Despre RideX direct de la sursă – interviu cu Matei Albulescu

Despre RideX direct de la sursă – interviu cu Matei Albulescu

După cum v-a povestit Ina deja aici, am avut șansa să prindem două locuri la unele din cursurile de perfecționare  BMW-RideX Street Experience 100  organizate de Matei Albulescu în parteneriat cu BMW.
Inutil să spun că nici eu n-am scăpat de întrebarea (și auzită chiar de la oameni din lumea moto): ”da’ ce, mă, tu te mai duci în poligon după atâția ani de condus?!” Păi m-am dus. Și bine am făcut, pentru că am mai aflat un pic despre cât știe motocicleta mea să facă, dacă o las, dacă am curaj, dacă am încredere. Pentru că am aflat că privirea este esențială în condus: privești unde vrei să mergi, corpul urmează privirea, motocicleta urmează corpul. E atât de simplu. Trebuie doar să fii concentrat la ceea ce faci.
Pentru că am mai aflat o dată, dacă aveam nevoie, că lipsa de atenție cauzează iar echipamentul îți salvează pagubele. Așa încerc eu să împachetez faptul că nu am vrut să calc un jalon, m-am panicat și am frânat cu fața, la viteză mică, avand ghidonul complet blocat dreapta… de unde am executat o manevră de balet, respectiv motocicleta scăpată grațios peste glezna mea de gazela. Ce-am pățit? Nimic, că d-aia aveam cizme. Ce-am făcut?Am tras aer în piept și am mers mai departe. Și am reușit să învăț ceea ce venisem să învăț: controlul și virarea motocicletei la viteze mici. 

Pentru că Ina v-a povestit despre desfășurarea cursului, mi-a revenit mie sarcina să stau la taclale cu Matei Albulescu, să-l descos de tot ce mi-a trecut prin minte.
Iată, mai jos, povestea RideX.

SlowRide: Cum a început Ridex? A existat un un motiv special, sentimental sau a fost pur și simplu urmarea unei pasiuni?

Matei Albulescu: Da, exact . În ziua când m-am apucat de moto mi s-a schimbat toata viața, mi s-a schimbat cercul de prieteni , mi-am schimbat modul în care cheltuiesc banii… (râde). Și, preocupându-mă chestia asta am strâns cât am putut (reviste, casete video, DVD-uri, cărți, ș.a.m.d ) și, de prin 2006, am început  să și călătoresc prin străinătate cu motorul, am început să atrag tot soiul de prieteni în cercul ăsta, i-am plimbat și pe ei, le-am arătat locuri frumoase. Seara, evident, mai discutam despre tehnica de mers, și încet-încet , m-am pomenit în postura de a învăța neoficial, pur și simplu așa, prietenește, oameni să meargă cu motorul. Iar anul trecut când am plecat de la Porsche1 am făcut o analiză şi am zis “ce-mi place mie? Vreau să fac ceea ce îmi place”. Iniţial am vrut să fac o poveste cu motociclete custom, cafe-racere, nu am renunţat nici la aia, dar am fost sincer cu mine şi mi-am dat seama că mai mult îmi place motociclismul şi mersul cu motocicleta decat şurubăreala şi statul în garaj. Şi de-aici s-a născut ideea de a învăţa, într-un cadru organizat, şi pe alţi oameni să meargă cu motorul. Nu pretind că sunt o şcoală şi nu vreau să se spună că sunt o şcoală, de aceea se chema RideX, pentru că este Riding Experience. Sunt eu, cu pasiunea mea, cu motocicletele mele, cu drumeţiile mele şi cine vine şi face acest training, practic nu face decât să trăiască o experienţă alături de mine şi de maşinăria mea.

S.R.: Te gândeşti să extinzi RideX şi în zona de călătorii organizate?

M. A.: Mi-ar plăcea. Şi, dacă timpul o să îmi permită, în iarna asta o să mă gândesc pentru anul viitor să fac, în premieră, unul, două tururi.

S.R.: Te gândeşti şi la alte traininguri?

M. A.: Deocamdată nu. Sunt convins că şi trainingul de astăzi o să sufere modificări, până la anul. Estimez că o să termin anul cu aproximativ 250 de cursanţi şi, cu siguranţă, şi ei o să îşi pună amprenta asupra cursului, asupra mea, asupra materiei pe care o predau şi e posibil ca, la anul, să adaptăm un pic trainingurile în funcţie de ceea ce s-a întâmplat anul ăsta. Dar, deocamdată nu m-am gândit la alte module. Sunt bucuros dacă o să înceapă oamenii să vină, să facă aceste module. Pentru cei care au făcut acest modul şi vor să revină, am în plan şi pot să mă gândesc la un alt modul, un pic mai avansat. În sensul că predăm aceleaşi tehnici doar că dificultatea creşte. Viteza creşte, dificultatea creşte, şi atunci ai posibilitatea să-ţi şlefuieşti abilităţile.

S.R.: Tu, pentru tine, mai ai în plan și alte traininguri?

M. A.: O să merg în Austria, anul ăsta, la un trainer austriac, cu care o să fac o pregătire unu la unu, de o săptămână. Merg în continuare la California Superbike School și caut în continuare cursuri pentru mine.
Sunt curios cum o să treacă primul an. Aș vrea la finalul acestui an să îi adun pe toți cei care au fost anul ăsta la curs, să aflu despre toți, cine ce a mai făcut. Mă gândesc și mi-aș dori să pot dezvolta un flux, în care să avem trei întâlniri pe an, una la început de sezon, de dezmorțire, una pe la mijloc în care să mai învățăm ceva, și una la final de sezon, pentru concluzii.

S.R.: Vorbeam mai devreme de problema costurilor şi de faptul că există o zonă de motociclişti care vor să de dea cu motocicleta dar nu vor să investească în ei. Cum ţi se pare că funcţionează, până acum, promovarea?

M. A.: Eu sunt mulţumit deocamdată. Mai ales că, să nu uităm că eu am început această activitate pe 26 martie şi, sincer, nici nu mă aşteptam la această afluenţă de cursanţi. Eu am zis că încep cu câteva sesiuni şi, din cercul de prieteni, să se ducă zvonul şi, încet-încet, din recomandare în recomandare să crească, încet-încet, treaba asta. Eu îmi doresc oameni la fel de pasionaţi ca şi mine, la curs, oameni care să vină cu credinţă, cu dorinţa de a învăţa şi nu vreau neaparat o reclamă enormă în care să vină absolut oricine, şi dacă vrea, şi dacă nu vrea, sau să vină doar aşa să vadă “băi, ce face ăsta pe-aici?!” Adică, atmosfera asta este super OK. Toţi oamenii care au fost până acum sunt oameni care sunt dornici să înveţe, sunt oameni bine educaţi, bine pregătiţi – motociclistic vorbind, şi prefer să rămână aşa, la un nivel puţin mai mic dar cu oameni de calitate.

S.R.: Ai nişte limite inferioare în ceea ce priveşte participarea la curs? Un minim de timp de când ai permisul şi motocicleta?

M. A.: Asta nu o am, dar totuşi mă gândesc să introduc în formularul de înscriere un scurt chestionar pentru că s-a întâmplat să vină oameni de pe băncile şcolii moto, cu permis luat de curând şi fără niciun fel de kilometri şi, pe de o parte, dacă faci un asemenea curs şi nu ai nici cea mai mică experienţă de mers cu motocicleta, nu poţi să iei mare lucru din cursul ăsta, ba chiar nu poţi să îl faci, că nu ai abilităţile necesare, nu ştii să controlezi motocicleta de nicio culoare, ieşind de pe băncile şcolii. Şi atunci, e de preferat să faci o mie, două, trei de kilometri şi apoi să vii la curs sau măcar să ştiu de la început că am de-a face cu începători şi atunci fac încă un modul. Apropo de module noi, fac un modul nou  numai şi numai pentru cei proaspăt absolvenţi de şcoală de moto – 0 km. Şi atunci, îi iau pe aceia de la 0 şi gata. Dar, măcar, avem o grupă unitară, cu acelaşi nivel, şi ştim exact cu ce avem de-a face, cu ce probleme de confruntăm şi ce avem de construit. Dar amestecul ăsta între oameni experimentaţi cu începători este nefolositor de ambele părţi. Pentru că, cel începător va fi frustrat şi nu vrea să îi deranjeze pe ceilalţi, ceilalţi stau şi aşteaptă pentru că persoana respectivă nu poate să facă exerciţiul, şi n-am făcut nimic. Deci, e bine ca omul să ştie să îşi stăpânească motocicleta pentru că, oricât ai vrea să îi explici omului, teoria e teorie, o înţelege dar dacă îl împiedică lipsa de experienţă, nu o poate aplica.

S.R.: Există un număr minim de participanţi?

M. A.: Chiar dacă am scris pe site că numărul minim de participanţi este 6, la acest training, eu o să fac aceste cursuri şi dacă vine doar unul singur. Din respect pentru cel care a plătit, eu o să vin şi o să fac cursul unu la unu, cu persoana respectivă. Nu voi refuza, nu voi scrie: nu s-au înscris 6, sunteţi numai 3, îmi pare rău, vă dau banii înapoi sau vă reprogramaţi.

S.R.: Exerciţiile pe care le-am făcut noi astăzi, de unde sunt inspirate?

M. A.: E o combinaţie, între cursurile BMW şi probele de poligon ale poliţiei americane. Partea asta cu patinatul ambreiajului şi controlul motocicletei la viteze mici este de la poliţia americană. Partea cealaltă, frâna de urgenţă, evitare de obstacol, viraje, etc. vine de la BMW. Şi, mai este o parte care nu a fost atinsă neapărat aici, care vine de la California Superbike School.

S.R.: Pentru cineva care nu a fost la curs, ce recomanzi ca să fie mai bine pregătit pe stradă, mental şi ca reflexe de bază?

M. A.: Motociclismul, faţă de automobilism, cere mai mult, este mai solicitant. La maşină e simplu: te sui în maşină, ai închis uşa, ai patru roţi, ai un volan, te mişti frumos, poţi să încalci reguli de circulaţie, dar nu cazi din maşină. La motocicletă, dacă nu eşti preocupat de fenomen şi dacă nu eşti cu mintea doar la motocicletă şi nu eşti pregătit pentru asta, mai bine nu te sui pe ea. Aşa că, din punctul meu de vedere, iarna este foarte bună, ca să stai să citeşti şi să îţi îmbunătăţeşti cunoştinţele teoretice, condiția fizică, de asemenea este importantă, deci poţi să ţi-o menţii. Iar – pe motocicletă când te sui trebuie să fii cu mintea acolo. Şi în fiecare zi când te sui pe motor gândeşte-te că ar putea să îţi iasă unul în faţă şi vei fi nevoit să faci o manevră de evitare, că poţi să întâlneşti un canal fără capac, şi va trebui să faci acelaşi lucru, că va trebui să faci o frânare de urgenţă. Sunt lucruri pe care ţi le vei însuşi dacă eşti preocupat de lucrul acesta. Dacă eşti cu mintea doar la serviciu, casă şi la altceva, şi te sui pe motor şi când ai plecat de pe loc te gândeşti dacă ai închis gazul, dacă ai dat drumul la câine, dacă nu cumva ai lăsat maşina de spălat în priză… mai bine stai acasă. Pe motocicletă trebuie să fii acolo, asumat!

S.R.: Cei mai mulţi dintre noi au auzit treaba asta: la început de sezon, te duci într-o parcare şi exersezi. Nu pun la socoteală că aproape nimeni nu face asta. Pentru ceilalţi însă, mai e o problemă: dacă nu ştii ce să exersezi?! Bun, mă duc într-o parcare. Ce mai fac acolo, în afară de frânare?

M. A.: Poţi să exersezi privirea, întorsul capului, viraje strânse, controlul acceleraţiei, ambreiajului, frânei. Practic, poţi să exersezi orice. Într-o parcare, la viteză mică, poţi să exersezi orice. Şi toate poziţiile de acolo, înclinările îţi vor da suficientă încredere şi pregătire fizică şi psihică pentru mersul pe stradă.

S.R.: Pentru că eu am căzut astăzi, te întreb și pe tine: când ai căzut ultima oară?

M. A.: Trebuie să stau mult să mă gândesc.

S.R: Ai căzut vreodată?

M. A.: Am căzut la enduro de multe ori, evident, la enduro se cade, dar pe stradă…Ultima oară cred că am căzut acum mulți ani, 10-11 ani.

S.R.: Înainte să începi să înveți tehnic sau…

M. A.: Nu… În primul rând nu am căzut din cauza lipsei vreunui skill de conducere ci, pur și simplu, am căzut pentru că depășeam o coloană de mașini pe Floreasca, ceea ce nu este voie, aveam 50 km/h, că mergeam liniștit, și a ieșit unul din dreapta și m-a luat în plin. Am avut noroc că experiența de enduro m-a făcut să ridic piciorul, mașina m-a lovit sub picior, mi-a luat motorul de sub mine, eu m-am dus apoi cu fundul pe capota lui și am aterizat în fund. Altfel îmi zdrobea piciorul. Deci asta a fost, cred, prima și singura căzătură, din prostia mea, din imprudența mea. Atât. În rest, faptul că nu îmi trec limitele și rămân în totdeauna într-o zonă de siguranță, probabil că m-a păzit de ceva mai serios.
Iar asta cu învățatul, da, recunosc, am învățat din prima clipă când m-am apucat de motocicletă, mai ales că eu m-am apucat târziu și îl aveam pe Doru Piticu, care ne învăța, ne filma la enduro și seara ne punea caseta video și încercam să ne dăm cu părerea pe vremea aia, 1999-2000, neștiind nimic, ne dădeam cu părerea, unul-altul, cam ce-ar fi bine, ce-ar fi rău să facem.

S.R.: Ca să revenim la subiect, cursul o să ia o pauză? Îţi iei concediu?

M. A.: Concediu nu am, dar o să mai fiu plecat anul ăsta. Dar de la anul va fi o oarecare continuitate şi pe perioada verii, deşi, la sfârşit de iulie-august, în parcare aici (Complex Prisma 2) o să fie destul de cald şi, în general, oamenii o să fie plecaţi. Anul ăsta, după ce închei parteneriatul cu BMW, cursurile Street Experience şi cursurile de la Prisma iau pauză până la sfârşitul lui august. Mai am, însă, în fiecare lună o zi pe circuit, pentru modulul de cornering. La sfârşit de august reiau şi cursurile de la Prisma şi partea de off-road la Corbeanca.

S.R.: Se poate trăi dintr-un proiect de genul ăsta?

M. A.: Nu ştiu. Habar n-am. Nu aduc bani de-acasă dar nici nu pot să trăiesc din banii pe care îi încasez aici. Deocamdată, cel puţin. Rămâne de văzut. Eu am plecat de la Porsche şi mi-am promis că în măsura în care o să îmi permit o să fac doar ceea ce îmi place şi din pasiune. Şi acest program de traininguri, acest Ridex s-a născut din pasiune, fapt pentru care nu fac rabat de la absolut nimic, în ceea ce priveşte calitate, respect faţă de oamenii care vin aici, nu am niciun fel de considerent ascuns economic, să fie o apă mai puţin, sau trei mere mai puţin2. Este totul făcut din pasiune, absolut şi atât. Şi atâta timp cât o să îmi facă plăcere să fac chestia asta şi, evident, oamenii o să vină şi o să plătească, pentru că, evident, trebuie să avem şi nişte încasări, o să o fac. În clipa când n-o să îmi mai facă plăcere sau oamenii n-o să mai fie de aceeşi calitate ca cei de astăzi, o să mă gândesc dacă o să continui sau nu.

Dar, pentru cei care îmi fac socotelile, şi calculează ei cum o să câştig eu 4000 Euro pe zi, 20 oameni x 200 Euro (fără să ţinem cont de impozite, TVA) eu chiar fac asta pentru că asta vreau să fac. Şi nu mă uit în pungă în fiecare zi să-mi zic “au venit 10 inşi, deci o să câştig 1000 lei astăzi şi, dacă le mai iau din banane şi din mere, o să câştig 1200 lei – mai bine aşa!”. Deci nu am un interes comercial. O fac din pasiune şi aş vrea să rămână aşa. De aceea nici nu vreau să fie o chestie foarte mare. Sigur că putem să ne gândim – angajăm instructori, ne extindem, facem cusuri în fiecare zi, facem reclame şi aşa…  Vreau s-o fac eu, pentru că îmi face plăcere. Dacă încep să o conduc, am mai spus, de la laptop, n-am mai făcut nimic, mă transform înapoi într-un corporatist, doar că sunt la mine acasă.
Ori ai sprijin din partea comunității moto, în sensul că vin, plătesc și contribuie la dezvoltarea unui program de genul ăsta, ori găsești pe cineva care să te sprijine, alte companii, corporații, care să îți permită să te dezvolți. Altfel nu ai cum. Banii trebuie să vină de undeva, pentru că am o motocicletă de 24.000 Euro care trebuie întreținută , mașină, benzină, oameni … Oamenii socotesc doar banii pe training, 100 Euro/zi ori 10 oameni, sunt 1000 Euro pe zi. Chiar dacă ar fi așa, este o zi. Dacă socotim înapoi, cât mi-a luat mie pregătirea pentru această zi, că nu m-am născut învățat. În fiecare zi am de pregătit ceva pentru ziua aia de training.

S.R.. Sunt țări care au impun obligația unui curs de perfecționare, după absolvirea școlii de șoferi. Ți-ar plăcea să se întâmple asta și în România?

M. A.: Poate că ar trebui. Nu ca să îmi aducă mie clienți, sau școlilor de genul acesta clienți, dar pentru binele lor. Pentru că am avut câteva prezențe anul ăsta la cateva saloane de specialitate și când am încercat să intru în contact cu oameni, să le spun să vină la școală, mi-au răspuns ”dar de ce? Eu am permis de 2 ani! Dar eu merg de 4 ani!” A fost unul care avea 100.000 km și cinci motociclete deținute și mergea ca vai de mama lui. Deci ar fi bine pentru ei, pentru că oamenii nu conștientizează chestia asta sau poate că, dacă or să vină tot mai mulți oameni pe la Ridex vor povesti experiența și o să convingă și pe alții să vină.
Suntem în România. Obligativitatea o să dezvolte un sistem de șpăgi, în care o să dea cineva o ștampilă, să spună că a fost acolo, și-a luat adeverința și cu asta basta.
Deci, dacă tu nu ești convins că ai nevoie de școală și că nu te poți sui pe motocicletă iresponsabil, fără să știi nimic, vei găsi clar o cale să înfrângi sistemul și vei face rost de adeverința aia.

Da. Are și Matei dreptate. Cei care nu vor în ruptul capului să se perfecționeze, nu o vor face nici cu forța. Pe ceilalți, însă, încercăm să îi convingem că doar kilometrii adunați, (sau, mai rău, doar timpul trecut de când ai luat permisul) fără atenție la executarea manevrelor, fără învățat tehnic și fără exersarea aptitudinilor, nu garantează prea multe. Simpla trecere a timpului nu te face un bun conducător moto, cu mai multe șanse a de a ajunge în siguranță acasă. 

 

1 Matei Albulescu a fost, până în 2014 director de marcă în Porsche România

2 referire la faptul că la curs am avut asigurate – din partea casei – sticle cu apă rece, batoane de ciocolata, mere şi banane

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Ce crezi că știi despre siguranța rutieră în România?
Ieși afară!
Despre lucrurile bune

No comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Povești pe 2 roți în ritm SlowRide | SlowRide - […] Albulescu –inițiatorul RideX, pe care sper că deja îl cunoașteți de aici. Matei este exemplul perfect de cum poți…
  2. Lună de miere grecească pe motociclete cu cetățenie română (III) | SlowRide - […] Scoatem mobra pe stradă și-o inspectez cu ochiul critic (+ aparatul foto, pentru asigurări). N-ar nimic. Semnalul drept ce-a…
  3. Despre relativitate şi "habar n-aveam"-uri | SlowRide - […] face diferenţa între o sperietură şi molestări de conuri de trafic à la Alexa (referire la căzătura Alexei din…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *