Cu motorul prin 23 de țări?

Cu motorul prin 23 de țări?

Bate un vânt de lehamite și caniculă și de suntem-mai-mult-pe-drum-decât-pe-la-noi-pe-aici, ceva de speriat. Dar așa-i vara, știți și voi că vara nu-i ca iarna, că acum ne plimbăm. Ceea ce vă doresc și vouă.

Iarna ne strângem la Povești, la articole, la ce mai vreți voi, dar acum este vorba despre plecat, care-ncotro, iar unii dintre noi, mai norocoși, pleacă de-a dreptul pe-un cal nou. Asta dacă au timp și nu încearcă să îndese 3-4 vieți într-una singură, cum bine știți.

Deci timp de scris mai rar, de plecat mai mult.

Dar ce legătură are asta cu titlul nostru, atât de promițător? O fi iar vreo păcăleală?

Ei bine, eu sper că nu. Respectiv, cele 23 de țări ar trebui să fie ale mele, dacă îmi iese concediul de vară așa cum plănuiesc. Adică, la cele 19 prin care deja am învârtit roata, (e drept că în vreo 4 ani și cam tot atâtea ture diferite, dar oricum le-aș aduna, din aritmetică tot atâtea-mi ies), anul acesta aș dori să adaug altele 4 în palmares: Macedonia, Albania, Muntenegru, Kosovo.

Desigur, după cum mi-e stilul, probabil am să plec încolo prin Tulcea, după ce îmi fac bine de tot calculele și bagajul.

Acu’, întrebarea e următoarea: poate ați fost pe-acolo, poate știți pe cineva care a fost. Caut sugestii de cazări, campinguri, prieteni motocicliști, trasee și lucruri pe care sigur nu trebuie să le ratez și, bineînțeles, cele mai frumoase drumuri prin respectivele zone. Fără offroad, asta știm deja, nu? Oi mai fi exersat eu între timp, dar tot asfalt îmi doresc.

Vor fi cca 3000 km, în 13 zile, dintre care bucata București –Tulcea o socotim separat. Cred că am să car cortul după mine, de-aceea și întrebam de campinguri.

Ideea preliminară și complet diferită de realitatea care va urma, arată cam așa:

Deci? Ce ziceți? Aruncați cu ouă, roșii și sugestii, că primim.

Credit foto:© Baloncici | Dreamstime.com – Curvy Seaside Road Photo

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Brambura în concediu - pauza din Praga
Se vinde Loona, motocicletă iubită şi plimbată pe cele mai bune drumuri
Ne-am întors din concedii

14 comments

  1. Florin Dumbrava

    În Muntenegru, aproape de orașul numit Ulcinj și de granița cu Albania, se afla Ada Bojana, un fel de Gura Portitei – dar accesibila cu motorul, pe asfalt. Nu e direct pe șoseaua ce vine din Albania, trebuie sa te întorci vreo 20 de km către Ulcinj, vezi pe hartă.
    E declarata rezervație, plătești o mica taxa dar ai plajă faină si libera. Acolo este și camping, de nudiști ce-i drept, dar nu te judeca nimeni dacă îți ții hainele pe tine. 90% în nemți, fiecare își vede de treaba lui. Avantajul e ca nu e un camping aglomerat. A, și dacă ajungi la Ada Bojana, musai sa mănânci peşte la restaurantele de la baza podului, cum vii către drumul național.

  2. Aha, bun, bun, îl pun pe hartă! Merci, mai zi!

  3. Dacă vrei senzații tari, pustietate, drumuri minate și șerpi care dorm în mijlocul drumului, într-o pustietate absolută, pe comunale unde vezi o mașină la o jumătate de oră, din Croația în Bosnia spre Mostar, lasă un semn !
    Până și vameșii dormeau la umbră, au zis ca n-a mai trecut nimeni pe acolo, toată ziua…

  4. Semn! Dar să fie comunal cu asfalt.

  5. Ok, îți trimit ruta dar nu e numai asfalt. Și nu cumva, dacă ajungi la Sarajevo, să ratezi piramidele de la Visoko,la vreo 40 de km. Au o istorie controversată, cea mai înaltă, a Soarelui, pe care m-am suit și eu îți o oferă o perspectivă de-ți taie răsuflarea. Dacă ajungi în vârf chiar te simți faraon.
    Localnicii sunt tămâie la capitolul engleză dar caută tineri, elevi de școală care-ți pot povesti tot ce vrei.Sunt surse și pe net și tot felul de povești. Nu e chiar ca-n Egipt dar merită.

  6. Găsit Visoko, nu mi-e clar unde-s piramidele. Ce înseamnă „nu e numai asfalt”? Drum d-ăla de pietriș pe care nu-mi place mie, dar mă descurc, sau cărări de-alea de munte pe care mergi tu și unde eu mi-aș rupe cu brio gâtul și capra?

  7. Sunt acoperite de vegetație.
    http://www.bosnianpyramid.com/index_files/images.html
    https://usahitman.com/bosnian-pyramid/
    Nu e numai asfalt înseamnă și ceva pietriș dar s-ar putea să fie asfaltate între timp. Trebuie să caut notițele, pe hartă nu reușeam să găsesc nimic iar GPS-ul îmi spunea că de acolo nu mai pot ajunge nicăieri 🙂
    Și câtă încrederea aveam în Garmin…

  8. Cristian Oprea

    Durmitor e foarte fain, drumul pe valea raului TARA ( canion) este bestial. In parc poti sta ctaeva zile, e si camping si se poate face o plimbare de o zi pana sus pe munti ( cu piciorul nu cu motorul) sau o baie in lac sau rafting.

  9. @George – bun, cumva le găsesc eu. Am alergat odată niște trovanți în Italia de era să fac apoplexie… Măcar că printez o poză și-o arăt la lume pe stradă 😀

    @Cristian – merci! Mă tem că n-am atâta timp, deja la primul calcul mai serios, din 3000 km am reușit să scot vreo 4600!! Am senzația că trebuie s-aleg între Durmitor și cascadele Kravice + Mostar, și mă tem că din logica traseului, vor ieși ultimele câștigătoare…

  10. @Goerge – ia stai, că acu’ m-am uitat mai cu atenție, adică tu zici că eu acolo în zonă o să trec pe lângă dealurile alea și mă prind care e deal și care piramidă?!?!

  11. Nu,domnule! Au și ei o idee de marketing, au pus indicatoare, există și ghid, nu ești chiar de capul tău. Eu am luat-o aiurea și m-am trezit singur rătăcit, de-a fost nevoie să acostez o tânără liceeancă.
    Se pare că urmele indică o civilizație foarte veche de câteva mii de ani de origine…albaneză. Guvernul bosniac nu are nici un interes să dea apă la moară nimănui, având în vedere că tocmai au terminat un război civil. Așa se face că tot ce lucrează voluntarii este distrus sistematic iar oficial este un hoax. Dacă te aștepți să fie ca-n Egipt, tone de aur și sfincși peste tot, o dă fii dezamăgită. Vegetația, timp de mii de ani a acoperit totul dar pe unde s-a săpat s-au găsit betoane, artefacte…Dar și așa, chiar dacă nu găsești nimic, faptul de a te afla în moțul piramidei îți va da un pic din splendoarea lui Nefertiti.
    Hint:Undeva pe la jumătatea drumului e un fel de căbănuță. Oprește-te acolo și ia-ți o bere sau chiar două, e mult de urcat. O să-mi mulțumești mai târziu.

  12. Ahhahaha, deci tu zici că mă și urc pe ele. Hmmm… (M-am prins de ce ai acostat liceene, tu veneai de pe coclau de pe dealuri, d-aia nu era indicator?!)

  13. Eu veneam ca ursul prin pădure…habar n-am dacă era drum sau nu pe acolo. Știu că am mers pe ceva amenajat până la bere după aia nu mai știu…m-am trezit faraon în moțul piramidei 🙂
    Fetița aia mi-a arătat calea cea dreaptă, dar eram deja în alt sat… Oare să fi fost mai mult de două beri ?
    Știi ceva ? Nu te mai du ! Decât să pați ca mine mai bine caut eu pozele și gata.

  14. Exclus pădure. Rămâne dilema, cum fac eu la loc din 4400-4600 de km, să fie 3000 cât estimasem inițial…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Balcaniada pe 2 roți - rezumat | SlowRide - […] de fapt, este un concurs, iar tura mea prin Balcani a fost din punctul acesta de vedere un concurs al…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *