Despre Ghidul călătorilor pe două roti – Carpathian 2 wheels guide

Despre Ghidul călătorilor pe două roti – Carpathian 2 wheels guide

Sau cum am făcut bucăți o plimbare întreagă: pe-o bucată n-am văzut-o, iar pe cealaltă e blasfemie s-o povestim aici. Și cu toate acestea…

Mi-am promis că scriu despre ghidul acesta după ce mă voi fi plimbat măcar printr-una dintre cele 8 zone de asfalt descrise în dânsul. Ar fi fost teribil de greu să scriu despre celelalte zone, de soft enduro sau de adventure, deoarece, probabil că știi deja, că doară ne cunoaștem virtual de ceva vreme – eu una fac atac de panică pe orice suprafață aflată într-o stare mai puțin închegată decât asfaltul.

De exemplu, am făcut undeva pe la începutul sezonului trei ture prin țară complet ”muncitorești”. În sensul că erau de la greu spre dificil spre în-ce-dracului-m-am-băgat și cum-păcatele-mele-ies-eu-d-aici (păstrând, desigur, motocicleta cu partea cauciucată în jos). Într-una din turele acestea herculeene, m-am trezit pe serpentine, în pădure, pe pietriș, nisip și șleauri. Prin trezit se înțelege ”am văzut un firicel de drum alb pe hartă și am decis că o iau pe acolo”, și știm bine ce înseamnă drum alb în România. Iar prin atac de panică înțelegem așa: dacă tot nu mi-a ieșit să merg cu viteză pe drumurile neasfaltate din pădure, măcar am aplicat cu succes tehnica de a mă uita în lungul drumului, acolo unde vreau să ajungă motocicleta, și nu pe jos în fața roții, așa cum făceam acum ceva vreme. E foarte rău să te uiți pe jos în fața roții, de obicei pe-acolo ajungi și tu. Cu chiu cu vai răzbeam eu pe porțiunea dorită, dar mergând prea încet, mobra era super turată și ținută din ambreiaj, așa că pe fiecare bucățică de pământ bătătorit pe care puteam frâna, tot la două- trei ace de păr odată, opream să se liniștească motorul și bătăile inimii. Mobra făcea hîîîîîîîîîîîî din ventilator, și eu după dânsa, mai ritmat așa, că am sânge de olteancă doară: HÎÎÎ (lung) – hî (scurt), HÎÎÎ (lung) – hî (scurt), HÎÎÎ (lung) – hî (scurt). Repetați.

Cam pe când termina mobra de ventilat, terminam și eu de hiper-ventilat. Apoi iară serpentine, iar nisip, iar bătăi de inimă, ventilatorul, atac de panică, transpirație, repetați.
Cred că e suficient de clar de ce n-aș fi putut scrie despre ghidul Carpathian 2 wheels guide dacă ar fi fost doar partea de offroad. Și nici nu mi s-ar fi părut cinstit să scriu până n-ajungeam măcar pe vreo porțiune cât de mică descrisă în el. Aș fi fost falsă până-n măduvă.

Cheile Turzii

Cheile Turzii

Culmea e că inițial nici n-am realizat că el cuprinde și porțiunea de trasee de asfalt. Mă gândesc că autorii, Călin Nucuță și Sabin Potineu, și-or fi făcut pomană și de motocicliști de-aceștia ca mine, umblători doar pe șosele.

Pe traseu către Rimetea

Pe traseu către Rimetea

O alta dintre turele acestea muncitorești de la începutul sezonului e o bucată din plimbarea întreagă de care pomeneam mai sus. Pot să zic că am făcut plimbarea prin zona pe care urmează să o povestesc pe jumătate: respectiv, mă refer la faptul că habar n-aveam pe unde trec. Dintr-o amintire de demult reținusem că trec printr-un sat frumos din zonă, cu case albe și obloane verzi, cu o stâncă mare peste dânsul, înșurubat într-o zonă verde și plină de curbe. Sigur că toate acestea erau în continuare acolo, doar că eu treceam noaptea într-o beznă groasă și mâloasă, undeva pe la 12 noaptea. Ce căutam eu pe-acolo la ore așa mici și înghesuite e o poveste pe care o zic doar la bere la prieteni. Cert e că mă aruncasem în noapte din Sibiu spre nord cu gândul că mai fac încă vreo 200 de kilometri pe-ntuneric. Proastă decizie, dar s-a terminat cu bine.

Acuma, dragule cititor, dacă ceva am învățat în anii ăștia de motociclit, e că nu e bine să mergi noaptea. Că e periculos. Că nu vezi. Că nu ești văzut (mă rog, între timp îmi luai un leac pentru treaba asta). Și chiar dacă nu pățești nimic, cum am avut eu norocul, tot să nu mergi noaptea, că mergi așa a prost, tot ca mine, și nu vezi nimica! Deasupra aveam ceva cer înstelat, dar cine să se uite la dânsul, că eu eram pe drumul virajat, după cum spusei. În stânga și-n dreapta ceva negru, înalt, și uneori zimțat. Erau culmile printre care treceam, care, desigur, ziua erau splendide. Noaptea erau două mase mari, pâcloase, apăsătoare. Posibil cu strigoi printr-însele dacă ești mai nevricos.

Mai încolo, prin vară, am trecut și pe zi. Din păcate de data asta eram cu utilajul nepotrivit, cu ceva ce n-o să pomenim aici, dar o să te prinzi domnia ta din text în continuare. Regret să povestesc așa ceva aici, mai ales că ne înghesuie toamna din toate părțile și oasele ne cam scârțâie a sobă și-a stat la căldură-n casă. Dar chit că nu eram cu motorul, am avut atâta inspirație să-mi iau Ghidul călătorilor pe două roți după mine.

Satul cel cu sprâncene verzi era acolo. Piatra, numită a Secuiului, prăvălită leneș într-o rână în cârca satului, era acolo. Biserica, pe care toată lumea o pozează, mă aștepta în lumina potrivită.

Piatra Secuiului

Piatra Secuiului

Sat Rimetea

Sat Rimetea

Casă tipică din Rimetea

Casă tipică din Rimetea

Satul Rimetea - împodobit cu Ghidul călătoriilor pe două roți

Satul Rimetea – împodobit cu Ghidul călătoriilor pe două roți

În ghid scrie așa:

”Satul Rimetea […] a primit premiul Europa Nostra […] pentru conservarea patrimoniului cultural material după ce […] au fost restaurate 130-140 de case tradiționale. Majoritatea datează din secolele XVII-XIX. Specific acestei localități sunt casele și edificiile conexe bine întreținute, care au fost construite de către populația de secui stabilită aici, a căror ocupație a fost în principal extracția de minereu de fier și fierăritul. Pe această activitate s-a sprijinit dezvoltarea satului, care la 1666 devenea chiar oraș.
Legenda mai spune că Rimetea este satul unde soarele răsare de două ori într-o zi datorită crestei Colților Trascăului (Piatra Secuiului […]). Cu cei 1128 de metri Piatra Secuiului domină depresiunea Trascăului.
[…] În Rimetea se poate vizita moara veche (una dintre cele mai vechi mori funcționale din regiune, cu o vechime de peste două secole).”

Moară zici?

Moară am văzut.

Satul Rimetea, moara veche

Satul Rimetea, moara veche

Cel mai mult mi-a plăcut reacția prietenei pe care o aveam în dreapta (știu… în dreapta), care citea pe drum din ghid și nu-și mai stăpânea exclamațiile.

-Băi, cât de fain e! Câte chestii sunt de văzut în zonă! Și noi habar n-avem de ele!
-Ce de trasee! Aici e de venit și de stat câteva zile!

Pagina și exclamația. Fata nu-i motociclistă, e însă pasionată de mers pe munți.

Da, corect, sunt foarte multe puncte, foarte detaliat prezentate, cu hărți de bună calitate și o structură foarte faină și clară. Ce găsești prin ghid?

– Hărțile amănunțite, întinse pe 75 de pagini, care acoperă Munții Apuseni.

-Informații despre localizarea a 260 de obiective turistice pe hartă, dintre care 49 se găsesc în indexul de la sfârșitul ghidului, cu program, adresă și date de contact.

– 27 de trasee pe toate gusturile: 8 de touring, 16 de soft enduro și 3 adventure. Track-urile GPS pentru aceste trasee pot fi descărcate de pe site.

În caz de doamne-ferește, câteva date de contact de la service-uri din zonă, cu posibilitate de tractare pe platformă.

– Informații despre locuri de cazare, tot în index, unde sunt prezentate 159 unități de cazare și vreo 15 campinguri.

– Poze faine.

– Multă muncă.

 

Ce vreau eu să zic e că acest ghid nu e deloc doar pentru motocicliști. E și pentru bicicliști. Și pentru automobiliști, și pentru iubitorii de munte. Este un material în care s-a pus foarte multă muncă și pasiune și informație, plăcut vizual, ușor de folosit (nu e stil carte, să se rupă la mijloc, ci e pe spirală, să-l poți vârî în tankbag și să nu se deterioreze). Și are detalii care entuziasmează pe oricine, chit că n-are de-a face cu motociclismul, ceea ce, cred eu, spune multe despre calitatea materialelor dintr-însul.

This slideshow requires JavaScript.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Orientarea turistică la femei
Strugurii nu sunt acri
#MyDanube - drumul către Ulm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *