Balcaniada pe 2 roți – din Deltă spre Macedonia, prin Bulgaria

Balcaniada pe 2 roți – din Deltă spre Macedonia, prin Bulgaria

Nu o dată mi s-a întâmplat să vreau să plec într-o direcție și s-o apuc diametral opus, neatentă la ergonomia mișcărilor care, dimpreună cu bunul simț, ar fi sugerat că dacă vreau să plec spre vest, spre Balcani, să nu încep prin a călări până în Deltă.
Dar cum mie îmi place ca viața să fie surprinzătoare, până-ntr-atât încât mă surprind singură de ce decizii iau, atunci când niște prieteni m-au întrebat dacă nu vreau 4 zile în Deltă pe barcă, pe canale, am zis da!, deși traseul meu, creionat cu grijă de-acasă și necesar a fi înghesuit într-un concediu, includea cu totul alte zări.

Dar Delta nu e poveste de spus pe două roți, că era mai mult pe două vâsle. Deci, după mult pește, usturoi și usturoi și pește am pornit către ceea ce am putea spune că era punctul de plecare în tură: Balcic, Bulgaria.

Delta Dunarii

Delta Dunarii

Punct pe care l-am ales simplu: plecarea din Deltă era către după-amiază, deci numai câteva ore de lumină pentru călărit, iar la Balcic aveam și cazare pe salteluță la Roxana în cameră. În plus, eram la mare, ce să-ți dorești mai mult?
Acum, despre Bulgaria ar fi multe de spus, dar recunosc cu rușine că eu am tratat-o doar ca pe o țară de tranzit în periplul acesta (și când zic tranzit, înțeleg pe toată, de la est la vest, venind din Balcic și ieșind spre Kyustendil.)

Mulți motocicliști o consideră o Mecca la sud de București, au șosele sensibil mai goale decât ale noastre, cu asfalt decent (nu e ca în palmă, nu e circuit, dar nu e nici șvaițer ca al nostru).  E… peticit. În schimb, pe mulți automobiliști i-am pomenit blestemând și suduind poliția, hoții, vitezomanii și câte și mai câte păcate ale traficului bulgăresc. Nu neapărat în această ordine.

Eu clar mă înscriu în prima categorie – sunt fan Bulgaria! Cu atâtea comori la o aruncătură de mobră din București sau din Vama Veche – Veliko Târnovo, Devetashka și Krushuna, Balcic, etc, și câte altele de descoperit (de exemplu, sudul litoralului), mie Bulgaria îmi place din farfurie până în vârful ultimului deal sau munte pe care am fost.

Cu toate acestea, doar am traversat-o către meleagurile care mă interesau – întâi Macedonia apoi restul. Nici un pic de atenție nu i-am dat bietei Bulgarii, decât cea necesară în trafic.
Așa că din Balcic, după o baie răcoroasă dimineața am pornit spre Gabrovo.

Kibella Beach

Kibella Beach

Tips& tricks: nu te du la plajă în Balcic, porțiunile cu nisip sunt mici și îngrădite de pontoane și betoane. Ai pe alese plaje, în maxim 30 de km de Balcic. Noi am fost la Kibella Beach.

Calculul a fost din nou simplu – de la mare nu ajung într-o zi la Skopje (sunt peste 700 de km și eu merg încet, deh!), așa că îmi mai trebuia o pauză pe traseu. Păi și unde mai bine decât la prietenii bulgari care ne-au adunat anul trecut de pe marginea drumului, pe mine și pe Alexa. Hai că știi povestea. Am primit cazare în living-ul-bucătărie, cafeaua pe balconul imens al clădirii din centrul istoric din Gabrovo, unde locuiam pentru o noapte și am ieșit apoi cu toții la un restaurant foarte bun, cu tot cu prietenul lor care nu vorbea engleză (nu contează, ne-am înțeles).

Am aflat că bulgarii, cât mi-ar fi ei de dragi, au o concepție greșită și de-a dreptul păcătoasă despre șnițel. Noi știm cărnița aceea bătută, mai subțire dacă ești la Viena, mai grosolană dacă ești la vreo mamaie p-acasă, dar cărniță împachetată în ou cu pesmet.

Ei bine, împachetat am primit și eu… un soi de burger. Cu crustă. Bun de să te lingi pe degete, dar carne tocată. Am trecut-o sub tăcere la capitolul diferențe culturale și-am spălat-o bine cu bere bulgărească. Și d-aia îmi place Bulgaria!

Iar mobra a primit cazare la garaj, verificare la presiune și lanț, cum îi stă bine unui bividiu la drum lung.

Ei, dar gata cu viața bună. Mâine mă trezesc devreme, Deso și Petya pleacă la muncă, eu călare… încotro ‘oi vedea cu ochii. Gata cu dormit pe la prieteni, gata cu cazări pe saltea în camera familiei plecate în concediu. Gata, eu cu mine. Ei hai, că prin Bulgaria nu e mare șmecherie, am mai fost și anul trecut, când am plecat în Grecia, tot singură.

Bun, de dimineață, intră găzdoiul la mine, cioc-cioc și face:

-Good morning, Ina! It’s 7 a.m., time to wake up!

Creierul pricepe – trebuie mă scol să plec, voi plecați la muncă, eu la drum… dar ceva nu era cum m-așteptam. Nu că m-ar da neuronii afară din casă la primele ore din zi, de obicei am activitate cerebrală cât un morcov la primele ore ale dimineții. Creierul, dacă tot pricepuse, face:
– Da.
– Did you sleep well? Come on, I make coffee.
Creierul, că tot prinsese mișcarea de mai devreme, răspunde cețos:
– Da.
Da’ ceva era, că tot nu pricepeam.
Cred că după primele guri de cafea am înțeles că scurt-circuitul meu era lingvistic – de ce vorbim noi în engleză și nu vorbim ca oamenii? Norocul e că eu făceam „da”, și ne-nțelegeam.
Terminat cafea, plecat la garaj, pus calabalâcul pe motor, și p-aci ți-e drumul.

Singură, Ino. Hai.

Pe lângă Sofia deja obosisem. Căldură, trafic în viteză, atenție să n-o apuc în vreo direcție greșită – se pare că e un drum nou construit care m-ar fi dus mai repede în partea cealaltă a capitalei dar eu m-am dus tot roată printr-un drum destul de prost pe centură (stai, că n-am zis că toate drumurile prin Bulgaria sunt bune!).
Am făcut o pauză tristă la un OMV pentru cafea proaspătă și scos cafea procesată, sms la prieteni cu noutăți despre unde mă aflu, tras suflet și hai mai departe. Tristă pauza – pentru că mi-am dat seama că adevărul, calea și viața se află la orice terasă sau crâșmă de pe marginea drumului, nu la o benzinărie oarecare unde și tu cu toată motoreta ta ești tot un oarecare. Dar despre asta îți mai povestesc eu.
Dinspre Sofia spre Kyustendil am nimerit un drum foarte frumos, odată ce am ieșit din aglomerarea urbană. Pe care drum am văzut cel mai frumos copac galben care mi-a ieșit vreodată în cale, galben-strălucitor, atât de mândru în strălucirea lui mierie, că nici nu puteam să-l cert că vine cu vorbe de-astea despre toamnă către mine.

Mai departe, continui către graniță – care nu-i chiar în Kyustendil, dar acolo se va opri povestea noastră de azi.

Arhitectura cunoscuta

Arhitectura cunoscuta

Intru în oraș, blocuri mari, comuniste, parcă le-aș ști de acasă și parcă sunt un pic diferite. La un moment dat, oroare! Ceva mă arde, mă împunge, mă trece prin torturi necunoscute, neinventate în vremurile medievale. Chiar, ei or fi folosit așa ceva? Nu știu cine sunt ei, inchiziția, ăia de i-au torturat pe templieri…

Mă opresc cu maxim de frâne și semnal (tortură, tortură, da’ regulamentar, da?) pe marginea drumului și febril încep să arunc lucruri de pe mine. Nu știam cum să scot mai repede casca, când mânecile trăgeau una de alta și de mânuși, toate trebuiau să zboare în același timp dar îmi mai lipseau vreo 6 mâini, să fiu o Shiva (Kali? care o avea mai multe mâini) pusă pe dezbrăcat. Mă rog, așa aș fi avut și mai multe mâneci, contraproductiv.

Căci mânecile erau problema, pe undeva prin geaca fluturândă pe mine (era cald), pe la vreo manșetă desfăcută, pe la guler, intrase până sus pe umăr o infamă insectă „înzestrat’ la cap c-o sculă, minusculă” cu care smulgea hălci din mine, în repetate rânduri. Hălci minuscule, desigur, dar din care se înfiripau în mine vârtejuri de durere ascuțită, repetată și pulsândă. Cât mă zbat eu să mă dezbrac, harșt! harșt! mai ia bestia din mine vreo două guri (mici, dar dureroase).
Mă scutur, mă contorsionez și e primul moment din viață în care l-aș rușina pe un campion la break-dance. Ceva îmi cade, parcă nu casca, nu mai știu, important e să mă dezbrac.
Ceva mai încolo, la o terasă, niște localnici kyustendilieni asistă siderați la mișcările mele de caracatiță epileptică.
Gata, m-am dezbrăcat, am scuturat, a zburat ceva mic și negru, am rămas cu durerea. Vreo 5-6 mușcături tot am. De undeva din amintiri atavice, din același sertar cu șosete cu oțet, bandaje cu cartofi și prișnițe cu varză, iese victorioasă informația: dă cu sare că trece!

Caut prin topcase la bagajul de mâncare, găsesc pliculeț de sare, frec locul. Parcă e mai bine. Ce scandal mi-a făcut Alexa că n-aveam ce trebuie cu mine, nu-ți zic.

Mă uit în jur, aceiași locuitori siderați plus câteva camere de supraveghere la blocurile vecine, sub formă de babe curioase. Hai mai bine să plec.

Mă înfășor la loc în toate textilele cu sau fără protecții pe care le aruncasem și plec (demnă! Demnă, da?) mai departe către granița cu Macedonia.

Ne vedem data viitoare în Macedonia.

Macedonia 0,5 Km

Macedonia 0,5 Km

rezumatul turei prin Balcani îl găsești aici.

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

Hibernarea, detestată dar necesară
Ce crezi că știi despre siguranța rutieră în România?
Odă pentru ”prostul clasei”

2 comments

  1. Ți-au plăcut cireșele din Kyustendil? Ai văzut podul lui Isaac Pasha făcut în 1470? Interesant, rezistă și acum la trafic…
    Dacă treceai cu o săptămână mai devreme puteam degusta împreună o Cevapcici strașnică!

  2. Ce? Pod? Cireșe? Cum? Hmm… ori am trecut și habar n-am avut, ori trebuie să mai merg. Cireșe nu erau, în episoadele viitoare o să îți zic de smochinele bosniece. 😀

Trackbacks/Pingbacks

  1. Balcaniada pe 2 roți - Macedonia cea prietenoasă | SlowRide - […] lăsat în granița cu Macedonia, bătându-mă precum croitorașul cel viteaz cu o insectă carnivoră care mânca din […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *