Deși suntem din ce în ce mai mulți, cuvintele din mine sunt mai puține

Deși suntem din ce în ce mai mulți, cuvintele din mine sunt mai puține

Ina zice:
O prietenă bună, atrasă de iubită-su pe șaua din spate, a început să guste din bucuria vieții de mers pe motor în doi. Cât a fost el începător nu a luat-o pasager, apoi au pornit însă amândoi, cu grijă, pe același motor și, poate în viitor, pe două motociclete.
Frate-meu, care se uita ba cu curiozitate, ba cu indiferență, ba cu jind când motocicleam eu, s-a hotărât să se ducă la școala pentru A.
Nu știm, nici eu, nici el, încotro o să-l ducă drumul ăsta, sper doar să aibă grijă și să-și amintească de fiecare dată când ar avea ghidonul în mână și fierul între picioare, de ce trebuie să se întoarcă mereu acasă. Să nu să facă depășirea aia riscantă, să nu se strecoare în unghiul unde poate nu-l vede cineva, să nu demareze în trombă când tocmai iese un chior de pe o străduță laterală… Așa, poate peste ani nepoată-mea o să-i calce pe urme lu’ taică-su și mătușii nebune și-o să se facă și ea motociclistă. Sau poate nu.

Din ce în ce mai mulți tineri își iau permise, în schimb, la televizor, sau pe televizorul din online – facebook, tot mai multe accidente. Ieri am văzut că a murit cineva, acum două zile a murit cineva, într-o altă săptămână altul, toate accidente de motocicletă.
Nu am date – or fi mai multe? Sau doar se simt așa?  Având în spate ani  de începuturi de sezon presărate cu tineri morți pare un cinism înfiorător să aștepți – să se re-obișnuiască ei cu noi pe străzi (șoferii – apropo, vezi că sâmbătă e paradă), sau să ne mai domolim noi, motocicliștii.

Și uite așa, în niște familii, sunt din ce în ce mai puțini, ca și cuvintele din mine.

Apropo de familii, tradiționale au ba, am o rugăminte la voi, la voi toți. Un pic offtopic, dar țin musai să o zic. Dacă ești motociclist sau motociclistă, și ai și-o mamă prin preajmă, anunț-o de hobby-ul tău. Sigur că va sta cu grijă când ești plecat, sigur că va vrea s-o suni mai des decât te lasă pe tine comoditatea, doar să știe că ai ajuns cu bine (eu n-o sun pe a mea mereu, sper că mă iartă) și sigur că va fi mai puțin comod decât dacă n-ar ști nimic și nu te-ar mai bate nimeni la cap, nu?
Dar ia pune-te un pic în pielea unei mame care nu știe despre copilul ei că a plecat cu motoarele, cu băieții, nu știe că a ajuns în vreun spital, nu știe de ce nu mai vine acasă. Dintr-o dată, află vestea asta –nu-mi-se-poate-întâmpla-mie – am avut un copil, era motociclist. Era.
Disclaimer: fac excepție mamele foarte bătrâne, și /sau bolnave de inimă.

Motociclismul înseamnă responsabilitate, atât în trafic, față de pasager, dar și față de cei de acasă. Asumă-ți responsabilitatea asta în toate formele ei. Desigur, cea mai importantă fiind aceea de a te întoarce mereu la cei de acasă.
Altfel, rămân foarte puține cuvinte de spus.
R.I.P.
Mă tot leg de cuvinte. Simt că am spus de-a lungul timpului ce am avut de spus pe subiect. Am povestit despre mers încet, despre cască și echipament și de ce sunt ele folositoare păstrării formei capului și-a membrelor în locurile cunoscute. Am spus despre cursuri și de ce după ani de mers pe motor are rost să te mai duci încă o dată la școală. Am înșirat sfaturi pentru începători, și, preluate de la alții, și pentru cunoscători.

Acum mă simt departe de începuturi, față de 2012 când se năștea blogul acesta. Mi-e greu să mai relaționez cu problemele începătorilor pentru că, orice-ai zice, nu mai sunt în stadiul acela, au trecut aproape zece ani de la primele drumuri pe motor. M-am plimbat în toți anii aceștia, dar simt că mai am de învățat și adunat experiențe ca să ajung o motociclistă veterană. Am avut și am ochi și urechi care vor să învețe, ai mei și-ai altora, prieteni ai SlowRide, dar acum cuvintele s-au împuținat.

Nu știu dacă e vreun stadiu larvar în care intrăm cu SlowRide-ul și dacă ne vom întoarce cu altă învățătură sau alte povești, știu sigur că vom mai fi pe aici o perioadă și o să mai spunem una-alta când ni se va mai părea important. Sunt multe alte site-uri ieșite în ultima perioadă, și asta e un lucru bun. Pe unele le-am mai frunzărit, pe altele le citesc constant. Oricum, SlowRide rămâne online deocamdată, cu toate ale sale de când l-am pornit.

Vom vedea de aici încotro. Poate  vom primi vreo persoană nouă să scrie, dacă dorește și are aceeași viziune ca noi despre mersul pe motocicletă (desigur, loc sub soare pentru toată lumea, dar aici e casa noastră și respectăm regulile noastre). Dacă știi pe cineva interesat de scris (sau ești chiar tu), dă un semn.

Plimbări sigur vor mai fi. Prietenii rămân, iar pentru asta rămân cea mai recunoscătoare acestui blog: pentru oamenii pe care i-am cunoscut și pentru prieteniile pe care le-am legat.

Alexa zice:
Vai, cât e de greu. După cel puţin un an în care m-am încăpăţânat că „sigur pot!”, să recunosc acum că nu mai pot. Şi – o vreme – nici nu mai trebuie.

N-am renunţat la motociclism, şi totuşi am renunţat la motociclit. A trebuit să îi dau sufletului meu ceea ce el a ales – chiar dacă asta a însemnat să mă schimb. Am dat timpul şi energia mea profesiei şi tot ce-a rămas pe lângă am luat de la gura soţului şi le-am dat Ambulanţei. Sper să nu vină momentul ăla din viaţă în care să regret. Deocamdată, sunt aceeaşi, însă mai puţin implicată în fenomenul motociclismului. Nu sunt pe străzi, dar sunt în salvare, nu prea mai scriu despre călătorii, dar răspund oricând unei urgenţe. Nu mai beau bere, dar găsesc vreme de o limonadă.

Îmi jur în barbă, ca sultanul lui Eminescu, să mă întorc curând măcar în şa (planuiesc o vitejie de toamnă târzie).

Până atunci, paradoxal sau nu, ne luăm… pauză fix cu ocazia Iubim 2 Roţi, festivalul care ne-a fost drag de la început şi pe care l-am susţinut cu toate puterile de la întâia ediţie. Pentru că dincolo de kilometri şi de experienţe, aşa cum zicea Ina mai sus, rămânem profund recunoscătoare pentru prieteniile pe care le-am adunat în vremea asta. Acolo ne găsiţi, și ne așteptăm să veniți și voi, alături de dragii Free-Riders, la o cană de vorbă şi… o surpriză din partea mea, la care nici cu gândul nu gândiţi.
După aceea, fiţi pe pace. Nu plecăm departe. Doar undeva mai pe la linişte, să ne mai adunăm un pic, vieţile şi cuvintele.

„Pe curând. La revedere!”

Credit foto: dreamstime.com

Read More

Cum a fost la Povești pe 2 roți cu Two Ride Pamir

Cum a fost la Povești pe 2 roți cu Two Ride Pamir

V-am rămas datoare cu o vorbă despre cum s-a desfăşurat cea mai recentă ediţie a Poveştilor noastre. I-am avut invitaţi pe Theodor şi Valeriu Pană, tată şi fiu, mai bine cunoscuţi sub numele Two Ride Pamir

Read More

Blondă, vând tractor

Blondă, vând tractor

Bine, voi știți desigur că nici eu nu sunt blondă, nici tractorul nu mai e ce-a fost. Tot vorbeam de sevraj, probabil că mi-a luat sugar-daddy-in-the-sky mințile, de fac așa ceva, dar nu mă pot abține. E de la frig, zău.

Deci, fiți atenți și nu dați năvală că n-avem pentru toată lumea.

 

 

 

GARAGE SALE:

Read More

Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide

Sunt Ina. Sunt Alexa. Sunt SlowRide

Nu ne-am vorbit între noi despre ce să scriem înainte să punem textele acestea. Am zis doar, hai să spunem oamenilor ceva mai clar despre noi decât în declarația succintă de aici.
După ce am scris, am schimbat textele și ne-am dat seama că nu degeaba ne-am adunat amândouă în povestea asta.

Read More