachetate grobian, altele înțolite decent, care întrebau cine suntem noi și ce naiba cautam în online, și de ce ne permitem noi să povestim despre lucruri. „Ce ne recomandă”, vorba filmului.

Așadar, foarte pe scurt:

1. Cine sunt?

Sunt pe străzi din toamna lui 2007. Mi-am făcut ucenicia până a dat prima zăpadă în anul ăla și apoi primele mii de kilometri le-am consumat făcând naveta București-Constanța (asta ca să nu mai plece cineva de la premisa ca am nevoie să fiu ținută de mână ca să merg până la pâine). Mi-am petrecut, de-atunci, multe weekenduri și fiecare concediu pe motor, în țară sau afară, singură sau în doi. N-am decât 6 țări vizitate, nu-s multe, nu-s nici puține. Dar mă mândresc cu faptul că am plecat la drum ori de câte ori mi-am dorit (și mi-am permis financiar/ca timp), în esență: că nu am avut nevoie să se adune alții lângă mine ca să pot părăsi orașul, fie și până la Ploiești.
Mă mândresc că m-am dus pe unde mi-am dorit, am intrat pe toate asfalturile și pe toate pietrele pe care a vrut sufletul meu, n-a contat niciodată dacă sunt singură pentru că am știut mereu să mă întorc cu bine acasă. Și da, cred că asta spune ceva despre mine.

2. Ce scriu?

Interviuri, cronici de eveniment, sfaturi, articole de responsabilizare și povești de călătorie –  toate, evident, din domeniul moto.

Corolar:

Nu dau sfaturi de reparații și nici de tehnici de condus. Nu vreau să îi învăț pe alții decât să fie responsabili. Față de sine și față de orice alta persoană pe care o implică în experiența lor pe două roți.

Corolar 2:

Pentru că am fost acuzată că nu știu să întind lanțul și alte treburi tehnice (deși, pentru niște urgențe, mă descurc să nu rămân în drum), am să clarific: cred cu tărie că dacă nu te pricepi la un lucru, nu te bagi ca berbecul să-l repari după ureche, te duci la un specialist. Că d-aia s-a inventat diviziunea muncii și nu suntem toți doctori-ingineri-agricultori-dactilografi-gunoieri-etc-etc-etc.

3. Pentru cine scriu?

Pentru cei care vor să se bucure de un text relaxat, de călătorie, în cheie personală. Care vor să zâmbească un pic, (re)trăind cu mine o călătorie, sau o bucată de călătorie.
Pentru cei care – deși nu sunt motocicliști – vor să înțeleagă câte ceva despre oamenii care merg pe două roți (da, știu că nu îi reprezentăm pe toți). Pentru cei care vor să înțeleagă particularitățile de reacție, de comportament, ce ne aseamănă și ce ne diferențiază.
Pentru cei care sunt la început de drum, ca să nu se lase purtați de extaze, să nu se creadă invincibili dar nici să nu se lase cocoloșiți și să rămână dependenți de grup.
Pentru cei care ar pleca pe undeva și le mai lipsește un imbold, un ghiont acolo, o inspirație (da, sunt o muză. Aveți ceva împotrivă?).
În final, pentru mine, pentru apropiații mei. Pentru oamenii care s-au atașat de proiectul ăsta.

Mi-ar plăcea sa aflu și cine mă citește și de ce o face. S-ar putea să nu intre în nicio categorie de mai sus.

În concluzie, n-am să-mi cer scuze niciodată dacă textele mele nu corespund unor alte așteptări. Am să mulțumesc totuși celor care mă citesc și care îmi dau feedback-uri coerente și constructive.

Toate bune!

Mergi încet! Ajungi sigur.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Simplu, ca pentru un copil
Orientarea turistică la femei II
#MyDanube - Passau, cu tot ce dă Dumnezeu

5 comments

  1. Eu cred că deja a răspuns altcineva și pentru voi:

    “Urma să fac o călătorie pe toată durata vieții, un drum la care milioane de oameni au visat și nu au putut să-l facă și am vrut să fac dreptate pentru toate aceste visuri.”

    Bine, logic gândind, la o scară mai mică, dar vorbim de o răzbunare…voi ne răzbunați pe noi cei care stăm acasă și tastăm elegant.

    Citatul aparține lui Ted Simon, Jupiter’s travels.

  2. Love you, guys. 🙂

  3. @George – așa visez și eu. Mă uit între timp la Ted, la alții care el care pleacă, mă întreb dacă aș fi în stare, și din când în când mai scap pe aici prin curtea școlii 🙂

    @Grig: <3

  4. Focica Florin

    Sunteti minunate.v-am descoperit acum citeva zile si de atunci nu ma mai satur de povestile voastre.Tineti-o tot asa

  5. Excelent! Nu știam eu cine ne-a luat site-ul la puricat articol cu articol! Mulțumim Florin!

Trackbacks/Pingbacks

  1. De ce-ai vrea să mergi pasager la mine? | SlowRide - […] cum mi-ar zice ca să contracareze ideile acestea – ”lasă că tu ești plimbată, ai fost într-atâtea țări, atâtea…
  2. Cum a fost la Povești cu Gabriel Jderu | SlowRide - […] noi două am insistat să începem, am avut două subiecte pe care ne-am dat seama ulterior că nu le-am…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *