Cine suntem

Doua fete, plecate mult de-acasă, care cred că viața se trăiește frumos tare pe două roți. Și pentru că vor să trăiască mult și bine cu pasiunea asta, duc muncă de lămurire cu oricine vrea să le-asculte pentru un condus preventiv și circulat încet și responsabil.

  

Salut!

Sunt Ina şi merg pe motor din 2008. Mi-am descoperit pasiunea asta brusc, în 2007, după ce o vreme îndelungată de fiecare dată când vedeam o motocicletă îmi ziceam, mai mult în glumă, că atunci când o să cresc mare o să-mi iau şi eu una din astea.

De ce am intrat în proiectul SlowRide?

În primul rând, ştiu că de la oamenii de la care vă vom aduce poveşti şi sfaturi, am şi eu foarte multe de învăţat. Anul trecut am avut un accident, foarte uşor, pe care poate puteam să-l evit. Un prieten bun de-al meu a avut un accident pe care nu l-a mai putut evita…

Apoi, am eu o imagine foarte simpatică despre mine însămi peste vreo 30, 40 de ani, când o să fiu o băbuţă veterană motociclistă, de care nepoţii mei or să fie mândri nevoie mare:

–         Bă, bunică-mea merge cu motorul!

–         Du-te mă de-aici, eşti nebun?!

–         Îţi arăt  poze dacă nu mă crezi!!

Cam aşa ceva. Nu ştiu dacă pe străzile noastre din România aşa cum se prezintă astăzi e posibil aşa ceva. Mi-ar plăcea să fie. Be the change you want to see in the world1 , zice o vorbă. Am hotărât să încep schimbarea asta cu mine, apoi poate o să ajungă la unii dintre prietenii mei, apoi la prietenii lor… apoi la tine, cel pe care nu-l cunosc. Şi tu vrei străzi mai sigure nu-i aşa?

1 Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume

 

Salut!

Sunt Alexa şi sunt motociclistă cu permis şi talon din 2007.

Câteva dintre lucrurile pe care nu am să le uit niciodatã sunt:

– senzaţia acută de ireversibil când, în doi metri, m-am trezit cu botul unei maşini în faţă,

– disperarea cu care mă târam pe asfalt, în şoc, fară explicaţii şi fără sens,

– dimineaţa în care am plecat, firesc, la serviciu şi tăcerea mamei când a deschis uşa şi m-a văzut sprijinită de perete, cu un picior în ghips,

– părinţii prietenilor mei mai puţin norocoşi, topiţi pe picioare de suferinţã,

– gândul vinovat că pasiunea mea, a noastră, îi costa pe alţii,

– regretul că atunci, atunci şi nu altă dată, am ales să nu iau cizmele, ci o pereche de ghete mai confortabile,

– exaltarea, libertatea, seninul, împlinirea pe care le simt deodatã, de fiecare dată când asfaltul se desfãşoarã înaintea mea, în mers.

Cred că experienţele, oricât de dificile şi dureroase, au rost doar dacă pot învăţa din ele.

Cred, totodată, că nu e musai să greşesc ca să pot învăţa.

De aceea sunt în proiectul SlowRide – pentru că vreau să învăţ să ajung de fiecare dată cu bine acasă.

Încercăm împreună?

Dacă ai propuneri şi vrei să ne scrii, trimite un mail la contact at slowride punct ro.

*
A mai scris cu drag și din tot sufletul pe SlowRide și prietena noastră Roxana, care de fapt a și dat numele și primul suflu acestui proiect. Însă momentan, din motive care sperăm noi să fie temporare, și-a vândut motocicleta și ca atare deocamdată nu ne mai însoțește în poveștile de pe SlowRide. Prezentarea ei o găsești mai jos:

Salut!

Sunt Roxana şi în 2007 mi-am împlinit un vis din adolescenţă, acela de a avea şi a conduce un motor. Am înţeles din prima mea zi ca motociclistă cu acte în regulă ce înseamnă să nu asculţi de câteva recomandări simple de siguranţă şi am plătit pentru asta cu splina. Am fost norocoasă că nu am plătit cu un organ de care nu m-aş fi putut lipsi. În orice caz mi-aş dori ca alţii să nu treacă prin astfel de lecţii şi de aceea am pus şi voi pune mult suflet în SlowRide.

Îmi doresc ca drumurile să fie mai sigure pentru copiii noştri, pentru copilul meu. Îmi doresc să călătoresc mult pe motocicletă, până când nimeni nu o sa creadă că mai sunt în stare, dar totodată îmi doresc să ajung întotdeauna înapoi acasă. Momentan mi-am vândut motocicleta dar nu am abandonat pasiunea, aştept doar un moment prielnic să revin în şa.