De ce-ai vrea să mergi pasager la mine?

De ce-ai vrea să mergi pasager la mine?

7 întrebări obligatorii pe care să ți le pui înainte să te sui pe motocicleta cuiva.


Aceasta se constituie într-o scuză publică și un sfat adresată tuturor prietenilor (de fapt, mai mult prietenelor) cărora le-am tot spus de-a lungul timpului că îi/ le iau să le plimb.
Pe băieți doar îi măsor din priviri și conchid: ești prea mare, nu te iau. Am pățit odată că mi s-a cățărat o prăjină de aproape doi metri pe șaua pasagerului și am simțit carevasăzică cum ar fi să am o mobră cu catarg. L-am dat jos instant.

De ce scuză? Am o amică pe care o duc cu zăhărelul de câțiva ani deja că o plimb. Am o lungă listă de persoane cărora le-am spus același lucru și ce să vezi, deși de obicei mă țin de cuvânt în viața mea, acuși doar zâmbesc strâmb și zic, mai fără convingere, că da, sigur, ieșim într-o zi… Dacă ar fi să încerc ceva introspecție să mă prind de ce le spun mint că le iau pasagere, cred că ar fi din dorința de a împărtăși nebunia asta frumoasă care e mersul pe motor. Sigur că vrei împarți cele mai mari bucurii cu cei din jur, nu? Apoi mai stau un pic și mă  mai gândesc.
Am plimbat foarte puține persoane pe motor. Primul primilor a fost frate-meu și când mi-am dat seama că săraca maică-mea s-a uitat după noi cum ieșim amândoi pe ușă să ne suim pe aceeași motocicletă m-am gândit că n-are cum să-i fie foarte ușor. Nu știu ce-a fost în sufletul ei, dar eu una nu cred că am simțit mai mare responsabilitate decât atunci.

Apoi a fost o colegă care între timp a devenit mămică și indiferent cât a miorlăit apoi că ar mai vrea, i-am zis că până nu-mi aduce semnat de la copil și soț că o lasă, eu nu o mai plimb.

Am mai plimbat pe cineva care s-a hotărât într-o curbă că e o idee deșteaptă să se aplece mult mai abrupt decât mine, la o viteză relativ mică. O situație nefericită. Nici acum nu știu cum de-am salvat-o să nu picăm.

Am dat într-un an roată în jurul firmei prin parcare cu aproape toată suflarea femeiască (nu sunt foarte multe). Stăteau fetele aliniate ca în stație la tramvai, se suia una se dădea jos, hop alta, 2-3 ture, gata. Eu și caruselul de copii din parcurile de distracție…

Anul trecut am mai luat o prietenă până la grădina botanică și-atât. Fără peripeții.

Nu mi-e clar deloc dacă oamenii ăștia care în general mi-s foarte dragi au idee la ce riscuri se supun (bine, nu prin parcare, în trafic mă refer) atunci când decid să se suie pe șaua unei motociclete.
Dar ce, eu știam când mă dădeam pasageră pe R1?? Da, am avut un început zbuciumat, la viteze pe care nu vreau să le recunosc acum. Habar n-aveam ce înseamnă. Era bucuria de moment, adrenalina, dorința de a fi și eu în lumea respectivă, a motocicliștilor, zborul… da, da, zburam jos pe vremea aceea. Asta ca să nu îmi zici că nu înțeleg cum e cu dorința ”dă-mă și pe mine o tură!”.

Oare oamenii pe care i-am mai plimbat știu că am avut accident la două stații de casă? Nu în Rusia, nu în deplasări prin Europa, nu în cine știe ce situații dificile de trafic, ci dimineața, în drum spre muncă.

Oare ar vrea prietenele mele să vadă cu ochii lor de pe locul din spate cum vine o dubă din senin pe banda noastră, într-o manevră mult prea strânsă ca să mai am timp de reacție, cum se închide câmpul vizual și apoi să rămână cu filmul în cap, dat cu încetinitorul, în care motocicleta se mototolește ca o coală de hârtie?

Oare cum mi-ar zice ca să contracareze ideile acestea – ”lasă că tu ești plimbată, ai fost într-atâtea țări, atâtea situații, nu se întâmplă nimic? (Asta e fratele siamez al lui mie nu mi se poate întâmpla și cred că știi ce părere avem despre ideea asta.) Ei bine, acum patru ani am avut un prieten care s-a plimbat și el prin jumătate de Europă și avea experiență și mii de kilometri pe motor. Și a venit cineva care nu i-a dat prioritate și uite așa, experimentat, l-a omorât. Altă fată, motociclistă, a plecat de la un chef pasageră la un prieten. Au avut accident. Ea a murit. Am fost la înmormântare. Era de vârsta mea.
(Mai spune-mi odată acuma, te rog, cuvintele: mie nu mi se poate întâmpla).
Oare ce ar zice să știe că am scăpat-o acum câteva săptămâni în trafic? Uite așa, cu ochii în oglinzi că mă repliam pe-o bandă, atentă să nu se suie nimeni pe mine din spate, am văzut târziu frâna zdravănă pe care a pus-o mașina din fața mea ca să dea prioritate unui pieton. O clipă mică de neatenție și fleoșc, mobra pe jos. Eu, ce-i drept, am rămas în picioare, dar cu pasager nu prea știu cum ar fi fost dinamica situației. Ai vrea să fii pe șa în spatele meu când execut o dudă dintr-asta?

Acesta nu e un articol pentru motocicliștii care plimbă pasageri, ci pentru domnișoarele sau oricine ar vrea să se suie la un prieten cu motor pe principiul ia-mă, frate, și pe mine la o tură.

Înainte să te sui în șa, pune-ți te rog întrebările acestea:

– Cunosc persoana asta suficient de bine? Vreau să-mi las viața în mâinile lui/ ei?

– Pilotul are experiență? Sau e începător? A mai mers cu pasageri? Sau vrea să ”învețe” pe mine? Aoleu, și una care pare la mintea cocoșului, dar să nu care cumva să scăpăm esențialul din vedere: are permis??

– Știu cum conduce? Știu ceva despre stilul său de condus? E vitezoman, e cumpătat, are accidente, e ”zmeu”?

– Îmi dau seama de riscuri? Îmi asum că se poate întâmpla ceva rău, dar rău de tot, chiar și la colțul blocului? Înțeleg că după plimbarea asta pot sa plec cu ambulanța? Nu mă înțelege greșit, nu vreau sa semăn panică. Doar te întreb dacă ai înțeles în ce te bagi.

– Persoana cu care vreau să merg mă respectă? Asta se vede dintru început, dacă te echipează cel puțin la fel de bine ca pe el însuși. Dacă nu, ar trebui să îți tragă un mare semnal de alarmă.

– Am încredere în cel care conduce? Orice reacție nestăpânită pe care ai avea-o pe motocicletă în caz că te sperii vă poate pune pe amândoi în pericol. Prin asta mă refer la mișcări bruște, zmucituri, etc. Cred, deci, că are suficientă experiență să redreseze motocicleta dacă eu mă comport aiurea?

– Extrem de important: am încredere în mine că mă pot stăpâni, să nu am nicio reacţie, indiferent de ceea ce mi se pare mie că se întâmplă în trafic? (habar n-am ce, să te sucești stânga, dreapta, am auzit chiar de cazul trist în care pasagerul s-a speriat într-o curbă și s-a aruncat de pe șa.) Tu cum ai reacționa?
Uite, am un exemplu de la Alexa:


Mergeam pasager, acum 10-11 ani – eram pasager de cursă lungă,  nu ocazional – și pilotul a luat o curbă prost, în sensul că eram încă pe roți, dar ieșise pe acostament. Vitează (și teribil de mică de statură, să nu uităm) am întins piciorul să echilibrez motocicleta, să nu cădem. EVIDENT că am trântit-o.

Dacă răspunsul la oricare dintre aceste întrebări e ”NU”, sfatul meu e să nu te sui pe motocicletă. Nu încă. Gândește-te de două ori. Informează-te. Pe motocicletă NU este ca în mașină (”dar ce, cu altcineva la volan nu mă sui?”). Pasagerul este de fapt un al doilea ”active rider” direct implicat în conducerea motocicletei astfel încât ceea ce face afectează direct siguranța mersului, ceea ce ”din dreapta” nu prea se întâmplă. NU există ”mie nu mi se întâmplă”. Nu îți zic că e musai să se întâmple, vreau doar să mă asigur că iei în considerare posibilitatea și că îți asumi. 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Motocicletele unui rege
Pasagerul tău - responsabilitatea TA
Lună de miere grecească pe motociclete cu cetățenie română (partea II)

4 comments

  1. Stiu ca articolul e pentru potentiali pasageri, dar merita ridicat un semn de exclamare pentru piloti (mai ales [spre] incepatori): Atentie cand luati un alt pilot ca si pasager! Acestia au tendinta de a se apleca in curbe, de a-si muta capul dintr-o parte in alta, pentru a vedea unde mergi etc.

    Am mers cu destui pasageri. Cele mai proaste experiente le-am avut carand piloti. “Necunoscatorii” au prins rapid ideea: te pui drept, si nu te misti, indiferent cat ma aplec eu cu motocicleta, tu trebuie sa incerci CONSTIENT sa ramai in ax cu motocicleta (daca ea e aplecata la 60*, corpul tau trebuie sa fie drept pe motocicleta, adica in acelasi unghi de 60* fata de sol!).

    Inca o avertizare evidenta: daca ai baut, fie si “doar o bere”, nu te iau. Si nu din cauza legii, ci doar din respect pentru tine, si drag pentru integritatea mea corporala. Conduc preventiv, much more so cand am pasager, iar asta implica si incredere in pasager. De aceea, inainte de a pleca la o tura mai serioasa cu un pasager pe care nu il cunosc, il plimb o tura de bloc pe stradute, sa vad cum se comporta. La primul semn de ezitare/reactie nepotrivita, il dau jos.

    Referitor la articol, as dori sa fac o precizare: inaltimea/greutatea pasagerului nu au nici o relevanta, daca ajungi bine cu talpile jos, si mai ales daca pasagerul stie sa nu se miste pe mobra. Am prieteni de un metru sh’un scuipat care au mers cu alti prieteni de 2m+ si 120kg+, si nu au avut nici o problema. Acest aspect, insa, nu prea se aplica pasagerilor “noi”, pentru ca sunt prea multe variabile la mijloc. Acestora le recomand “probe” cu un pilot experimentat, la aceeasi categorie de greutate/inaltime, pana isi invata rolul.

    Cred ca trebuia sa fi listat si trainingul care trebuie facut oricarui pasager in articol, insa!

    (stiu ca ati tot scris despre asta – un link catre articole, macar? 🙂 )

  2. Mulțumesc pentru adăugiri!

  3. Foarte tare! Asta va duce la creșterea cererii (în lipsa ofertelor).Va fi bătaie sa prindă careva un loc ca pasager.
    Asta e, creștem tarifele…
    Cel mai grozav e să fii pilot la spatele unui începător !
    Am comis-o și nu știam cum să mă țin mai vârtos.Dar a fost bine până la urmă, am scăpat. Nu mai doresc reluare.

  4. Bre… eu nu doresc să intervin pe piața cererii și ofertelor, doamne-ferește! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *