Deși suntem din ce în ce mai mulți, cuvintele din mine sunt mai puține

Deși suntem din ce în ce mai mulți, cuvintele din mine sunt mai puține

Ina zice:
O prietenă bună, atrasă de iubită-su pe șaua din spate, a început să guste din bucuria vieții de mers pe motor în doi. Cât a fost el începător nu a luat-o pasager, apoi au pornit însă amândoi, cu grijă, pe același motor și, poate în viitor, pe două motociclete.
Frate-meu, care se uita ba cu curiozitate, ba cu indiferență, ba cu jind când motocicleam eu, s-a hotărât să se ducă la școala pentru A.
Nu știm, nici eu, nici el, încotro o să-l ducă drumul ăsta, sper doar să aibă grijă și să-și amintească de fiecare dată când ar avea ghidonul în mână și fierul între picioare, de ce trebuie să se întoarcă mereu acasă. Să nu să facă depășirea aia riscantă, să nu se strecoare în unghiul unde poate nu-l vede cineva, să nu demareze în trombă când tocmai iese un chior de pe o străduță laterală… Așa, poate peste ani nepoată-mea o să-i calce pe urme lu’ taică-su și mătușii nebune și-o să se facă și ea motociclistă. Sau poate nu.

Din ce în ce mai mulți tineri își iau permise, în schimb, la televizor, sau pe televizorul din online – facebook, tot mai multe accidente. Ieri am văzut că a murit cineva, acum două zile a murit cineva, într-o altă săptămână altul, toate accidente de motocicletă.
Nu am date – or fi mai multe? Sau doar se simt așa?  Având în spate ani  de începuturi de sezon presărate cu tineri morți pare un cinism înfiorător să aștepți – să se re-obișnuiască ei cu noi pe străzi (șoferii – apropo, vezi că sâmbătă e paradă), sau să ne mai domolim noi, motocicliștii.

Și uite așa, în niște familii, sunt din ce în ce mai puțini, ca și cuvintele din mine.

Apropo de familii, tradiționale au ba, am o rugăminte la voi, la voi toți. Un pic offtopic, dar țin musai să o zic. Dacă ești motociclist sau motociclistă, și ai și-o mamă prin preajmă, anunț-o de hobby-ul tău. Sigur că va sta cu grijă când ești plecat, sigur că va vrea s-o suni mai des decât te lasă pe tine comoditatea, doar să știe că ai ajuns cu bine (eu n-o sun pe a mea mereu, sper că mă iartă) și sigur că va fi mai puțin comod decât dacă n-ar ști nimic și nu te-ar mai bate nimeni la cap, nu?
Dar ia pune-te un pic în pielea unei mame care nu știe despre copilul ei că a plecat cu motoarele, cu băieții, nu știe că a ajuns în vreun spital, nu știe de ce nu mai vine acasă. Dintr-o dată, află vestea asta –nu-mi-se-poate-întâmpla-mie – am avut un copil, era motociclist. Era.
Disclaimer: fac excepție mamele foarte bătrâne, și /sau bolnave de inimă.

Motociclismul înseamnă responsabilitate, atât în trafic, față de pasager, dar și față de cei de acasă. Asumă-ți responsabilitatea asta în toate formele ei. Desigur, cea mai importantă fiind aceea de a te întoarce mereu la cei de acasă.
Altfel, rămân foarte puține cuvinte de spus.
R.I.P.
Mă tot leg de cuvinte. Simt că am spus de-a lungul timpului ce am avut de spus pe subiect. Am povestit despre mers încet, despre cască și echipament și de ce sunt ele folositoare păstrării formei capului și-a membrelor în locurile cunoscute. Am spus despre cursuri și de ce după ani de mers pe motor are rost să te mai duci încă o dată la școală. Am înșirat sfaturi pentru începători, și, preluate de la alții, și pentru cunoscători.

Acum mă simt departe de începuturi, față de 2012 când se năștea blogul acesta. Mi-e greu să mai relaționez cu problemele începătorilor pentru că, orice-ai zice, nu mai sunt în stadiul acela, au trecut aproape zece ani de la primele drumuri pe motor. M-am plimbat în toți anii aceștia, dar simt că mai am de învățat și adunat experiențe ca să ajung o motociclistă veterană. Am avut și am ochi și urechi care vor să învețe, ai mei și-ai altora, prieteni ai SlowRide, dar acum cuvintele s-au împuținat.

Nu știu dacă e vreun stadiu larvar în care intrăm cu SlowRide-ul și dacă ne vom întoarce cu altă învățătură sau alte povești, știu sigur că vom mai fi pe aici o perioadă și o să mai spunem una-alta când ni se va mai părea important. Sunt multe alte site-uri ieșite în ultima perioadă, și asta e un lucru bun. Pe unele le-am mai frunzărit, pe altele le citesc constant. Oricum, SlowRide rămâne online deocamdată, cu toate ale sale de când l-am pornit.

Vom vedea de aici încotro. Poate  vom primi vreo persoană nouă să scrie, dacă dorește și are aceeași viziune ca noi despre mersul pe motocicletă (desigur, loc sub soare pentru toată lumea, dar aici e casa noastră și respectăm regulile noastre). Dacă știi pe cineva interesat de scris (sau ești chiar tu), dă un semn.

Plimbări sigur vor mai fi. Prietenii rămân, iar pentru asta rămân cea mai recunoscătoare acestui blog: pentru oamenii pe care i-am cunoscut și pentru prieteniile pe care le-am legat.

Alexa zice:
Vai, cât e de greu. După cel puţin un an în care m-am încăpăţânat că „sigur pot!”, să recunosc acum că nu mai pot. Şi – o vreme – nici nu mai trebuie.

N-am renunţat la motociclism, şi totuşi am renunţat la motociclit. A trebuit să îi dau sufletului meu ceea ce el a ales – chiar dacă asta a însemnat să mă schimb. Am dat timpul şi energia mea profesiei şi tot ce-a rămas pe lângă am luat de la gura soţului şi le-am dat Ambulanţei. Sper să nu vină momentul ăla din viaţă în care să regret. Deocamdată, sunt aceeaşi, însă mai puţin implicată în fenomenul motociclismului. Nu sunt pe străzi, dar sunt în salvare, nu prea mai scriu despre călătorii, dar răspund oricând unei urgenţe. Nu mai beau bere, dar găsesc vreme de o limonadă.

Îmi jur în barbă, ca sultanul lui Eminescu, să mă întorc curând măcar în şa (planuiesc o vitejie de toamnă târzie).

Până atunci, paradoxal sau nu, ne luăm… pauză fix cu ocazia Iubim 2 Roţi, festivalul care ne-a fost drag de la început şi pe care l-am susţinut cu toate puterile de la întâia ediţie. Pentru că dincolo de kilometri şi de experienţe, aşa cum zicea Ina mai sus, rămânem profund recunoscătoare pentru prieteniile pe care le-am adunat în vremea asta. Acolo ne găsiţi, și ne așteptăm să veniți și voi, alături de dragii Free-Riders, la o cană de vorbă şi… o surpriză din partea mea, la care nici cu gândul nu gândiţi.
După aceea, fiţi pe pace. Nu plecăm departe. Doar undeva mai pe la linişte, să ne mai adunăm un pic, vieţile şi cuvintele.

„Pe curând. La revedere!”

Credit foto: dreamstime.com

Read More

Cum a fost la Povești cu Gabriel Jderu

Cum a fost la Povești cu Gabriel Jderu

De ceva vreme tot încercăm să aducem în fața voastră, a celor care veniți pe la noi pe la evenimente, tot felul de oameni interesanți care au făcut ceva în domeniul moto, în materie de scris, plimbat, dat în jurul planetei în vreun mod care nouă ni se pare demn de împărtășit cu voi, cei care ne citesc.

Așa l-am cunoscut și pe Gabriel Jderu, tot la un eveniment de Povești pe 2 roți, cu alți invitați. Ceva din seara respectivă trebuie că a decurs așa cum trebuie, că a acceptat să vină povestitor la o ediție nouă de Povești. Bună treabă.

Deși noi două am insistat să începem, am avut două subiecte pe care ne-am dat seama ulterior că nu le-am accentuat așa cum ne doream de fapt – și anume: eu – acela de a fi femeie singură la drum – și cum se vede asta din afara fenomenului moto, sau dinăuntru gândirilor mai conservatoare, și-apoi Alexa, redusă la anexă a Prințului Consort călăreț pe Calul Fermecat, a povestit cum a fost pusă în situația de a-și negocia poziția cea nouă, un drastic downgrade  de la vajnica amazoană care era ea când se dădea cu curul de pietre prin satele neasfaltate ale patriei.

Read More

Grădina Zmeilor sau mini-Meteora

Grădina Zmeilor sau mini-Meteora

Dacă tot am început să vă povestesc despre concediul nostru din această vară, cu Sauda (așa se „intitulează” tânăra Honda Africa Twin care ne-a completat familia), zic să vă îndrum și către o bucățică de traseu, frumos nevoie mare, pe care-l puteți include în orice tură prin nord-vestul patriei.

Read More

Întâlnire cu Gabriel Jderu la Povești pe 2 Roți

Întâlnire cu Gabriel Jderu la Povești pe 2 Roți

A mai trecut un an prin noi, a fost și soare și, dacă ați avut noroc, mai puține ploi, ca să parafrazăm vorba cântecului. Am mai învățat cu toții câte ceva, că doar fiecare kilometru petrecut pe 2 roți ne aduce un plus ba în experiență, ba ne pune în situații nemaivăzute și nemaiîntâlnite ba, mai știi, ne trimite pe la începuturi, ca pe vremea când de-abia începusem să ne dăm pe motociclete, de ne trezim în situația confuză în care eram acu vreo 9 ani și întrebăm… cum? De ce am ajuns eu aici?
Dacă ne-ați citit pe-aici pe blog sau aventurile de pe pagina noastră știți ce vrem să spunem, iar dacă nu, aveți șansa să aflați pe 28 octombrie când vă propunem să ne întâlnim pentru o nouă ediție de Povești pe 2 roți în ritm SlowRide, prima pe toamna asta.

O să vorbim despre cum e să pleci singură pe motocicletă prin țări nu tocmai cu ștaif (prin Elveții și Austrii mai fusesem, acum îmi trebuiau dintr-acestea mai aproape de suflul nostru balcanic, cum sunt Macedonia, Albania sau Bosnia și Herțegovina)sau cum e să te duci în concediu în spatele soțului care tocmai și-a cumpărat motocicletă nouă… pe când a ta stă stricată în garaj.
Pentru că din aceste posturi am avut surprize atât în ceea ce-i privește pe cei din jurul nostru, apropiați sau necunoscuți, cât și dinăuntru, al sinelui care se miră pricinos: cum măi, tocmai eu care eram buricul și centrul universului cunoscut, să mă trezesc redusă la ce… la o pasageră oarecare?

Avem și un invitat, nu că n-am fi noi destul de serafice și încântătoare cât să vă ținem captivă atenția toată seara, că doar ne știți – eu mă bâlbâi și am tremollo în glas de emoție iar Alexa se fâstâcește și se înroșește și cumva (jur, am văzut!) parcă se face și mai mică atunci când vorbește în fața publicului.

Read More

Trei ore în două zile

Trei ore în două zile

V-am povestit în primul episod al poveştii noastre de vacanţă, cum am plecat noi de-acasă – adică eu şi Prinţul Consort – şi-am ajuns la Sibiu trei. Cu Ina, adică. În 11 ore. Ei bine, asta cu timpul care se întinde şi se răsuceşte ca guma de mestecat a început să aibă o aură de tradiţie. De ce spun asta? Fiindcă din Sibiu am plecat spre Cluj. Aproape 190  de kilometri. Pe care i-am făcut în două zile. DOUĂ! Cum ne-a ieşit aşa ispravă, doar talentelor mele le putem mulţumi.

Read More

Balcaniada pe 2 roți – Macedonia cea prietenoasă

Balcaniada pe 2 roți – Macedonia cea prietenoasă

Te-am lăsat în granița cu Macedonia, bătându-mă precum croitorașul cel viteaz cu o insectă carnivoră care mânca din mine cu două guri.

Am scăpat vie și, cu onoarea nereperată am plecat mai departe. În granița Bulgaria – Macedonia am simțit că de-abia acum am plecat într-adevăr singură la drum. Pentru că în bucla din România prin Deltă și-n vizitele prin Bulgaria la prieteni parcă nu eram chiar solo: seara mă aștepta cineva la o cazare, dimineața spuneam cuiva la revedere.

Însă, de-abia în granița celei de-a 20-a țări în care intram vreodată cu motocicleta începea aventura adevărată. Aceeași impresie a avut-o și vameșul, care s-a uitat la mine cam cruciș văzându-mă singură. Poftim actele, verificați, cât îmi întind eu un zâmbet mare de duminică pe față. Din mașina din spate se dă jos un tânăr cu aspect negricios, dar cu un zâmbet la fel de mare.

Read More