Trei ore în două zile

Trei ore în două zile

V-am povestit în primul episod al poveştii noastre de vacanţă, cum am plecat noi de-acasă – adică eu şi Prinţul Consort – şi-am ajuns la Sibiu trei. Cu Ina, adică. În 11 ore. Ei bine, asta cu timpul care se întinde şi se răsuceşte ca guma de mestecat a început să aibă o aură de tradiţie. De ce spun asta? Fiindcă din Sibiu am plecat spre Cluj. Aproape 190  de kilometri. Pe care i-am făcut în două zile. DOUĂ! Cum ne-a ieşit aşa ispravă, doar talentelor mele le putem mulţumi.

Practic, traseul a fost acesta:

Nimic ieşit din comun. Prea mult.
Doar că, vedeţi voi acolo pe hartă, un pic mai sus de Alba Iulia, un Unnamed Road? Ei, ăla ne-a dat la rădăcină.
Să vă explic.
Eu am un obicei tare nesănătos: văd câte un indicator şi mă roade curiozitatea până la os, dacă nu intru pe el, să văz cu ochii mei unde duce. Un astfel de indicator văzusem cu 3 ani în urmă, când umblam singură pe capul meu. Ducea către o cetate dacică – Piatra Crăivii. Mă rătăcisem prin sate, dădusem iar cu nasul de pietre şi până la urmă am renunţat la aventură. Dar nu puteam să pierd de două ori ocazia de a vedea minunea antică, ascunsă prin pădurile patriei. Deci mi-am convins Consortul că ce-şi doreşte el cel mai mult de la viaţă e să bage motoreta nouă, cu cauciucurile ei nepotrivite cu… nimic (alunecă pe orice), s-o bage, zic, prin nămoale. Numa’ 9 kilometri. Mi-au ieşit pe nas.
rsz_13912537_1038113186226374_2439498821137326814_n

Şi cetatea? Păi, e ca-n banc. Cetatea n-am mai văzut-o. Când greul a devenit prea greu, am acceptat să renunţăm. Ne-a luat 10 minute să întoarcem mobra prin pietroaie şi nămoale dar am răzbit.

Ok, şi acum o să mă întrebaţi cu restul de timp ce naiba am făcut. Păi după juma de zi prin coclauri,  am ajuns spre asfinţit în Aiud, la timp cu furtuna. Gumele praf pe udătură + costumele de ploaie împachetate frumos şi lăsate în hol + văr-miu primitor a pus ţuica pe masă = am rămas în Aiud până a doua zi. Când s-a înseninat abia pe la amiază.

rsz_13935171_967341210043670_1709634466130755235_n

 

Pe seară, tot cu nişte ploaie, că ne era scris să ne udăm la drumul ăsta, am bătut şi la porţile Clujului.

Ecranizarea tuturor cuvintelor mele dar şi a emoţiilor nespuse, în filmul de mai jos.

 

Dacă ți-a plăcut, încearcă și:

4 invitaţii pentru voi la Bucharest Wheels ARENA
Poveşti din Lumea Mare pe 2 roţi
Despre RideX direct de la sursă - interviu cu Matei Albulescu

11 comments

  1. Ce inseamna sa nu ai niciun pic de experienta offroad si sa te bagi pe coclauri… Prevad niste cursuri de Adventure Motorcycling in viitor.

  2. Decuriozitatecasazicasa 🙂
    Minunatele anvelope sunt Michelin Annakee cumva?

    Drumul ala pare tare fain… cu conditia ca sa fie dupa o perioada luuuunga de seceta. Zic si eu 🙂

  3. Salut Vlad. “Minunatele” anvelope sunt cele din fabrica, Dunlop nu-stiu-de-care, cu profil de strada, in niciun caz de offroad.

    Drumul e foarte fain daca ai experienta offroad. Eu sunt zero la acest capitol si de aceea eram foarte stresat si mergeam ca o cizma :))

  4. Cosmin, atat timp cat ai tinut mobra cu negru’ in jos, ai mers perfect 🙂

  5. Vlad: cu negrul în jos şi cu nevasta în sus, aş specifica. 😀

  6. Corect. Desi nevasta era cand pe jos, cand pe sus 🙂

  7. Aș dori doar să specific, pentru că sunt pricinoasă, că și motocicleta e neagră, deci vă rog să fim atenți la nuanțe…le de negru.

  8. E cumva drumul spre Ighiu care trece prin Oiejdea ? Hmmm…mai are văru’ țuică ?

  9. Da. De drumul ala. Pacatosul de Google Maps a facut ce-a vrut, dar unnamed road e corect. Eram in Craiva cand am facut stânga, spre pădure. Exista indicator spre Piatra Craivii.

    Despre tuica varului nu stiu ce sa zic, dar el e om primitor de fel. 🙂

  10. Drumul e dificil și periculos, în mod normal se face doar cu șenilate. Desigur că glumesc. Și tu glumești. Dacă n-ar fi așa de ce s-ar fi opacizat numărul de înmatriculare al Shakirei (Waka-waka/This time is Africa)pe care o știe toată lumea la fel de bine ca și pe PC ?
    Să te văz acu’, Alexo!

  11. S-a închis în sine. De stres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *